Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

sâmbătă, 13 martie 2010

Ce să facem atunci când ne simțim încercați la maximum?


Orice s-ar intampla cu noi in viață, bun sau rău, prima reacție a noastră trebuie să fie: „Doamne!“, sub orice formă.
Sunt multe lucruri paradoxale în Scripturi și în Biserică. De multe ori, de exemplu, Dumnezeu apare ca un tiran. Ceva în mine niciodată n-a putut accepta chipul tiranic al lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei, ceva nu-i drept aici. Ori este vorba de o strâmbătate, adică erezie, ori eu înțeleg ceva greșit. Și pot să vă mărturisesc că de-a lungul vietii, întotdeauna, cândva, cumva, s-a îndreptățit atotiubirea lui Dumnezeu. Vreau să zic cum să ne raportăm: niciodată să nu uitați și să nu vă îndoiți de dragostea lui Dumnezeu! Când zic să nu va îndoiți vreau să zic nu că e interzis să vă îndoiți, dar că… nu-i nevoie.
Despre patima deznădejdii n-o să dau răspunsuri directe, dar nădăjduiesc să puteți descoperi fiecare din ce voi spune câte ceva. Descopăr un lucru, că noi nu stim ce este deznădejdea pentru că nu am cunoscut niciodată ALTCEVA decât deznădejde. În deznădejde ne-am plămadit din pântecele maicii și vă spun rezultatul unei căutari de-ale mele de-a lungul unei vieții care s-a luminat de mărturia părintelui Sofronie…
O porunca a lui Dumnezeu să nu o luați ca o interzicere. Nu e interzis să deznădăjduim, dar… nu-i nevoie! Dumnezeu mărturisește că nu-i nevoie. Dumnezeu care dorește că omul să trăiască, Dumnezeu care poate să ne mântuiască din străfundurile iadului. Ca mărturia Bisericii – deși n-o înțelegem, dar cât nu înțelegem, putem să credem – este că Hristos a cunoscut iadul cel mai adânc. (Și fac o paranteză: Dacă am crezut ceva bisericesc vreodată, întotdeauna s-a adeverit: Biserica este Incredibilul, dar Adevărat. Și continuând paranteza, vă spun: Atenție la verosimil, fiindca minciuna încearcă să fie verosimilă. Dumnezeu nu încearcă să fie verosimil, ne spune lucruri incredibile, dar adevărate. Adevărul se apără pe sine singur, minciuna trebuie să apară ca adevăr ca să fie credibilă).
Unul care mi se spovedea mie, preot, îmi spunea că într-un moment de criză extremă striga în neputință către Dumnezeu pentru păcatele lui și nu mai îndrăznea să se uite către Dumnezeu. Și mi-a scris în scrisoare că i-a venit în suflet cuvântul acesta: „Dragostea Mea este mai mare decât păcatul tău“. Și s-a liniștit și s-a împăciuit de la cuvântul ăsta. Dar nu știa daca era adevărat. Și i-am confirmat că asta nu poate fi decât de la Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu într-adevăr este mai mare decât orice păcat! Sf. Siluan zice că toate păcatele noastre nu sunt decât ca o picatură într-un ocean, oceanul fiind Dragostea lui Dumnezeu. Dar semnul că era cuvânt de la Dumnezeu era împaciuirea pe care a primit-o, întoarcerea în inima lui a iubirii de Dumnezeu, nu dispreț de Dumnezeu, nu ușurătate.
Dumnezeu să vă dea restul, că restul este răbdare, și de multe ori nu este nevoie de multa răbdare. Și dacă știm să ne asumăm momentele acelea, … vai ce învieri… [urmeaza]! Și vorbind de înviere, nu vorbesc simbolic sau metaforic, ci este o realitate, și nu psihologică, ci duhovnicească. Ieși altul! Și Lazăr când a ieșit din mormant, imnologia și sinaxarele, toată Tradiția Bisericii mărturisesc că era alt om! Altul revenind din morți! Dar și Siluan, după cuvântul acela, când l-a trăit, era alt Siluan; și Antonie când era să moara, dar l-a mântuit în ultima clipă Hristos, că era bătut de draci până la moarte și când dădea să moară, i-a apărut Hristos ii l-a readus în viață. Dar alt Antonie a ieșit din aceasta! Si astea sunt depășirile neputințelor noastre, pe care le lucrează mila lui Dumezeu. Înfricoșate lucruri! Fiindcă nu pe măsura omului, și de aceea adaug încă o dată: Domnul să ne dea, să vă dea putere în momentele acelea! Și Maica Domnului a trecut prin asta la cruce, și apostolii… și alte momente pe care le vedem în Sfinții lui Dumnezeu”.
( Fragmente preluate de pe razbointrucuvant.ro din Ce facem atuncim când ne simțim încercați la maximum?, Părintele Rafail Noica )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu