Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

marți, 28 decembrie 2010

Tăcerea

Când cuvintele din inimi ne dispar
Când gânduri multe-n minte ne apar
O singură putere ne este de folos
Tăcerea...
Când suferința îți este mult prea grea
Când crezi c-a merge mai de parte
Nicicând nu vei putea
Păstrează înlăuntrul tău
Tăcerea...
Când vrei s-atingi iubirea
Și ea pare a fi o utopie
Nu te-adânci prea mult în nebunie
Păstrează în adâncul tău
Tăcerea...
Când multe lovituri primești
De la prieteni pe care îi iubești
Păstrează în al tău glas
Tăcerea...
Și-n fața Lui curat vei fi
Vădind ce-nseamnă a iubi
Căci ai păstrat cu dor nespus
Tăcerea...


Corul Ison - Sub milostivirea ta

Asculta mai multe audio diverse

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Fecioara astăzi

Pentru al meu Soare

Privesc adesea de pe lângă drum
Și mă întreb de ce acum
Nu e lumină pe cărare?
De ce nu vine al meu Soare?

El este numai unul și nu pot fi
Doi Sori pe cer în aceeași zi
Și știu că în lume undeva
El nu-ncetează a mă căuta...

Și el suspină ca și mine
Adesea glasul ridicând spre Tine
Dar Tu al nost' Stăpân iubit
Între lumini mai strălucit

Vei știi cum alături să ne-aduci
Iar când la răscruci
De vieți ne vom găsi
Pe Domnul împreună
Neîncetat Îl vom slăvi!

vineri, 24 decembrie 2010

Smerenia Domnului

Acum mai bine de 2000 de ani în urmă într-o peșteră sărăcăcioasă de la marginea orașului Betleem, încălzită numai de suflul făpturilor, S-a născut Împăratul Cerului și al Pământului...ce taină!Tocmai El...El Care putea alege să Se întrupeze într-un mod strălucitor...dar nu... El alege smerenia unei peșteri...ce ne spune nouă oamenilor de azi întruparea Lui? Alegerea Lui de a veni pe acest pământ, pentru mântuirea noastră, în cel mai umil loc? Unora nimic...pe alții însă îi pune pe gânduri conștientizând că urmarea lui Hristos, prin ascultarea și împlinirea cuvintelor Sale, înseamnă de fapt căutarea smereniei și a iubirii, cu care El a învins răutatea iadului...cu adevărat și iadul societății consumiste, pătimașe, iubitoare de slavă deșartă, egoiste de azi nu va putea fi învins decât cu înfrânare, smerenie, iubire, credință și nădejde neclintită în Dumnezeu...Să rugăm pe Bunul nostru Mântuitor să ne dăruiască și nouă duhul smereniei și al iubiri care liniștesc sufletele zbuciumate. Să avem răbdarea pe care El ne-o arată de fiecare dată așteptându-ne să ne întoarcem și să fim oameni vii, cu viață sfântă înlăuntru!
Nașterea Domnului să va umple inimile cu smerenia și iubirea Sa!

duminică, 19 decembrie 2010

Binecuvântată fii închisoare

Să nu fii tulburat iubite frate
Când ai să simți cândva aproape
A nopții moarte!
Poate vei fii lovit fără de milă
De cel mai bun amic și fără silă
Să îi arăți a ta iubire
Și-așa cu el vei merge către mântuire!
Poate că inima îți va fi-nchisoare
Purtând închis adânc un Soare
Să-L liberezi îndată ce-ai să simți
Și tot adâncul îți va lumina
Preasfântul cu iubirea Sa!
Și multe întrebări în suflet vei avea
Să nu îți părăsești nicicând credința!

„Niciodată nu m-am simțit mai aproape de Dumnezeu ca în închisoare!”
BINECUVÂNTATĂ FII ÎNCHISOARE!

sâmbătă, 18 decembrie 2010

O taină
















E bucurie și e dor de Sus
Când sufletul de har
Se lasă-a fi pătruns...
E pace și e taină-n cuget
Când mintea știe cum să tacă.
Și omul care-n mine locuiește
Spre Cer acum privește
Căci sinea lui atât de mult luptată
Și-aflat credința cea cu zel cătată...
E-aceea pentru care-ai săi strămoși
Martiri, domni, cuvioși
Vărsat-au a lor scump sânge...

vineri, 10 decembrie 2010

Mă doare

Mă doare inima cea rece
Ce vrea pe toți ca să îi plece.
Mă doare gândul cel nebun
Ce vrea să fie tot acum.

Mă doare când ajung prea sus
Și nu mai pot să fiu pătruns
De umilința sfântă
Ce inima o face blândă.

Mă doare când să aud nu pot
Cuvinte dulci ce cad de sus.
Ma doare când să mai suport
Îmi spun că e presus.

Mă doare greaua lenevire
Ce-adesea inima-mi cuprinde.
Mă doare știind că a mea fire
Nu vrea să Te iubească doar pe Tine.

Mă doare adesea și neștiind de ce
Alerg să aflu calea
De bucurie plină
Ce mă va umple de a Ta lumină...

joi, 2 decembrie 2010

E liniște

E liniște în casa lui acum
Și nicio umbră nu-i pe drum
Iar candela frumos aprinsă
Îi da lumina cea nestinsă

În colțul sfânt de rugăciune
În locul sfânt de plecăciune
Stă în semn de întrebare
Un suflet plin de căutare

Și lacrimi line-i curg șiroi
Gândind la al zilei greu război
Ce duce-n gânduri ne-ncetat

Spre Chipuri sfinte el ridică
Privirea ce i-a fost atinsă
De-un înger alb în rugăciune...

miercuri, 1 decembrie 2010

Doamne, fie voia Ta!












Gânduri, vise și speranțe...și ziduri înalte după care nu vede lumina...care este taina acestui prag existențial...o șoaptă se aude în mintea cugetătoare „de la Dumnezeu să nu așteptăm mai puțin decât imposibilul, de acolo începe lucrarea Lui!” Inima, îmbrăcată în rouă de tristețe nefirească, se încordează căutând să lase aceste cuvinte să pătrundă înlăuntru : Doamne, fie voia Ta!

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Cugetarea















Adesea gândul meu alunecă în jos
Crezând că poate-i de prisos
Să tot grăiască către Sus
Și să primească doar apus...

Adesea cugetarea-mi slabă
Rănită în suflarea ei firavă
Își picură din ochii ei cei mari
Lacrimile reci de rouă...

Și doar atunci când Sus privește
Și doar spre El când îndrăznește
A-I spune toată rătăcirea
Spre-a-și limpezi nedumerirea...

Ea doar atunci se poate liniști
Când numai Cerul învață a privi...




joi, 25 noiembrie 2010

Poveste

Un chip senin,
O voce lină
O inimă ce-i
Plină de lumină...

Un suflet cald
Ce vibrează a iubire,
Un drum spre mântuire
Ce stă deschis...

Așa te-am cunoscut
Când Domnul Sfânt
Te așezat în calea
Vieții mele...



Și azi ca ieri
Și ca și mâine
Nu vor mai fi dureri
Căci fiind tu lângă mine...

Vei știi să mângâi,
Vei știi să crezi,
Vei știi să nu mai pleci,
Vei știi să fii aici...

Și tu și eu,
Și noi cu El fiind împreună,
Vom auzi acolo, Sus,
Un cânt de slavă
Pentru veșnicie...



miercuri, 24 noiembrie 2010

Crucea
















Un călugăr avea în chilie o fereastră în formă de cruce, încât nu vedea, uitându-se afară, decât prin această cruce. Fiecare dintre noi poate avea în inimă o asemenea chilie cu o astfel de fereastră în care să se retragă. Când ne plecăm genunchii în rugăciune, să-L rugăm pe Domnul să nu ne lipsească de nimic din cele vremelnice și din cele veșnice; să ni le dea pe toate ca pe o cruce de purtat. Toate cele ale pământului și ale cerului să le primi cu evlavie și să le închinăm cu semnul Crucii Mântuitorului. Atunci toate ale noastre-cugetele, simțămintele, simțirile, întărite cu semnul Crucii, vor fi întru slava lui Dumnezeu.
(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu)

duminică, 21 noiembrie 2010

Să nu cutezăm să deznădăjduim

Să respectăm cu strictețe două reguli de viață: să nu deznădăjduim niciodată și nici să nu-i facem pe alții să deznădăjduiască. Să nu cutezăm să deznădăjduim, pentru că starea noastră sufletească se poate răsfrânge și asupra celor din jur și gândurile noastre negre i-ar putea face să=și piardă speranța în viitor și puterea de a lupta cu ispitele. Mai bine să tăcem, decât să dăm glas temerilor noastre. Dacă inima ne este plină de bucuria speranței, ne vom putea spune cu glas tare credința și bucuria ce ni s-a dat de la Domnul, ceea ce se va răsfrânge, ca o binecuvântare, asupra celor din jurul nostru.
Deseori oamenii își încrucișează mâinile a disperare, văzând că munca le este zadarnică, că roadele întârzie să se arate. că secerișul este departe. Când pune stăpânire pe noi o asemenea stare de spirit, să ne aducem aminte de tăria și tenacitatea cu care S-a trudit Hristos pe pământ. Nădejdea nu L-a părăsit niciodată, deși nu a câștigat o biruință vizibilă, iar strădaniile Lui puteau să rămână zadarnice.
Să purtăm mereu în inimă acest exemplu minunat, să nu uităm că, într-o zi mohorâtă, în spatele norilor strălucește soarele și, așteptând cu răbdare, ca el să apară din nou pe cer, să nu ne îngăduim niciodată să cădem în disperare. Disperarea ne retează orice avânt, ne face să ne simțim slabi. Să privim cu curaj înainte, căutând mereu un punct luminos. Domnul ne va călăuzi speranțele, iar viața din jurul nostru ni se va părea mai veselă, mai luminoasă și mai frumoasă.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Gând

Spre Înălțimi îmi ridic
Privirea
Sperând să-mi potolesc
Nedumerirea,
Ce se naște în al meu suflet
Când stau și cuget...
Că totul merge înapoi
Că nu mai e nimic spre bine
Pentru noi...
Dar gândul meu înșelător
Spre rău e lesne lucrător
Și iată că de Sus ajunge
O șoaptă blândă
Ce răspunde
Nedumeririi mele
„Spre Cerul dinlăuntru
Să privești
Când ești cuprins
De gânduri nebunești!”


joi, 18 noiembrie 2010

Chiar dacă...



Chiar dacă viața v-a speriat...
Ce mult te-a iubit...
Chiar dacă...

miercuri, 10 noiembrie 2010

Atenție la egoism!!!

Postarea aceasta va fi una fără introducere...nesistematică, poate pe alocuri incoerentă. Am ajuns la o concluzie ce mă doare puternic...lumea asta în care ne mișcăm, respirăm, căutăm, plângem, ne bucurăm, ne simțim singuri sau nu e infectată de un virus extrem de contagios și periculos ce poate provoca chiar moarte...EGOISMUL. Fără să vrem de multe ori poate suntem extrem de egoiști. Nu ne pasă de modul în care cuvintele, privirile, atitudinile, faptele îi rănesc pe ceilalți. Adesea punem etichete. Și mai grav este că și credem ceea ce gândim, adică ca și cum ne-am crede Dumnezeu Care știe inimile oamenilor...Facem milostenie nu pentru a milui, a ajuta un suflet ci pentru că NOI sunt centrul acțiunii, NOI milui....deci puțin contează persoana căreia i-am dat ceva ci faptul că NOI am dat...subtil și trist...Mergem la biserică nu pentru că l-am căuta sincer pe Dumnezeu, nu pentru că El este centrul spre care converg toate ci pentru că NOI Îl căutăm...Vorbim frumos despre prietenii noștri nu pentru iubirea ce le-o purtăm ci pentru că NOI „apreciem” calitățile și faptele lor...Iubim pentru a fi iubiți...altfel ne simțim foarte lezați în sentimente cerând cumva dreptate și autocompătimindu-ne...Ne plângem de singurătate dar singuri Îl izgonim pe Dumnezeu de lângă noi...Și atunci stau să mă întreb: câți dintre noi suntem sinceri cu noi înșine în primul rând? Egoismul și iubirea aceasta de slavă, de fi centrul universului îmi par a fi cele mai iritante păcate...Prin urmare, frate, ai grijă la egoism, nu-l hrăni pentru că într-o zi vei cunoaște adevărata față a iubirii de sine ...
*Notă: Noi=eu

marți, 9 noiembrie 2010

Te caut

Te caut știind că de undeva
Ai sa apari iubirea mea...
Îți caut chipul cel senin
Și sufletul cel cald și blând
Și-aștepta nemaiputând
Mi-am amintit de șoapta sfântă
Ce mi-a promis că ai să vii...
Iar dacă-ar fi să nu ajungi
Am să te iert
Crezând c-acolo Sus
Întru lumina cea de nepătruns
Ai să m-aștepți c-un zâmbet lin...
CELINE DION-Pour que tu m'aimes encore

Asculta mai multe audio diverse

duminică, 7 noiembrie 2010

Mi-e dor de voi

Mi-e dor sa fiu alături lângă voi
Mi-e dor să fiu ferit de ploi
Mi-e dor să vad în chipul vostru drag
Al vieții pline de-ncercări șirag

Mi-e dor să vă strâng în brațe
Mi-e dor de zile călduroase
Ce lânga voi am petrecut
Întrega viață ce-am avut...

Mi-e dor s-aud cuvinte dulci
Mi-e dor sa știu că la rascruci
Sub brațul tău iubit părinte
Sunt purerea ferit de neputințe...

Mi-e dor s-aud cuvântul ce m-a încălzit
Când de dureri fost-am biruit
Mi-e dor sa fiu mereu alături lângă voi
Mi-e dor de voi, parinții mei...
Stefan Hrusca - Enigmatici si cuminti

Asculta mai multe audio diverse

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Priviți cu ochii credinței

La Domnul nimic și nimeni nu se pierde. Apropiații noștri, care s-au mutat la El, sunt acolo, nemaifiind de nimic amenințați, de nimic vătămați. Trăsăturile unui chip iubit, rămase neșterse în adâncul inimii noastre, prind viață, an după an, înaintea ochilor noștri, redându-ne imaginea celui răpit de moarte. Când vom fi ceea ce sunt ei acum, ni se vor descoperi și nouă tainele vieții veșnice. Domnul ne va primi la Sine și ne va uni pe vecie cu cei după care am plâns pe pământ. Atunci, în fericirea cea nesfârșită, vom uita toate necazurile de pe pământ.
Prindeți curaj voi, bieților truditori, istoviți de apăsarea poverii care vi s-a dat de purtat! Continuați-vă fără teamă drumul; curând va bate și pentru voi ceasul izbăvirii. Puneți-vă nădejdea numai în Cel ce vă cunoaște ca nimeni altul, când va veni vremea să vă cheme, zicând: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puțin ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău”( Matei 25, 21)! Uitați-vă cu ochii credinței la cei pe care i-ați iubit și care acum se odihnesc de truda lor, așteptându-vă în Patria noastră cerească, unde v-a pregătit Domnul loc, pentru că trebuie să fim și noi împreună cu El unde este El.
Nu v-au mai rămas multe zile de trudă și suferință și vă veți un și voi în veci cu cei pe care îi plângeți. Veți fi uniți cu ei acolo, unde nu va mai fi nici spaimă, nici lacrimi, nici păcat, nici despărțire, unde Hristos va fi „totul în toate” în vecii vecilor și unde vă veți găsi pentru totdeauna adevărata și nestrămutata liniște.
(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu)

vineri, 5 noiembrie 2010

Rodul cel bun al muncii

Omul trebuie să-și înalțe gândurile către ceea ce este dumnezeiesc și sfânt, să pătrundă în adevărul profund al cuvântului lui Dumnezeu și să aibă mereu în față ceva ca un cer deschis. Atunci, cucerit de conștiința măreției lui Dumnezeu, se va înflăcăra de iubire pentru Creatorul său.
Dar când nu ne este dat să simțim în noi flacăra acestei iubiri, atunci trebuie să o aprindem și să-i întreținem focul cu fapte de milostenie, grăbindu-ne să-i ajutăm pe semenii noștri,chiar și atunci când ni se pare că o facem de formă, cu o inimă nepăsătoare,rece. Domnul ne va judeca intențiile, ne va prețui efortul și va face ca, odată cu faptele noastre, să apară și căldura simțirii.
Cei trei Apostoli au trebuit să părăsească muntele Schimbării la Față pentru a-și relua îndeletnicirile. Așișderea și noi. Orice nevoință de iubire și de jertfire de sine este paharul cu apă dat în numele lui Hristos, „Tăierea voii”, ca biruință asupra noastră înșine, face cât toate bucuriile și tot talazul unei vieți exclusiv contemplative. Roadele bune, după care se cunoaște pomul cel bun, sunt faptele izvorâte din credința noastră.
(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu)

joi, 4 noiembrie 2010

Încercarea rodește nădejde

Pe măsură ce trec anii, unul după altul, s-ar părea că ar trebui să devenim mai buni, mai vrednici. chiar dacă vom fi suferit dezamăgiri în visele noastre am înțeles mai bine ce putem și ce nu putem face. Chiar dacă entuziasmul din tinerețe ne-a mai scăzut, i-a luat locul o mai fermă stăpânire de sine; chiar dacă ne-am mai pierdut din sensibilitate, am căpătat alte calități: puterea voinței, „pragmatismul”, o aplecare reală către aproapele nostru. Chiar dacă puterea fizică începe să ne părăsească, sporește puterea morală. Am mai putea spune că necazurile nu ne sunt de niciun folos? Firește că nu! Prin ele am câștigat mai mult decât am pierdut, dacă în timpul încercărilor am avut în noi duh de la Dumnezeu. „Necazul rodește răbdare, iar răbdarea, încercare, iar încercarea, nădejde”. Nădejde în Cel ce ne-a ținut până acum nevătămați ne va ține și de acum încolo, și ne va duce mai departe. Cel ce, prin încercările prin care am trecut, ne-a învățat și ne-a pregătit inima nu numai pentru noi încercări, ci și pentru noi bucurii. Altele decât cele de care am avut parte în copilărie și până acum; mai profunde, mai luminoase, al căror sens îl înțelegem pe an ce trece tot mai mult.
(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu)

joi, 28 octombrie 2010

Adevărata bucurie

Cuvântul lui Dumnezeu insistă pe ideea că bucuria trebuie să domine în viața creștinului. Hristos ne-a urat: „Bucuria voastră să fie deplină!”(Ioan 15, 11).
Apostolul Pavel îi convinge pe credincioși că trebuie să se bucure pururea și așază bucuria printre roadele Duhului Sfânt. Bucuria duhovnicească a creștinului nu este o veselie exuberantă; poți fi bucuros chiar și atunci când suferi. Este o bucurie lăuntrică, înaltă, care provine dintr-un izvor duhovnicesc inaccesibil lumii exterioare. Nu toți au acest izvor. De cele mai multe ori dispoziția oamenilor este schimbătoare, în funcție de situație, poate oscila în sus sau în jos, întocmai ca mercurul termometrului. Trebuie să tindem către dobândirea unei bucurii lăuntrice, care să nu depindă de condițiile exterioare. Unul din mijloacele prin care poate fi obținută este supunerea necondiționată față de voința lui Dumnezeu; o alta, slujirea aproapelui. Numai învățând deplina uitare de sine și slujirea aproapelui, sufletul nostru va cunoaște adevărata bucurie. Fiecare nevoință de iubire și de jertfire de sine sporește această bucurie, ne face să înțelegem adevăratul scop al vieții.
( Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu)

duminică, 24 octombrie 2010

Despre sens

Orice ființă care există și este are un sens...cu siguranță. Fiecare întâmplare care apare în viața noastră are cu siguranță un sens. Nu există rugăciune pe care Dumnezeu să nu o audă...cu siguranță. Deși de multe ori omul se întreabă pentru ce El, Cel ce este Bunătatea Desăvârșită, Ipostasul Iubirii, Însăși Iubirea plenară, nu răspunde degrabă întrebărilor noastre, totuși are și tăcerea Lui un sens...care? Oare de ce Domnul lasă sufletul să strige spre El ca și cum nu ar vrea să-l audă? Cu siguranță este și aici un sens...Citeam nu demult că adesea Dumnezeu îl pregătește pe om o vreme mai îndelungată pentru o anumită „misiune”...Poate că tăcerea Lui este „dospirea” sufletului pentru ceea ce urmează să se întâmple și să trăiască ...

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Privesc spre Cer

Privesc spre Cer cand inima mi-e tristă

Privesc spre Cer cand bat la usa cea închisă

A sufletelor oarbe …

Privesc spre Cer si caut o lumină

Privesc spre Cer deși sunt toată tină

Ce strigă ne-ncetat …

Privesc spre Cer când ochii Tăi zăresc

Privesc spre Cer când stelele zâmbesc

Șoptind că vine ziua…

Privesc spre Cer când cad cu fața la pământ

Privesc spre Cer când numai adunând

Nu pot împărtăși…

Privesc spre Cer și-aștept o dulce luminare

Privesc spre Cer cerându-Ți îndurare

Să naști in mine simțirea împăciuitoare…


Ridica-voi ochii mei - corul Cassia
Asculta mai multe audio diverse

duminică, 17 octombrie 2010

Uimire



Sans paroles...

(via email)

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Emotie

Când crezi că-n viață ai câștigat
Privește către ochii celui apropiat
Iar de vei vedea cuprinși de nori
Alege să fiți împreună câștigători
video

vineri, 8 octombrie 2010

joi, 7 octombrie 2010

marți, 5 octombrie 2010

Acasă

Când soarele e-n adormire iar noaptea pictează pe cer steluțe ce zâmbesc spre cei de jos se naște uneori în adânc un dor...un dor de liniștire din căutarea...milenară. Uneori sufletul cercetaș abia dacă mai respiră din cauza oboselii drumului anevoios.El caută să ajungă acasă ...Și inima îi plânge de atâta dor de a fi acasă...El,sufletul, privește cu atenție pe toți oamenii care se ivesc în calea lui sperând că unul dintre ei știe drumul către acasă. Obosit, se așează, privește înspre Sus: „Doamne, ajută-mă să ajung acasă!”...Uimit aude un glas ce îi șoptește tainic ceva. Sufletul, ștergându-și lacrimile, se ridică. Privirea îi pare acum liniștită. Pornește pe cale pierzându-și urma în depărtare...

vineri, 1 octombrie 2010

Dacă mâine nu va mai veni

















Te-ai întrebat vreodată dacă azi ar fi ultima zi din viața ta cum ai vrea să fie? Care ar fi ultimul lucru pe care ai vrea să-l faci? Ce stare ai dori sa ai în timpul Trecerii? Te-ai gândit vreodată să-ți exprimi sentimentele ascunse față de celălalt? De multe ori le reprimăm...oare de ce?
Dacă ai iubi pe cineva și mâine nu ar mai fi ai regreta că nu i-ai mărturisit, chiar dacă ai fi respins/ă? Nu ai dori să îi arăți cât de mult înseamnă el/ea pentru tine? Eu cred ca da...
Dacă bătrânii tăi părinții ar înălța privirea rugătoare către tine nu ai regreta că nu le-ai acordat atenție dacă mâine ei nu ar mai fi?
Om drag ce cauți sensuri prin viață arată-ți dragostea față de cei de lângă tine, încearcă în fiecare clipă să ierți pe celălalt,încearcă să ai sufletul plin cu iubire...
Dacă ai știi mâine nu va mai veni...”tu” ce ai face?

Ronan Keating - If Tomorrow Never Comes
Asculta mai multe audio diverse

Multumesc Mada ...pt inspiratie!:)

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Aș vrea...

















Pentru foarte mulți tineri(din cei credincioși) alegerea unei căi a vieții este o problemă delicată ce ridică în sinea lor multe probleme existențiale. Începând ei să guste un picuț din dulceața harului își pun în minte alegerea monahismului...Unii fiind entuziasmați din vederea din afară a vieții călugărești își zic că asta le e calea. Alții stau nedumeriți în fața a două drumuri foarte multă vreme: să fie căsătoria sau să fie călugăria? De foarte multe ori unii ca aceștia simt că ar dori calea îngerească dar o văd o „mână” nevăzută care îi oprește. Observând ei această oprire își zic că viețuirea împreună cu un el/ o ea le este cale mântuitoare. Dar și aici drumul pare a fi fără călători...un suflet ca acesta se întristează amarnic văzându-se fără...cale...„Suflete al meu!Suflete al meu! Pentru ce nu te lași în voia Lui, pentru ce te tânguiești atât? Pentru ce suflete al meu plângi așa de mult? Pentru ce te întristezi?” „Vai, mie, om pribeag prin lume...vai mie că nu mă pot liniști...om drag ce mă porți cu tine. Aș vrea să îmi găsesc un rost, un drum, o cale, un sens...aștept de Sus să vină un răspuns!” „Suflet luminos privește înspre Sus, spre Cer...pe orice cale ai să fi, călugărit, căsătorit sau poate niciuna din acestea să știi că drumul tău e Domnul! Nu te lipi de nimic din cele pământești iar liniștea și fericirea să le zidești din sinea ta...nu le căuta în afară. Spune minții să se lipească de Domnul și așa vom fi toți împăcați! Căci, suflete al meu, de vei plânge în continuare și pe mine mă vei întrista...”
Poate că alegerea acestei „căi” e atât de grea pentru că omul nu mai știe, nu mai poate, nu mai vrea să se lase total în bratele Părintelui ceresc...de ce oare? Poate pentru că îi lipsește smerenia iar răspunsul nu este așteptat cu sinceritate totală...sau poate...sau poate....

Marian Moise - As vrea sa intru-n manastire
Asculta mai multe audio diverse

duminică, 19 septembrie 2010

O lume minunată!

O lume minunată, în care veți găsi numai copii.
O lume-a inocenței păstrți-o orice-ar fi pentru copii.






Mulțumesc lui Claudiu!:)




sâmbătă, 11 septembrie 2010

O, preafrumoasă pustie!

Acel fiu de-mparat mare
Domnul dându-i luminare
A lăsat împărăție
Si a plecat in pustie
Cu dor si cu multa jale
Cantand-astfel pe cale
De viețuirea îngerească
Domnul să mă învrednicească
Primește-mă pe mine
Ca să viețuiesc în tine
Intareste-ma-n răbdare
Dându-mi bună cugetare
Și din lume când m-oi duce
Sufletul să-l pot da dulce
În Aceluia mână
Ce m-a zidit din țărână
Și a luat a noastră fire
Să ne-aducă mântuire
Slavă Domnului să fie
De acum până-n vecie!

O, preafrumoasa pustie - Maicile de la Diaconesti
Asculta mai multe audio muzica

vineri, 10 septembrie 2010

Om drag!

Pentru tine, om drag, am un cuvânt astăzi!Poate mă cunoști, poate doar mă știi sau poate că nici nu ai aflat că și eu exist pe același pământ ca și tine. M-ai văzut poate trecând pe lângă tine pe stradă, poate te-am deranjat la metrou sau în troleu când nu am fost atent la stația la care trebuia să cobor, să mă ierți...nu am vrut să te deranjez...dar să știi că totuși cuvintele tale sau privirea și gesturile tale m-au durut! Te rog încă o dată să mă ierți! Și te rog ca data viitoare când un alt „tu” te va deranja astfel să încerci să fi atent la inima lui...nu de alta dar știu că există o lege a compensației (ca să nu o numesc altfel) prin care suntem smeriți dacă rănim o inimă pe care Domnul o iubește! Și El iubește toate inimile!Eh!Om drag!Am atâtea să îți spun...Spre exemplu aș vrea tare mult să nu îmi mai vorbești mereu despre realizările tale...mă simt atât de jos în comparație cu tine, deși știu că nu e firesc să mă compar cu nimeni...nu de alta dar mi-e teama ca nu cumva semenii mei să-și întoarcă fața lor de la mine și să mă iubească mai puțin tocmai pentru că nu sunt ca tine!Da, știu sună...copilărește, imatur!Dar eu sunt încă imatur și am nevoie doar de prietenia și dragostea ta! Am nevoie să văd la tine smerenie smerită! Am nevoie să mă înveți prin modul tău simplu de a fi că tocmai simplitatea ne face să fim cu adevărat Mari! Pentru că Domnul e mare pentru că e smerit și e smerit pentru că e mare! Om drag! De multe ori m-am entuziasmat când te-ai îndreptat spre mine! Ce bucurie să știu că-mi ești prieten!Îți mulțumesc mult pentru asta! Dar te rog iarăși să mă ierți pentru gândurile mele! Aș vrea să nu mai fie! Să mă pomenești prieten bun să se topească în dragostea sinceră și curată a Domnului! Te rog să nu te superi pentru gânduri! Aș vrea să nu fi dezamăgit de mine, aș vrea să nu văd în privirea ta cuvintele: „Mă dezamăgești! Te credeam un om bun! M-am înșelat în privința ta!” De-ai știi că eu am nevoie nu de aceste cuvinte, nu am nevoie să-mi explici nimic ...doar de rugăciunea și dragostea ta am nevoie! Am nevoie să mă îmbrățișezi tocmai ca o mamă care, deși copilul i-a greșit, totuși nu-l părăsește. Am să-ți fiu recunoscător toată veșnicia dacă rugăciunea ta mă va ridica din starea de cădere! Ți-aș spune atâtea! Dar nu acum! De va fi să fie vom avea la dispoziție veșnicia! Om iubit al lui Dumnezeu să iei aminte la rugămințile mele și Îl rogi pe Domnul să vindece sufletul meu! Om drag îți mulțumesc că ai avut răbdare să-mi asculți cuvintele!

luni, 30 august 2010

Un cuvânt pentru tine

Toamna...culorile pământii, cerul acoperit cu nori de plumb... dinspre sus cad lacrimi...ale cerului...vântul dezbracă copacii de veșmântul verde...
e oare toamnă și la tine în gând...să nu fie!nu de mult în mintea mea s-a culcușit o idee: că tu nu exiști de fapt...că în zadar mă zbat să te aflu...că am obosit căutându-te acolo unde nu ești...că de fapt tu ai fi ... doar o utopie...
Au fost zile când debordam de optimism gândind...multe...au fost doar iluzii euforice...
Știi ce sunt de fapt gândurile care depărtează sufletul de la drumul drept? Diavoli...pare poate absurd pentru unii...pentru alții ... superstiție...nebunie ...
dar tind să cred că e real...vorbind cu aceste gânduri vorbim de fapt cu ..., consecința? tulburarea inimii, a minții, a ființei tale celei mai intime...Gândul trebuie să ne rămână simplu, liber, curat de orice patimă, de orice rău...oare de ce ne complicăm viața cu atâtea gânduri? pentru ce nu avem inimile bune, sincere, iubitoare? de ce ne punem piedici nouă înșine?
Dacă nu exiști ( cât de absurd sună poate pentru unii monologul/dialogul acesta) aș vrea cumva să aflu , să-mi dau seama și să încetez a te mai căuta sau a te aștepta...poate că tu ești doar un gând...un gând din acele gânduri...fără existență concretă...poate că...

vineri, 27 august 2010

Les Âmes

La profondeur des sentiments perdus
Les âmes dans un désert tout nu
Voilà la noir racine
De la mort éternelle voisine

Nos âmes vers le Haut crient
Car il y a quelqu'un qui les a menti
Elles sont tombées parmi les ténèbres
Noyées dans les péchés célèbres

Nos âmes cherchent à retrouver
Les sens, et méditer
A ce que Tu nous as promis
A Ton pouvoir qui a soumis
Le malin et le chagrin
Qu'il a emporté...

Ne pars pas loin de nous
Remplis de Ton amour
Nos âmes...
Les nues...







joi, 26 august 2010

Am învățat

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta…

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fii o persoana iubita…

Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.

Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.
Am învăţat că trebiue să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.

Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.

Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.

Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.

Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…

Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.

Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.

( OCTAVIAN PALER)

marți, 24 august 2010

Unde este scăparea noastră

Atunci când omul se află în grele încercări, vrăjmașul, pândind starea firavă a credinciosului, se năpustește asupra lui aducându-i în minte cele mai cumplite și mai urâte gânduri. Omul acesta, slăbit duhovnicește, depărtat fiind de Hristos nu mai poate desluși între propriile gânduri și cele aruncate din afară cu atâta ură. Se simte cel mai josnic dintre ființe și asta nu face decât să-l tulbure profund. Cei din jur știindu-l altfel încep a-și pune și a-i pune întrebări despre starea lui. Dar ei nu știu că îl afundă și mai mult pentru că tulburarea este pentru acest suflet și mai mare. Un astfel de om nu are nevoie în clipa aceasta de sfaturi, de teorii, de nimic ...numai de dragoste, înțelegere și rugăciune. Cine poate înțelege sufletul ca Tine? Cine poate îmbrățișa o inimă însingurată decât numai Tu? Și tot Tu îl ridici pe om din starea de paralizie duhovnicească la o minte și o inimă noi. Apoi, sufletul găsind puțină verdeață în pustia lăuntrică, odihnind la umbra Duhului se întreabă pentru ce ai îngăduit o astfel de cugetare? Îi vine un răspuns...pentru că a dat drept vrăjmașului asupra lui prin împrăștiere, prin depărtarea minții de la Tine, prin vorbirea cu gândurile! O, gândurile...de-ar tăcea...sau dacă nu am mai grăi cu ele și am grăi cu Tine. Vorbește Tu cu noi ca să nu mai auzim niciun gând al vrăjmașului!
„Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!” Scăparea mea este Fiul...scăparea noastră este Fiul...
În furtuna vieții numai El ne poate conduce spre limanuri bune...

marți, 17 august 2010

Durerea ne apropie de Hristos

Toți suferim și, de cele mai multe ori, suferă mai mult cel care dă glas cel mai puțin suferinței sale. Unele necazuri sunt cunoscute numai de Dumnezeu. Cuvinte de alinare găsim doar în Sfânta Scriptură, în afara lui Dumnezeu nu ne putem găsi alinarea.
La picioarele Crucii suferințe își schimbă chipul, se sfințește , se transformă, pe măsura credinței noastre. În Cruce sunt concentrate toate suferințele, prin ea capătă explicație și sens durerea noastră, încetează să ne mai chinuie și să ne mai întristeze, de îndată ce ne gândim că ea ne apropie de Hristos și , prin aceasta, ne face să ne asemănam cu El într-o anumită măsură.
În clipele cele mai sfâșietoare, ale celei mai negre disperări, ne poate aduce liniște doar un singur gând: că de suferință a avut part și Hristos. El ne-a purtat crucea înainte de a fi purtat-o noi. Prin această cruce ne cheamă la El. Înarmându-ne cu această credință vom putea spune că suntem ai Lui cu totul.
( 18 august, Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu)

Binecuvântările Învierii

sâmbătă, 14 august 2010

Ce frumos

Ce frumos când doi oameni se iubesc
Și împreună spre Cer privesc.
Ce frumos când de mână ei se țin
Și își aud orișice suspin.

Ce frumos când frații se ajută
Și copilașii de părinți ascultă.
Ce frumos când sunt duhovnici buni
Ce țin de datina bunilor străbuni.

Ce frumos când soarele răsare
Și nu mai e nicio-ntrebare.
Ce frumos când pe cer sunt stele
Ce dau din multa lor putere.

Ce frumos când e cu noi Preablândul
Și inima îi cântă slava.
Ce frumos când se găsește doar iubire
În sufletele noastre toate.

Bucură-te Fecioară, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi


Ce aș putea vorbi despre Maica Domnului? Îi vom închina acest imn de preamărire pentru dragostea ce ne-o poartă și pentru binefacerile dăruite!Ei să-i încredințăm sufletele noastre ca celei care mijlocește pururea la Fiul ei și Dumnezeul nostru pentru mântuirea noastră!

joi, 12 august 2010

Promit

Am învățat să ne iubim frumos...Promit că nu te voi uita și dacă n-ai să fi cu mine vei exista în viața mea și-am să mă rog să-ți fie bine...Peste ani ne vom (re)găsi și vom înțelege viața cum e ea...

Asculta mai multe audio Muzica


sâmbătă, 31 iulie 2010

Lumina

O nouă zi a răsărit
Un soare cald
Pe cerul dinlăuntru-mi
Cu bucurie a venit!

Și nici un nor
Nu se zărește-n orizont
Și nici un dor
Nu-și mai găsește loc.

Și peste tot lumina
Mă cuprinde
Și simt cum se desprinde
Întunericul ce mă ținea...


Adie împrejur mireasma dulce
Ce vântul de la răsărit aduce
Un zâmbet lin
Cald și senin
Și liniște în jur...





miercuri, 28 iulie 2010

Iubirea

Respir, privesc, ating...exist; cuget, simt...trăiesc; ce face ca un om să fie viu? ce îl poate determina pe un om să vibreze prin toată ființa lui?ce poate schimba viața unui om într-atât încât orice ar veni asupra sa să primească cu bucurie? Ce încălzește inima înghețată a unui om? Cred că e atât de simplu și la îndemâna oricui să răspundă la această întrebare...IUBIREA. Cel mai nobil, mai viu, mai curat, mai dumnezeiesc simțământ. Ochii ei strălucesc... inima iubirii bate delicat, discret dar în același timp atât de tare. Un om care a învățat să iubească a deschis poarta sufletului său prin care se intră în rai...adică în Împărăția Cerurilor...acolo unde i-a adunat laolaltă pe toți frații, pe sfinți dar mai întâi pe Dumnezeu. El acolo își face sălaș...în casele zidite pe temelia iubirii...
Un tânăr când iubește se transformă...se trezește din adormire, își poate auzi acum inima bătând și își dă seama că este într-adevăr viu, că într-adevăr trăiește! Nu se mai teme de nimic, nu îi mai pasă de răni, de trădări...ci pur și simplu se dăruiește total, se jertfește la modul cel mai profund...fără să aștepte să primească ceva în schimb...sau cel puțin așa îmi închipui că se întâmplă. Dacă este adevărată presupunerea mea atunci în mod cert omul este plămădit din gând iubitor, cu mâinile iubirii. Se dospește, crește la căldura iubirii. Trăiește, respiră...veșnic prin iubire...
Dacă iubirea reușește să-l facă pe om viu, să-l apropie de Dumnezeu, să fie bucuros, să se deschidă către ceilalți...atunci și eu doresc ca Domnul să facă să crească iubirea sădită în sufletul meu la aducerea mea din neființă...

marți, 27 iulie 2010

Bucură-te

Bucură-te om frumos

Căci Domnul tău, Hristos

De-a pururi pune-n inima Ta

Marea iubire a Sa




Bucură-te suflet drag

Căci se adună în sirag

Clipele din viața ta

Legate de iubirea Sa


Bucură-te a lui Dumnezeu făptura

Căci prin a Sa natură

El iti grăiește că nu te va lăsa

Nicicând în viața ta


Bucură-te iubite frate

Căci pe El Îl ai aproape

Atunci când ești întristat

Și sufletul îți e nemângâiat


Bucură-te bucuria mea

Când auzi un sfânt cant

Căci Domnul Sfânt

E-atunci lânga inima ta


Bucură-te când de toți ești departe

Căci pe El atunci Îl ai aproape

Alunga întristarea înăbușitoare

Spre El e a ta scăpare


Oriunde-ai fi iubite om

Deschide lăuntrul Tău

Primește-acolo pe Preabunul

Și nu te teme de nimic

Căci tot ce este rău

De El a fost de-a pururi biruit.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Când sufletul plânge

Evenimentul recent al morții Mădălinei Manole în mod cert a răscolit multe suflete...de ce? poate nu pentru artista Mădălina Manole ci pentru omul din ea. E cutremurător când un om ajunge în pragul disperării la modul la care să-și pună capăt zilelor...Câți dintre noi nu am trecut prin crize existențiale? Câți nu ne-am frânt aripile în zbor? De câte ori sufletele noastre nu au plâns cu amar pentru visele zdrobite, pentru spatele întors? De câte ori nu ne-am simțit sufletele goale? Inimile noastre nu pot decât să plângă în acele clipe, neștiute de nimeni...numai de Dumnezeu! Dar pentru noi, creștinii, acest tragism existențial are vindecare. Unde? Nu la oameni ci la DUMNEZEU. El este scăparea noastră. Părintele Arsenie Papacioc spune că „În creștinism nu există nu se poate. Cu Hristos toate sunt cu putință!” ȘI SUNT! Când sufletele noastre plâng să ne îndreptăm privirile spre Cer! Chiar dacă suntem dezamăgiți de indiferența celor din jur, chiar dacă suntem neîmpliniți sentimental, profesional, chiar dacă dorul ne secătuiește inima, chiar dacă toate astea și mai multe decât atât să nu uităm că sensul vieții noastre este mai înalt, să nu uităm că pentru suferința noastră mai decât suferim noi suferă Dumnezeu, alături de noi plânge și El. Sensul vieții noastre este comuniunea cu El și cu toții oamenii, implicit! Dacă vom putea să ne asumăm acest gând, al căutării Lui viața noastră se va transfigura, va căpăta altă valoare...
Grăiesc prin aceste rânduri pentru mine și pentru tine, iubite frate! Mai presus de toate: carieră, familie, iubit, iubită, succes trebuie să punem iubirea pentru Dumnezeu. Și trebuie nu pentru că este obligatoriu ci pentru că așa ne vom simți împăcați cu noi înșine, ne vom accepta așa cum suntem, ne vom înțelege rostul vieții!

joi, 15 iulie 2010

Aștept...să vii

Deși de mult aștept să vii
Deși credeam că n-ai să fii
Vreodată lângă mine
Am să privesc cu bucurie
Spre ziua care vine
Căci este-un mare dar!
Am auzit adeseori: „Răbdare!”
Dar ochii mei înlăcrimați
Priveau spre Soare
Știind că de acolo ai să vii!
Și lacrimile egoiste
Hrănite cu multe neputințe
Curgeau șiroi...
Mă cuprindea și întristarea
Născută din multa-mpătimire
Dar știu că Îndurarea
A nostrului Stăpân
Va așeza în viață
Frumoasa întâlnire!


Asculta mai multe audio Muzica

vineri, 9 iulie 2010

Mărturisire

Când viața se golește de lumină,
Când inima se umple de cumplita vină,
Când nu mai pot în sus privirea s-o ridic,
Când nu mai sunt și simt nimic,




Când numai norii sunt pe al meu cer,
Când mult aș vrea să pot să sper,
Când vorba goală multă este,
Iar sufletul mi se golește

Revin din nou în sinea mea;
Aștept ca să revăd privirea Ta.
Și dinlăuntru-mi întunecat
Aștept să vii...să mă ridici iar
Din păcat...

Și inima-mi suspină iarăși mult
Și-ar vrea să mai audă acel Cuvânt
Ce-a vindecat-o de-atâtea ori
Și-a izbăvit-o din nevoi.

Cum aș putea ca firea să-mi îmblânzesc
Trăind în neamul cel prea lumesc?
Aceasta este mai mult decât pot eu
Și mă îndrept spre bunul Dumnezeu

La El toate cu putință sunt
El poate să ne ridice din adânc
Spre El și eu mult ticălosul om
Căzut în prea profundul somn

Îndrept cu umilință ochii
Aștept să îmi trimită vindecare
Și să mă-nvețe ce-i iubirea
Să-mi dăruiască-nveșnicirea...

( de la cineva)









joi, 8 iulie 2010

Despre prietenie

Aşa trebuie prietenul adevărat să iubească, încât şi sufletul, dacă îi este cerut, să nu refuze a-l dacă, dacă îi este cu putinţă. Dar ce zic eu: dacă îi este cerut? Chiar el trebuie să alerge cu sârguinţă să-l dea. Căci nimic, nimic nu este mai dulce decât această dragoste şi nimic întristător nu este în ea. Cu adevărat prietenul credincios este leacul vieţii. Cu adevărat prietenul credicios este scăpare tare. Ce nu face prietenul adevărat? Câtă dulceaţă nu aduce? Cât folos? Câtă siguranţă? Chiar dacă mi-ai vorbi de mii de comori, nimic nu se compară c prietenul adevărat. Să spunem mai întâi câtă dulceaţă aduce prietenia. Când prietenul vede pe prietenul său, se luminează şi se revarsă din sine, se topeşte, se împleteşte cu acela cu o împletire care conţine o dulceaţă sufeltească negrăită şi tainică. Şi chiar dacă numai îşi aduce aminte de el, îi învie şi i se întraripează mintea. Iar acestea le spun despre prietenii cei adevăraţi care sunt de un suflet şi care aleg să şi moară unul pentru altul şi care se iubesc cu căldură.



( Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie)

vineri, 2 iulie 2010

Tresăltare

Aud o inimă cum bate
Aud un sunet ce străbate
Distanța parcă milenară
Dintre noi...

Privesc spre-a ta privire
Și-mi simt întreaga fire
Umplându-se cu bucurie
Și cu a ta iubire...

Privesc spre mâna care
Întinsă fiind spre soare
A coborât pe al său chip
Lumina lui strălucitoare...

Aud un glas cum spune șoapte
Întru adânca noapte
Ce-a străbătut cu gând de întâlnire
A iubirii cale...

Eu stau în fața ta
Știind c-am așteptat un soare
Ce va putea
Să-mi încălzească inima
Ce s-a răcit de-atâta așteptare...