Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

miercuri, 28 aprilie 2010

„Luminează-mi sufletul și lumina de simțit"

Nu pricep Curată


Ce mare taină se ascunde oare in spatele acestor înlănțuiri de gânduri, de fapte, de gesturi? În mod sigur există o logică pentru care ele s-au întâmplat și se întâmplă...Poate că răspunsul la întrebarea ”De ce?” îl voi afla într-o zi... într-o zi când sufletul îmi va fi curat, smerit și iubitor...Într-o zi când voi fi vindecată de boala în care zac...Stau, privesc spre mine, mă gândesc...și aștept...aștept raza aceea de lumină care să-mi cadă în inimă și să mă slobozească din starea de întrebare...și de răzvrătire...aștept să-mi picure în suflet lacrimile de curățire...aștept să pot pricepe iubirea Lui și a Maicii, să le pot primi și dărui...

vineri, 23 aprilie 2010

De vorbă cu băncuțele

Băncuțele(acelea despre care v-am povestit acum ceva vreme), văzând că mă tot plimb pe lângă ele, au început să se întrebe pentru ce le vizitez așa de des. Motiv pentru care s-au hotărât să vadă ce-i cu mine. În cele din urmă le-am dezvăluit adevărul...cum că le auzisem povestind despre „el” și „ea” și că mă interesa să aflu mai multe. Băncuțele, dragele de ele, au zâmbit către mine cu drag și mi-au spus:
- Draga noastră, pentru ce se frământă inima ta așa de tare?
- Păi...v-am spus...ca și „ea” și eu aștept un „el”!
- Și de unde știi că el nu e prezent în viața ta?
- Să fie oare adevărat? Să știți că m-am gândit la asta...deși credeam că îmi închipui.
Băncuțele priviră una către cealaltă chicotind. Mi s-a părut cam straniu...
- Pentru ce mă priviți așa?
- Draga noastră...noi am fost de multă vreme martore la asemenea frământări...privește cerul! mi-au spus. Ce vezi?
- Văd o lume pașnică, cu lumină, cu stele, cu lună...cu bucurie.
- Ai văzut steluța aceea firavă care stă mai deoparte?
- Da! E tare gingașă...deși îmi pare cam timorată...oare ce o fi pățit?
- Îi este teamă!
- Teamă? De ce?
- Îi este teamă ca stelele cele mai mari să nu o izgonească, așa că preferă să stea la margine!
- Adevărat?
- Da! Așa și unor oameni...le e teamă să iubească ca să nu fie răniți!
- Și nu au dreptate?
- Privește spre dreapta ta! Ce vezi?
- O biserică!
- Ce este deasupra bisericii?
- O cruce!
- Exact! Semnul iubirii supreme! El nu s-a temut de respingere! A iubit până la capăt!
- Și ce să înțeleg eu de aici!
- Să înțelegi că inima ta trebuie lărgită!
- Lărgită?Cum?
- Să torni în ea mai multă încredere și iubire!
- Și credeți că se va schimba ceva?
Băncuțele îmi zâmbiră senin...dar eu iarăși a trebuit să plec...
Dar înainte băncuțele mi-au spus:
- Copilă deschide ochii și vei vedea! Mântuirea e mai aproape decât ți-ai putea imagina! Și nu uita să te bucuri de fiecare om care îți iese în cale!
Tare mult m-au bucurat atunci băncuțele...Mi-am promis că le voi vizita mai des...Ele ascund o taină...taina unei aflări...

joi, 22 aprilie 2010

Doamne miluiește

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pe noi!

Toate Puterile cerești și toți Sfinții rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

marți, 13 aprilie 2010

Big city life

Viața marelui oraș...adică a capitalei (oricărei țări)...este una foarte... cosmopolită , ca să nu o numesc o mare harababură. Într-o capitală vei găsi tot felul de oameni, tot felul de contraste aproape la orice pas. Voi scoate în prim-plan o observație făcută de ceva vreme în ceea ce privește viața Bucureștiului. Piața Unirii...oră de vârf...șosea hiperaglomerată, poluare, claxoane, oamenii nervoși, stresați,grăbiți, îngrijorați...Aceeași Piață Unirii...aceeași oră de vârf...mănăstirea Radu-vodă...pace, liniște,flori, natură, rugăciune, oameni cu probleme( ca toți din ziua de azi) dar cu nădejde în Dumnezeu, bucurie tainică ( mulți nu o observă). Același loc...Piața Unirii...un deal și o vale...în vale oameni...pe deal tot oameni...diferența dintre ei sunt năzuințele...cei care urcă dealul (Patriarhiei) se duc să-și ”umple coșul ” inimii cu iubirea lui Dumnezeu , pentru a avea cu se să-și hrănească sufletul înfometat de Dumnezeu...în vale...Unirea Shoping Center...un hiper magazin care îți oferă iluzia unei „plinătăți” ( nu știu de ce natură). Tot aici în această „agora” a Bucureștiului poți fi șocat de contraste izbitoare: lângă lanțul de magazine cosmetice „de calitate” stau înșirați cerșetori, vânzători ambulanți, bătrâni care stau cuminței într-un colț așteptând la mila trecătorilor, oameni care vorbesc: unii în română, alții în țigănește, alții în engleză, italiană...nu departe un om care cântă la vioară,la o anume distanță o altă persoană sprijinită de zidul și fereastra unui restaurant fast-food cerând să fie miluită.
Și modul oamenilor de a se îmbrăca exprimă același contrast: unii cu haine după ultima modă, par a fi personaje decupate din revistele de modă trendy...și alte genuri sau expresi pe care nu le cunosc...în paralel sunt alții ( cerșetorii) care fie iarnă, fie vară îî vezi desculți sau cu hainele rupte...(din fericire se găsesc și oameni cu haine „normale”)...
Și câte ipostaze de acest gen se mai găsesc... știm și vedem fiecare...Cred că important e să ne dăm seama de ceea ce se ascunde în spatele tuturor acestor acțiuni și reacțiuni ale oamenilor cu care ne întâlnim...și să nu judecăm.Părintele Steinhardt spunea că între un om gras și grăsimea lui există o legătură tainică...așa și între acești frați și ceea ce „s-a depus” pe sufletele sau trupurile lor (noastre).
Și totuși oamenii aceștia sunt frumoși...o mare de oameni...fiecare unic, irepetabil, fiecare un potențial sfânt...fiecare un chip al lui Dumnezeu meritând iubire și atenție într-un mod cât mai sincer cu putință...

duminică, 11 aprilie 2010

Ostrov...tăcere...


Undeva...un departe...un aproape...un suflet...Domnul și un ostrov. În liniștea pustiei se aud bătăiile inimii mai tare ca nicăieri. În departele pustiei, în departele de lumescul personal, se simte mai bine o Prezența Sfântă. În ”aproapele de Cer” al pustiei liniștea ”vibrează” până la cel mai mic element al ființei. Câte suflete nu s-au depărtat de lume și au ales pustia? Și te întrebi de ce? Oare mântuirea nu și-o puteau dobândi printre semeni? Sigur că puteau!Mântuirea înseamnă comuniune cu oamenii, cu semenii...o comuniune în duh! O comuniune care te face pe tine, subiect uman, să te deschizi plenar față un „altul” decât tine, o comuniune care te face să cuprinzi în tine pe celălalt cu iubire sfântă...Dar...ce minune!Iubirea aceasta, a sfinților, de care cei mai mulți suntem străini, întrucât cerem fără să dăm mai întâi, este și ea un mare dar! Ei, ne-voitorii de cele lumești, au ales pustia...acolo s-au regăsit,în duh, cu Domnul,cu frații lăsați în lume și cu ei înșiși ...Și au reușit, prin putere de Sus și prin curatele lor rugăciuni, să ne apropie și pe noi, cei slabi, de Dumnezeu, de acolo...din pustie...
În pustie sufletul e mai ușor, dobândește apripi duhovnicești, se înalță mai ușor...
În pustie...e tăcere...și în afară și înlăuntru...în afară singurul ”zgomot” este cel al micilor zburăroare, freamătul pădurii sau unduirea delicată a apelor...în inimă singurul glas care se mai poate auzi este cel al rugăciunii...
Pustia este...tăcere...

vineri, 9 aprilie 2010

Simfonia primăverii

Primăvara...
Glas de rândunele...
Șirag de viorele
Câmpuri înverzite
Livezi învăluite
De mireasmă cerească...

Râuri cristaline,
Sunete divine,
Făpturi înseninate
Și turme liberate
De noaptea hibernării...



Și oameni...
Oamenii înveșmântați
În iubire Sfântă,
Ce lumea o inundă
Cu ființa lor plăpândă

Și Domnul...
Domnul Care știe
Să facă bucurie
Orice-ntristare
Cu dragostea Lui
Cea mare...

miercuri, 7 aprilie 2010

O lume minunată


Precum firavul ghiocel scoate căpșorul delicat din cuvertura de zăpadă când iarna dă semne că vrea să plece, așa și omul , ieșind ca prin minune din carapacea mămicii, pus cu grijă acolo de Dumnezeu, se sperie mai întâi de marea necunoscutului în care este adus. El, omul, crește...pășește prin viață...având pusă în sine destinația finală...Tot el, omul, în vremea vieții sale uită...uită cât de minunată este lumea în care l-a adus, din neființă, Domnul. Așa și eu, omul, uit...mă simt pătrunsă pe zi ce trece de o maladie gravă...amnezia sufletească...uit să privesc cerul albastru și senin ce-mi inundă sufletul de bucurie numai văzându-l, uit să las soarele să-mi mângâie chipul lovit de întristări, uit să mă bucur de dansul norilor de pe cer, uit să ating iarba verde, ce-mi poartă mintea spre tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte, uit sa miros florile purtătoare ale miresmei divine, uit să mă trezesc pentru a privi un răsărit de soare, sau în amurg să privesc apusul; uit să simt ploaia iar după ploaie să urc spre cer pe curcubeul-scară de culori...Și mai grav uit să zâmbesc, să mă bucur că pot deschide ochii, că pot păși, că pot respira...uit că am atâtea daruri pentru care nu știu a mulțumi. Și atunci, văzându-mi starea decăzută...se naște în sinea mea un dor...un dor ce mă doare...un dor de a oferi iubire dezinteresată, un dor de a îmbrățișa cu bucurie pe oricine, un dor de a simți că viața e...vie, un dor de simplitate, de smerenie, un dor de...departe și unul de...aproape, un dor de timp...un dor de oameni, de comuniune cu mine, cu El și cu frații toți...
Da, într-avedăr lumea în care ne-a adus Dumnezeu este minunată...și ea și oamenii din ea... și mi-e dor să simt asta...

luni, 5 aprilie 2010

Înviere


În noaptea de-nviere
O caldă adiere
Se-nalță din pământ.
Și-noaptea-ntunecată
Acum ca și-altădată
O rază de lumină
Răsare din adânc.
Cereștile cete
Privesc cu minunare
Iubirea Ta cea mare
Căci prin a Ta voință
Spre-a noastră mântuire
Ai suferit cumplit
Te-ai coborât la iad
Și de acolo-ai ridicat
Pe omul care
Porunca Ți-a călcat
Și ca să ne arăți și nouă
Bogata milă-a Ta
Te-ai ridicat din morți
Și toți s-au bucurat
Și Cerul și Pământul
Într-un glas
Au strigat
”Histos a înviat!”

duminică, 4 aprilie 2010

Te voi aștepta...


S-a încheiat cu ajutorul Domnului și Sfântul Post. Sper că și pentru tine a fost bine și că te-ai bucurat de slujba Sfintei Învieri. Încep să mă întreb dacă nu cumva tu nu ești decât o închipuire a minții și inimii mele atât de doritoare de împlinire și echilibru. Poate că tu chiar exiști undeva și cândva ne vom întâlni...dar nu aș vrea oricum și dacă tu ești ”el” nici tu nu vei dori sa ne găsim oricum ...ci în Domnul. Așa întâlniți în Domnul, deși poate va mai trece un timp până se va întâmpla asta, tu vei recunoaște în mine persoana care să te însoțească pe calea spre fericire, adică spre comuniunea cu El iar eu voi recunoaște în tine același lucru. Așa întâlniți în Domnul iubirea va fi una curată,jertfelnică, izvorâtă din sinceritate, din iubirea de Domnul, va fi o iubire trainică...veșnică. M-aș bucura dacă aceste rânduri ar ajunge la tine și mai mult dacă te-ai regăsi și tu în aceste cuvinte. Eu am să te aștept. Cu ajutorul Domnului nu mă voi grăbi să te caut printre „ei”. Tu ești singurul care va putea să mă apropie de El așa cum voi fi și eu pentru tine. Să nu uiți să te rogi, să-i spui Domnului ce te doare, poate chiar și lipsa mea...am să-i spun și eu. M-aș bucura enorm ca întâlnirea noastră să fie rod al rugăciunii...Și până să ne întâlnim și recunoaștem concret ne vom întâni în rugăciune...în Domnul! Milostivul și Bunul Dumnezeu să te păzească de tot răul!

Hristos a înviat,Bucuria mea!


De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

(Cuvânt de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur la Învierea Domnului)