Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

duminică, 25 martie 2012

Unui om special...

Am sa pastrez de-a pururi intru mine
Caldura ta si dragostea de tine
Caci mi-ai dovedit din plin
Ca viata asta nu este doar venin
Cand ma luai in brate
Si imi spuneai convingator
Ca imi vei fi alaturi
Si tu..m-ai invatat sa zbor...
Mi-ai aratat ca soarele este mereu pe cer
M-ai invatat lupt spre-a castiga
Si-am descoperit treptat ca soarta mea e-n mana Sa
Iti multumesc iubitul meu parinte
Ca m-ai iubit, ca m-ai ferit de suferinte
Ca te-ai jertfit sa-mi fie mie bine
Si uitat sa te traiesti pe tine...
Acolo Sus El vede simtirea ta de tata
Si va raspunde cu dragoste Lui curata

duminică, 4 martie 2012

Suntem și noi un cer senin?

Cerul senin al primăverii....atât de curat...nimic ascuns...totul e atât de transparent încât ai sentimentul că din moment în moment pe cer ar trebui sa apară arhanghelii și sfinții...dar noi...suntem și noi un cer senin? sau ar fi oare cu dreaptă socoteală să ne arătăm așa?
Mă uit în Sus...spre cer...dorindu-mi să fiu la fel...am adunat în mine atâtea cuvinte pe care aș fi vrut să le rostesc, am pus înfrânare atâtor gesturi pe care aș fi vrut să le săvârșesc...Și am crezut că aceste cuvinte și sentimente se vor stinge...căci teama și neîncrederea adânc înrădăcinate înlăuntrul meu mi-au șoptit că din adâncul sufletului se vor naște izvoare de lacrimi din cauza rănilor inimii...și totuși nu aș vrea ca cerul dinlăuntrul să fie acoperit de nori...sinceritatea și deschiderea mă fac să gust libertatea, mă fac să simt infinitul născându-se în mine...Mă întreb ce putem face noi, oamenii, pentru a împrăștia norii nesincerității? cum să fim un cer senin? dar oare sinceritatea nu ne-ar face vulnerabili?...poate...dar dacă ne-am încredința cu toată ființa lui Dumnezeu...El ne-ar proteja...cu siguranță...sau ne-ar descoperi că omul are nevoie (și) de suferință pentru a crește și pentru a descoperi adevăratul sens al vieții...
Așadar...suntem și noi un cer senin?