Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

sâmbătă, 29 mai 2010

Flori de tei

În parcul cu băcunțe goale
Ce-au obosit de lunga așteptare
Se simte coborând din zare
Mireasma tare
A forilor de tei.

Și ploaia rece
A timpului de vară
Topește în căderea-i lină
Neliniștitoarea îndoială.

Cu fiecare picătură
Înaltul Cer suspină
Căci inima de necredință plină
Îndurerează a Sa odihnă.

El vrea ca sufletul să ia aminte
Nu în zadar să se frământe
Să vadă împrejurul lui
Parfumul și lumina
Din florile de tei.

Tu, suflet cald
Răcit de vremi..
Și de loviri adânc îndurerat
Privește către florile de tei
Ce-ascund adânca taină
A sfintei liniștirii...



luni, 24 mai 2010

Apel la aducere-aminte

O cântare dedicată trădătorilor de neam...
Sfântul Constantin Brâncoveanu să îi lumineze căci glasurile văduvelor și orfanilor asupriți se ridică la Cer!


duminică, 23 mai 2010

Trei povestioare de suflet folositoare



Dragostea nu o vezi cu ochii trupului ci ai sufletului!
Liniștea sufletească




Trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduiește pe toate. Știe Dumnezeu ce e mai bine Încrederea



Bunătatea naște bunătate. Oriunde și oricând poți face numai bine. De tine depinde.
Despre bunătate

sâmbătă, 22 mai 2010

Sèches tes pleurs

D’accord il existait
d’autres façons de se quitter
Quelques éclats de verre
auraient peut-être nous aider
Dans ce silence amer,
j’ai décide de pardonner
Les erreurs qu’on peut faire
à trop s’aimer
D’accord la petite fille en moi
souvent te réclamer
Presque comme une mère,
tu me bordais, me protégeais
D’accord je t’ai confié
tous mes sourires , tous mes secrets
Mêmes ceux, dont seul
un frère est le gardien inavoué
À bout de mots, de rêves
je te priai :
Sèches tes pleurs ,
je ne partirais pas
Il m’en faudrais
bien plus que ça
Pour tout détruire,
anéantir à ça
Sèches tes pleurs
et refais moi l’amour
Te souviens tu
de cet enfant
Que tu voulais
me faire chantant
Je t’aime encore si fort
Sèches tes pleurs,
le temps nous attendra
Nous nous sommes perdus
dans tous ça
Il n’y a plus de raison
d’avoir peur, je crois
Sèches tes pleurs
on est tellement plus fort
Que toutes ces heures.
Tous ces remords
vont s’oublier
On avait tort
Je t’aime encore si fort
Sèches tes pleurs…

marți, 18 mai 2010

E scris în stele


Asculta mai multe audio Muzica



Deși încă nu te (re)cunosc știu că vei veni...în curând...

vineri, 14 mai 2010

Ruga

Sufletele noastre
Adesea incercate
Inimile sarace
Adesea inecate
In lacrimile amare
Ale intristarii
Adapa-le cu apa vie
A milostivirii Tale.
Din iadul neputintei
In Raiul biruintei
Aduna-le pe toate
Si umple-le cu bucuria
Iubirii Tale.
Aduna-ma pe mine
Cel departat de Tine
Invata-ma sa pot,
Invata-ma sa vreau,
Arata-mi cum se simte
Iubirea si-adanca umilire
Si inima sa-mi cante
Acum si-n totdeauna
Un imn curat de slava
A indelugrabdarii Tale!

sâmbătă, 8 mai 2010

Prietenie

Prieten adevarat sau de ocazie.....imi pare ca vorbeste un om trist, intristat, poate adesea ''tradat''...Mereu m-am intrebat ce este, cum este o prietenie adevarata...cum ar trebui sa se comporte prietenii intre ei? Ce rol au oamenii care intra in viata noastra la un moment dat si mai apoi se retrag? Asta nu am putut pricepe niciodata: de ce intram in viata celorlalti si apoi ne retragem fara sa ne gandim ca am putea rani prin ignorarea lor? Oare e firesc sa cunoastem oameni noi, sa-i consideram prieteni o vreme si apoi sa-i uitam? Care sa fie sensul ? Marturisesc ca ma straduiesc sa-l pricep de multa vreme dar nu pot sa ajung la nici un raspuns...Pe de alta parte de ce durere atunci cand crezi ca un ''prieten'' te ''tradeaza''? Oare nu e un egoism din partea ta? Oare esti tu un prieten adevarat? Pentru ca iubirea adevarata fata de oricine nu asteapta raspuns...ea daruieste fara sa astepte iubire...Atunci poate e o iubire mai mult egoista...si tu care treci prin asta trebuie sa iei o astfel de ''tradare'' ca un exercitiu de Iubire, sa te gandesti mai intai ca ceea ce simti/patesti tu e infim pe langa ceea ce Hristos ''pateste'' zi de zi, ceas de ceas chiar din partea ta, a celui ce te plangi...
Ma mai gandesc ca poate e o nevoie de iubire, de afectiune...spunea cineva ca a cautat toata viata lui afectiunea...si a trecut prin toate religiile posibile care nu-i dadeau decat surogate...pana intr-o zi cand Hristos i-a vorbit si atunci a cunoscut ca ''Hristos este iubirea pe care a cautat-o toata viata...''
Poate intr-acolo ar trebui sa privim si noi...poate ca ne-ar fi de mare folos sa invatam sa iubim cu adevarat...atunci vom accepta si vom asuma tot ceea ce vine in viata noastra...si sa nu mai uitam niciodata ca HRISTOS A INVIAT...

miercuri, 5 mai 2010

Soarele și Luna


Foaie de cicoare,
În prunduţ de mare
Iată că-mi răsare
Puternicul soare.
Dar el nu-mi răsare,
Ci va să se-nsoare;
Că mi-a tot umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ani,
Tot pe nouă cai;
Patru-a ciumpăvit,
Cinci a omorât
Şi tot n-a găsit
Potrivă să-i fie
Vro dalbă soţie;
Făr' de mi-a găsit
Şi mi-a nemerit,
La nouă argele,
Nouă feciorele,
În prunduţ de mare,
Pe unde răsare.
Soarele şi luna
A mai mitică,
Ca o floricică,
În mijloc şedea,
La lucru lucra,
Pe toate-ntrecea;
Că ea tot ţesea.
Ţesea,-nchindisea,
Şi ea se numea
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui.
Soare răsărea,
Şi Soare-mi venea
La gură d-argea.
Cu dânsa vorbea,
Frumos c-o-ntreba,
Din gură-i zicea:
- Ileană, Ileană,
Ileană Simzeană,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ţeşi şi-nchindiseşti,
Fir verde-mpleteşti
Şi mi te zoreşti
Cămăşi să-mi găteşti,
Şi mi te grăbeşti
Să te logodeşti;
Că io mi-am umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-am ciumpăvit,
Cinci am omorât
Şi nu mi-am găsit
Potrivă prin lume
Afară de tine.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ea, dac-auzea,
Din gură-i grăia:
- Puternice soare,
Eşti puternic mare,
Dar ia spune-mi: Oare
Und-s-a mai văzut
Şi s-a cunoscut,
Und' s-a auzit
Şi s-a pomenit
Să ia sor' pe frate
Şi frate pe sor'?
De mi-ei arăta,
Atunci te-oi lua,
Atunci, nici atunci!
Unde-o auzea,
Soarele-mi ofta
Şi iar o-ntreba,
Şi iar o ruga,
Şi iar o-mbiia,
Pân' ce Ileana
Din gură-i grăia:
- Io că te-oi lua,
Cum zici dumneata,
Viteaz dacă-i fi
Şi te-i bizui
De mi-ei isprăvi:
Pod pe Marea Neagră,
De fier
Şi oţel,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstite,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă şi mie,
C-o scară de fier
Pân' la naltul cer!
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea.
În palme-mi bătea
Şi pod se făcea;
La cap - mânăstire,
Chip de pomenire;
Şi iar mai bătea,
Scară se-ntindea,
O scară
Uşoară,
De fier
Şi oţel,
Pân' la naltul cer.
Dar el ce-mi făcea?
Pe pod că-mi trecea,
Pe scară suia,
Pe scară
Uşoară,
Pe scară de fier,
În cuie d-oţel,
Pân' la naltul cer.
Şi, de-mi ajungea,
Unde se ducea?
Tot la moş Adam
Şi la maica Iova.
Ei, de mi-l vedeau,
Nainte-i ieşeau;
Din gură-i grăiau;
- O, preasfinte Soare,
Puternice mare,
Ce-mi călătoreşti,
De ne ispiteşti?
La ce te gândeşti
Şi la ce pofteşti?
Şi el răspundea,
Din gură zicea:
- Iaca, moş Adam,
Şi cu maică Iovo,
Mie mi-a venit
Vremea de-nsoţit,
Şi eu c-am umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Şi tot n-am găsit
Potrivă să-mi fie
Vro dalbă soţie;
Făr' de mi-am găsit
La gură d-argea
Numai pe sor-mea,
Sor-mea Ileana,
Ileana Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor!
Atunci moş Adam
Şi cu moaşa Iova,
Unde-l auzea,
Rău că le părea,
Soarelui zicea:
- Preasfinţite Soare,
Puternice mare,
Unde-ai auzit
Ş-ai mai pomenit,
Unde-ai cunoscut,
Unde-ai mai văzut
Să ia sor' pe frate
Şi frate pe sor',
Că cin' n-o lua
Raiul c-o d-avea,
Iar cine-o lua
În iad c-o intra.
Soar'le se uita,
Din ochi căuta,
Nimic nu grăia;
Iar moşul Adam
Şi cu moaşa Iova
De mână-l luau,
La rai mi-l duceau,
Rai că-i arătau,
Şi de ce vedea,
Bine că-i părea:
Numai mese-ntinse,
Cu făclii aprinse,
Cu pahare pline,
În cântece line;
Jur-prejur de mese
Stau în cete dese
Sfinţi şi mucenici,
Mai mari şi mai mici,
O sută şi cinci;
Iar mai jos de ei,
Sfinţi mai mărunţei,
O sută şi trei.
Şi tot mai erea,
Şi tot mai vedea:
Femei cuvioase,
Măicuţe duioase,
Fecioare curate,
Ucişi în dreptate,
Oşti de biruinţă
Şi soţi cu credinţă.
Dar tot mai erea
Şi tot mai vedea,
Puţin de mergea;
Printre rămurele,
Dalbe păsărele
Cânta-n versurele,
Şi nu prea cânta,
Ci se gongănea,
Din gură-mi zicea:
"Ferice, ferice,
Ferice de noi,
De părinţii noştri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut
Şi ne-au botezat
Şi ne-au creştinat,
Că dac-or trăi,
Săraci n-or mai fi!"
De tot ce vedea
Bine că-i părea
Şi se mulţumea.
Afar' de-mi ieşea,
Iarăşi moş Adam
Şi cu moaşa Iova
Chieile lua,
La iad îl ducea,
Iadul descuia,
În iad îl băga
Şi de ce-mi vedea
Păr i se zbârlea:
Că-n focuri ardea,
Greu se văieta
Hoţi şi călcători,
Răi cârmuitori,
Şi nurori pizmaşe,
Şi soacre trufaşe,
Fii necuvincioşi,
Preoţi mincinoşi.
Afar' când ieşea,
Soar'le ce-mi vedea?
Un pom ofilit,
Un pom cătrănit;
Printre rămurele,
Nişte păsărele
Cânta-n versurele,
Dar nu prea cânta,
Ci se văieta,
Din gură grăia:
"Vai şi vai de noi,
De părinţii noştri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut,
Că ei ne-au lăsat,
Nu ne-au botezat,
Nu ne-au creştinat,
Şi d-or mai trăi,
Tot săraci c-or fi,
Greu s-or pedepsi!"
De tot se vedea
Mult rău că-i părea,
Nu se mulţămea.
Foaie, foicea,
Soar' le ce-mi făcea?
De câte vedea
Nu se-ndupleca,
Ci, măre,-mi pleca,
Ci, măre,-mi zbura
La gură d-argea,
Tot la soră-sea,
Şi iar o-ntreba,
Şi iar o ruga,
Şi iar o-mbiia
Pe dânsa s-o ia.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Daca-l auzea
Şi daca-mi vedea
Că tot nu scăpa,
Ea tot mai cerca,
Din gură-i zicea:
- Frate, frăţioare,
Puternice Soare,
Spune mie: Oare
Cine-a cunoscut,
Cine-a mai văzut,
Cine-a auzit,
Cine-a pomenit
Să ia sor' pe frate
Şi frate pe sor'?
Dar io te-oi lua
Viteaz dacă-i fi
Şi te-i bizui
Până-n zori de zi
Mie să-mi croieşti
Şi să-mi isprăveşti
Peste Marea Neagră
Un pod de aramă,
Să nu-l bagi în seamă,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstire,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă şi mie.
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea
'N palme că-mi bătea,
Podul se-ntindea,
Un pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă,
Şi d-o mânăstire,
Chip de pomenire.
Când le isprăvea,
La ea se ducea,
De mân-o lua,
La pod c-o ducea,
La pod c-ajungea,
La pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă,
Şi, pod când trecea,
Pod că zornăia,
Pod se cletina,
Că n-a mai văzut,
Nici n-a cunoscut,
Că n-a auzit,
Nici n-a pomenit
Să ia sor' pe frate
Şi frate pe sor'.
Floare, ş-o lalea,
Podul când trecea,
Pe pod când mergea
Către mânăstire
Pentru pomenire
Şi la cununie
Să-i fie soţie,
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Din gură-i zicea
Ş-astfel grăia:
- Frate, frăţioare,
Puternice Soare,
Ia mai spune-mi: Oare
Und' s-a mai văzut
Şi s-a cunoscut,
Und' s-a auzit
Şi s-a pomenit
Mirele d-a dreapta,
Mireasa-nainte?
Ci mi-a fost ş-o fi
Şi s-o pomeni
Mirele-nainte,
Mireasa d-a stânga!
Puternicul Soare,
Puternic şi mare,
De mân-o lăsa,
Nainte-i trecea,
Iar ea, vai de ea,
Aşea de-mi vedea,
Cruce că-şi făcea,
În mare sărea
Şi mi se-neca.
Domnul se-ndura,
Mreană c-o făcea.
Soarele-mi vedea
Şi îmărmurea,
Şi se văieta,
Năvodari chema,
Năvod aducea
Şi-n mare-l băga;
Mulţi galbeni că da
Să-i scoaţă dalba.
Luptă ce-mi lupta
În deşert erea,
Că ei n-o găsea
Şi n-o mai prindea;
Făr' de... ce-mi scotea
Şi-n năvod trăgea?
O mreană de mare
Cu solzii de zare.
Pe mal d-o scotea,
Pe mal d-o zvârlea,
Sfinţi din cer vedea,
Jos se scobora,
'N palme c-o lua
Şi mi-o curăţa,
Şi mi-o tot freca,
Solzii de-i cădea,
Şi-n cer mi-o zvârlea.
Colo, moş Adam
Şi cu maica Iova,
Unde mi-o vedea,
Ei, măre, că-mi sta
De mi-o sclivisea,
Nume că-i dedea,
Lună mi-o chema.
Iar ea, vai de ea,
Măre,-ngenunchea,
Lacrămi că vărsa,
Pe Domnul ruga.
Domn c-o auzea,
Domn c-o asculta,
Din gură-mi grăia
Şi mi-i osândea:
"Lumea cât o fi
Şi s-o pomeni,
Nu vă-ţi întâlni
Nici noapte, nici zi;
Soare când o sta
Către răsărit,
Luna s-o vedea
Tot către sfârşit;
Luna d-o luci
Către răsărit,
Soarele mi-o fi
Tot către sfinţit!“
Şi d-atunci se trase,
Şi d-atunci rămase,
Lumea cât o fi
Şi s-o pomeni,
Că ei se gonesc
Şi nu se-ntâlnesc:
Lună când luceşte,
Soarele sfinţeşte;
Soare când răsare,
Luna intră-n mare.
( Baladă populară)