Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

joi, 12 decembrie 2013

Eu, Doamne, unde am sa ma duc?

Eu, Doamne, unde am sa ma duc?
Ca pe orisice carare dorind s-o apuc
Gresita a fi ea se vadeste
Si sufletul adanc se amaraste...

Atatea neputinte zac ascunse-n mine
In ce adanca intristare-as fi
De nu Te as avea pe Tine
Sa-mi faci a mintii noapte zi

Eu, Doamne, cerut-am de la Tine
Sa-mi pui lumina in cararea mea
Tu pus-ai dar eu...nu vad...
Nu vad cum Doamne sa pasesc pe Cale...

O, Doamne, eu unde am sa ma duc?
Nu am vreun om sa ma iubeasca
Si pentru a mele patimi
Toti vor sa ma paraseasca...

Eu, Doamne, unde am sa ma duc?
C-adesea sufletul din mine se rupe in bucati
Acum Tu, Doamne, din intristarea aceasta
Cum ai sa ma scoti?

Si cum ai sa prefaci 
Tu, Doamne, amaraciunea mea
In bucurie sfanta, 
Sa cant din nou si iarasi slava Ta?

Ma duc in jos, Stapane
Nu ma lasa sa pier
Si iarasi Scump Parinte
Cu lacrimi din adacuri izvorate
Doar mila cer...

Fa o minune, Doamne, si schimba viata mea
In dragoste, lumina...si fie voia Ta...
Eu, Doamne, unde am sa ma duc acum?
Ca nu am om, durerea mea sa-i spun?

sâmbătă, 24 august 2013

...acolo...

Desi nu am puterea de a privi mereu spre Sus
Este lumina Vietii Lui eterne ce este mai presus
De orice-adanca rana ce ma strapunge
Si orice suferinta ce-n suflet imi ajunge...

Si caut prin desişul atâtor gânduri multe
Un loc unde tăcerea durerea sa-mi asculte
Şi unde aş putea în lume vieţui
Iubirea, bucuria să-mi fie fel de-a fi?

Mă duc spre oamenii iară cu multă-ncredinţare
Sperând, crezând ca-acolo este a mea scăpare...
Dar iată-mă că-adesea mă-ntorc în locul meu
Căci pacea şi iubirea e doar prin Dumnezeu...


marți, 16 aprilie 2013

Azi

Azi caut in sufletul din mine sa gasesc
Cuvinte ce mintea inteleptesc
Azi vreau sa vad lumină in adanc
Si-n dragostea divina sa patrund...

Azi vreau sa uit...sa uit ce am visat
Si tot ce inima prea mult a-ndurerat...
Azi vreau sa sterg din suflet toata durerea
Si sa gasesc in taina din adanc...tacerea...

Azi vreau sa imi pictezi pe Chip un zambet
Si sa alungi tot ce e rau din cuget...
Azi vreau sa simt cum libertatea de a fi
Imi curge lin prin vene...

Azi vreau ca ochii mei sa nu mai ploua
Pamantul cel insetat de dor al lor
Sa izvorasca roua...

Azi vreau sa fie soare in fiecare noapte
Si ingerii din ceruri sa ne rosteasca soapte...
Azi vreau sa fie Tu cel care viata imi pulseaza
Si singura Prezenta care privirea insenineaza...




sâmbătă, 30 martie 2013

De ai...

De aş avea lumină în privire
Mi-aş linişti neliniştita mea simţire.
De aş avea mai multă dragoste curată în adânc
Mi-aş aminti că lumea ce se vede e doar...pământ.

De aş avea tăria de a răbda durerea născută din tăcere
M-aş ridica din iad, prinzând din nou putere.
De aş avea atentă ascultare
M-aş înălţa mai Sus de astă zare.

De aş căta cu dor eterna veşnicie
Atunci eu aş putea să îţi slujesc doar Ţie.
De mi-ai preface gândurile valuri în iubire
Aş îndrăzni atunci să uit de orice neîmplinire...

miercuri, 20 februarie 2013

Mă întorc...

Şi gândurile toate mi s-au evaporat
Mă-ntorc din nou de unde am plecat
Credeam că am călătorit în viitor
Dar mă întorc acas' cuprins de dor

De dor...şi-adesea de durere
Căci al suflet înveşnicirea cere
Dar trupul îi stă adesea împotrivă
Şi vrea ca sufletului să-i fie frică...

Să-i fie frică şi ....să se teamă de uitare
Dar El nu uită...dar cheamă
Gândul călător spre înfrânare
Pentru a simţi ce-nseamnă a primi iertare

Iertare....cuvând de taină sfântă adânc pătruns
Dar stiu ca doar aceasta nu este de-ajuns
Pentru ca bucuria să fie chiar deplină
Gonind departe ...departe... preagreaua vină...

Şi vină...şi vină şi coboară până în omul cel de taină
Credinţa, pacea, blândeţea şi iubirea
Lumina, frumosul şi căldura...

miercuri, 13 februarie 2013

Cărare către veşnicie...


Privesc  către apus şi văd cum clipele se scurg
Atât de repede şi mă întreb: Eu oare unde am să mă duc?
Şi simt cum viaţa fuge atât de repede de mine
Iar eu nu pot să îmi găsesc drumul către al meu sine...

E atât de lungă cărarea ce duce către al meu suflet
Şi stau şi mă gândesc, şi ne-ncetat eu cuget
Şi mă gândesc la veşnicie...
El unde oare poate să mai fie?

E atâta de departe şi totuşi este aşa aproape
Că-i simţi prezenţa vie în fiecare zi şi noapte
Când inima înalţi către adâncul cel din tine....


joi, 7 februarie 2013

Iubirea-Infinit

O, Doamne atatea sute de cuvinte
Si-atatea mii de ganduri strecoara intru noi
Adesea deznadejde si lacrimi care curg siroi...

O, Doamne, cat de adanca poate fi
Fiinta omeneasca ce-si cata sensul de-a trai
Si cate umbre se vor a fi lumini...

Si Chipuri, Doamne...si Chipuri atata de firave
Cu cata usurinta pot ele fi-ntristate
De sorii fara de lumina ai beznei intunecate

Si totusi...desi in lume furtuna e fara de sfarsit
Asa de lin poate patrunde-n noi...Iubirea-Infinit....

joi, 31 ianuarie 2013

Clipă

Clipa...un scurt moment...şi totuşi eternitate
În care soarele se poate-ntuneca...în noapte
O clipă poate fi...o veşnicie...
A cărui taină...singur al tău suflet
Să poată să o ştie...

Aş vrea adesea clipele de bucurie să stea în loc
Şi-n veci în umbra suferinţei să nu mă mai întorc...
Dar aş putea cumva să m-adâncesc în bucurie
Dacă al meu suflet tristeţea şi-apăsarea ei nu ştie?

O, clipă...din care lume neştiută vii?
Când simt atât de-adevărat cum poţi
Fiinţa mea să-nvii?
O, Doamne înveşniceşte-mi
Clipele când pot iubi,
Inundă-mi tot mai des lăuntrul
Cu bucuria de a trăi!

marți, 8 ianuarie 2013

Omida...

A fost o dată demult, sau nu chiar demult, o omidă ca toate celelalte omizi. Numai că ea se deosebea de celelalte prin visele pe care le avea şi prin faptul că niciodată nu se hrănea cu frunzele verzi ale copacilor ci doar cu cele căzute sau uscate. Nimeni nu stia la ce se gandea aceasta omidă când mergea pe drum sau rătăcea pe copacii şi frunzele primăvăratice....Doar atât vedeau celelalte omizii că micuţul şi aproape nedesluşitul său chip se lumina când privea în picăturile de rouă...Oare ce ascundea în sufletul ei această mică omidă? Nimeni nu-şi putea închipui...
Dar într-o zi...omida privind în zare vede o frunză mare...inimioara ei începe să bată din ce în ce mai tare...Urcă în copac şi, deşi inima îi spunea să coboare, urcă mai departe....şi muşcă din frunza în care soarele îşi lăsa să se vadă razele luminate. Deodată se schimbă la chip...
Acum de fiecare dată când se privea în roua dimineţii nu se mai lumina ci începea să plângă şi o lua la fugă...ascunzându-se...Şi aşa o ţinu vreme de câteva luni...aproape că inima ei se stingea...nu mai avea putere  decât să plângă...să plângă...să plângă...să plângă...
Aşa se duceau zilele ei...una după altă...şi ea credea că  se va duce...închise ochii...aproape că nu mai sufla...în timpul acesta fratii s-au adunat în jurul ei...credeau că s-a dus...când deodată deschise ochii...Avea o licărire în privire...
- Am avut un vis, spuse omida...
Acum, de fiecare dată când se privea în roua dimineţii, se lumina...dar se lumina altfel...lumina din ochii ei...părea a fi din altă lume...
Ce vis va fi avut omida nimeni nu a ştiut vreodată...doar atât că omida devenise ea însăşi o lumină...




vineri, 4 ianuarie 2013

Aud din ce în ce mai tare


Aud din ce in ce mai tare
Din mine un suflet
Ce strigă că îl doare...
Îl doare dorul de fi iubit
Îl doare gândul
De multe gânduri înrobit
Îl doare dorul de a fi aproape
De cel ce L-a scăpat de noapte
De noaptea-nsingurării...
Îl doare că simte că a fost trădat
De tot ce era mai bun şi mai curat
Se simte a fi fost prădat
Şi îl aud....adesea îl aud cum strigă
Şi atat de tare uneori că mi se face frică
Căci crede că nu mai are vreo scăpare
Căci cel pe care îl iubea îl lasă
Şă zacă în uitare...
Şi sufletul adesea e atât de zbuciumat
Căci doar de către Cuvântul
Se lasă alinat...
Şi sufletul ar vrea să fugă...să fugă
Căci pe toţi cei ce-l înconjoară
Îi simte a fi o umbră...
Şi nu e viaţă împrejurul lui
Şi  simte cum adânc
Adesea se topeşte...de dorul Lui...
O, cât de cumplit îl simt în sinea mea
Tu suflete al meu ridică-te acum
Dintru adâncă durerea ta
Căci nu doresc în iad să mă cufund
Ci imi doresc că scap de chinul meu...profund...

joi, 3 ianuarie 2013

Atât...

Atât de gol
Şi-atâta de nimic
Atâta dor
Şi râvnă spre nimic...
Atâta viaţă ucisă-n fiecare clipă
Atâta dragoste de oameni nimicită
Atâta dar în suflet îngropat
Şi-atâta har...cu multă uşurinţă
De oameni refuzat....
Şi-o viaţă terminată
În fuga spre nimic...
Şi-atata dragoste ce se revarsă
Din preaplin...
Spre inimile noastre
Pătrunse de venin
O, câtă suferinţă Tu încă vei răbda
Şi când spre Tine cu dor
Şi noi vom mai căta?
O, Doamne coboară-Te adânc
Şi fă-ne să fim noi....