Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

duminică, 29 mai 2011

Culoare

Privesc spre-albastrul cel fara de cuvinte
Strigand spre Inima ce nu ma minte
Privesc spre verdele ce-mi da racoare
Ma simt patrunsa de culoare

Ma mangaie lumina calda si senina
A Soarelui ceresc, si ma alina
Curatul aer dintre seara
Ce imi trezeste a sufletului amorteala

Si vad cum cerul isi picteaza chipul
Punand pe sine alte chipuri sfinte
Dorind la fel inalt o rugaminte
Pentru ca iubirea sa mi se-nfierbiente

Si vreau ca Duhul sa coboare inlauntru
Si simt cum nu mai este trupul
Caci El Se-ascunde printre inimi
Ce vor sa isi afle drumul

Si Duhul cata prin adancuri
Un loc curat unde sa sada
Dar Eul cel ascuns din mine
Nu poate ca sa-L vada…

joi, 12 mai 2011

Copilule senin din mine

Mi-e dor să fiu copil senin
Ținut de maica mea în brate
Aș vrea să am iar chipul cel blajin
Ce înnoda neîncetat speranțe

Copilaria pură eu cat s-o regăsesc
Să las preamultele grijiri ce mă mâhnesc
Să fiu din nou acel gând curat
Ce dintru-nceput în mintea Lui a stat...

Copilule smerit din al meu suflet
Ridică-te degrab’ și îmi zâmbește
Revino iar întru al meu cuget
Și inima îmi potolește

Copilule frumos din mine
Alunga-n depărtare amarele suspine
Și-nvată-mă din nou ca să iubesc
Adâncul cel adânc să împlinesc...


joi, 5 mai 2011

Și totuși...


Cătăm prin vremi sa-nveșnicim
A noastre umbre
Și adesea toți uităm să mai iubim
A Sale urme...

Dorim să fim mereu spre slava lumii
Cei deșarte
Și-uităm să ne numim stăpânii
Acestei cărni uitate...

Și-alergăm pentru-a cuprinde-n brațe
Un vânt tăios ce vine din departe
Și ne lăsăm goliți de-a Lui speranțe
Purtând în noi inimi-ntunecate

Dar totuși să credem cu tărie
De mai avem în noi o licărire
Și să chemăm cu dor a Sa iubire
Spre-a fi chemați intru a Sa înveșnicire!

marți, 3 mai 2011

Adâncul din...adânc...

În lumea asta mare
Mă odihnesc în așteptare
Tu..ești în umbra mea...dar eu
Mă îndoiesc ... mereu.

Și vreau să fug, să nu-mi mai fie dor
Si vreau sa scap de-al meu fior
Ce inima-mi cutremura neincetat
Si mintea …ce ganduri multe a umblat


Ma simt stingher , de fratii mei uitat
Ma simt un las, ce repede a renuntat
A mai lupta, si- a mai spera

Si vad naluci ce se inalta langa mine
Si le aud cumplitele suspine
Si vocile lor tremurande
Ce vor cumplit sa ma scufunde…

Si totusi acolo... in adancul cel adanc
E o lumina si o iubire ce ma patrund
Este-un indemn spre cele ‘nalte
E o putere…ce ma ajuta…
Sa merg…tot mai departe.