Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

luni, 8 februarie 2010

La sfat











Într-o zi de toamnă trecând printr-un parc, am auzit, fără să vreau, o discuție între două băncuțe. Prima dată am crezut că imaginația îmi joacă feste...dar nu !era chiar adevărat. Păreau că se sfătuiesc cu privire la ceva anume. M-au făcut curioasă așa că m-am apropiat să aud mai bine ce vorbesc:
„-Bună ziua! Ce mai faci?
- Bună să-ți fie inima! Iaca, ce să fac ... m-am plictisit de atâta așteptare...
- Cum așa?
- Cel ce știe toate, până și adâncurile cele mai necunoscute ale omului, mi-a dat poruncă să aștept aici până ce va veni cineva să se așeze.Și văd că nu mai apare o dată...
- Hmmm...ce ciudat...același lucru mi-a fost și mie poruncit...
- Și tu pe cine aștepți?
- Îl aștept pe el.Dar tu?
- Eu aștept pe ea!
- Mai devreme s-au perindat pe aici mai multe persoane...
- Se spune că cei doi ar trebui să se așeze în același timp și să se privească.
- Este posibil să nu se recunoască?
- Este foarte posibil...
- Ar fi foarte trist...
- Adevărat...dar dacă cei doi sunt sinceri în căutarea lor, se spune, că Domnul nu va permite asta, și o lumină de sus va veni...”
Din păcate nu am auzit mai multe. Exact când erau spună după ce se vor recunoaște aud o voce care mă stigă...Nu am putut să deșlusesc cine era persoana dar cert e că băncuțele au observat că trăgeam cu urechea la discuția lor și s-au oprit...A trebuit să plec...Dar o să mai trec prin părculețul respectiv să aud ce mai vorbesc băncuțele...poate continuarea...

Un comentariu: