Când soarele e-n adormire iar noaptea pictează pe cer steluțe ce zâmbesc spre cei de jos se naște uneori în adânc un dor...un dor de liniștire din căutarea...milenară. Uneori sufletul cercetaș abia dacă mai respiră din cauza oboselii drumului anevoios.El caută să ajungă acasă ...Și inima îi plânge de atâta dor de a fi acasă...El,sufletul, privește cu atenție pe toți oamenii care se ivesc în calea lui sperând că unul dintre ei știe drumul către acasă. Obosit, se așează, privește înspre Sus: „Doamne, ajută-mă să ajung acasă!”...Uimit aude un glas ce îi șoptește tainic ceva. Sufletul, ștergându-și lacrimile, se ridică. Privirea îi pare acum liniștită. Pornește pe cale pierzându-și urma în depărtare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu