Pentru foarte mulți tineri(din cei credincioși) alegerea unei căi a vieții este o problemă delicată ce ridică în sinea lor multe probleme existențiale. Începând ei să guste un picuț din dulceața harului își pun în minte alegerea monahismului...Unii fiind entuziasmați din vederea din afară a vieții călugărești își zic că asta le e calea. Alții stau nedumeriți în fața a două drumuri foarte multă vreme: să fie căsătoria sau să fie călugăria? De foarte multe ori unii ca aceștia simt că ar dori calea îngerească dar o văd o „mână” nevăzută care îi oprește. Observând ei această oprire își zic că viețuirea împreună cu un el/ o ea le este cale mântuitoare. Dar și aici drumul pare a fi fără călători...un suflet ca acesta se întristează amarnic văzându-se fără...cale...„Suflete al meu!Suflete al meu! Pentru ce nu te lași în voia Lui, pentru ce te tânguiești atât? Pentru ce suflete al meu plângi așa de mult? Pentru ce te întristezi?” „Vai, mie, om pribeag prin lume...vai mie că nu mă pot liniști...om drag ce mă porți cu tine. Aș vrea să îmi găsesc un rost, un drum, o cale, un sens...aștept de Sus să vină un răspuns!” „Suflet luminos privește înspre Sus, spre Cer...pe orice cale ai să fi, călugărit, căsătorit sau poate niciuna din acestea să știi că drumul tău e Domnul! Nu te lipi de nimic din cele pământești iar liniștea și fericirea să le zidești din sinea ta...nu le căuta în afară. Spune minții să se lipească de Domnul și așa vom fi toți împăcați! Căci, suflete al meu, de vei plânge în continuare și pe mine mă vei întrista...”
Poate că alegerea acestei „căi” e atât de grea pentru că omul nu mai știe, nu mai poate, nu mai vrea să se lase total în bratele Părintelui ceresc...de ce oare? Poate pentru că îi lipsește smerenia iar răspunsul nu este așteptat cu sinceritate totală...sau poate...sau poate....
Asculta mai multe audio diverse
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu