Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

vineri, 23 aprilie 2010

De vorbă cu băncuțele

Băncuțele(acelea despre care v-am povestit acum ceva vreme), văzând că mă tot plimb pe lângă ele, au început să se întrebe pentru ce le vizitez așa de des. Motiv pentru care s-au hotărât să vadă ce-i cu mine. În cele din urmă le-am dezvăluit adevărul...cum că le auzisem povestind despre „el” și „ea” și că mă interesa să aflu mai multe. Băncuțele, dragele de ele, au zâmbit către mine cu drag și mi-au spus:
- Draga noastră, pentru ce se frământă inima ta așa de tare?
- Păi...v-am spus...ca și „ea” și eu aștept un „el”!
- Și de unde știi că el nu e prezent în viața ta?
- Să fie oare adevărat? Să știți că m-am gândit la asta...deși credeam că îmi închipui.
Băncuțele priviră una către cealaltă chicotind. Mi s-a părut cam straniu...
- Pentru ce mă priviți așa?
- Draga noastră...noi am fost de multă vreme martore la asemenea frământări...privește cerul! mi-au spus. Ce vezi?
- Văd o lume pașnică, cu lumină, cu stele, cu lună...cu bucurie.
- Ai văzut steluța aceea firavă care stă mai deoparte?
- Da! E tare gingașă...deși îmi pare cam timorată...oare ce o fi pățit?
- Îi este teamă!
- Teamă? De ce?
- Îi este teamă ca stelele cele mai mari să nu o izgonească, așa că preferă să stea la margine!
- Adevărat?
- Da! Așa și unor oameni...le e teamă să iubească ca să nu fie răniți!
- Și nu au dreptate?
- Privește spre dreapta ta! Ce vezi?
- O biserică!
- Ce este deasupra bisericii?
- O cruce!
- Exact! Semnul iubirii supreme! El nu s-a temut de respingere! A iubit până la capăt!
- Și ce să înțeleg eu de aici!
- Să înțelegi că inima ta trebuie lărgită!
- Lărgită?Cum?
- Să torni în ea mai multă încredere și iubire!
- Și credeți că se va schimba ceva?
Băncuțele îmi zâmbiră senin...dar eu iarăși a trebuit să plec...
Dar înainte băncuțele mi-au spus:
- Copilă deschide ochii și vei vedea! Mântuirea e mai aproape decât ți-ai putea imagina! Și nu uita să te bucuri de fiecare om care îți iese în cale!
Tare mult m-au bucurat atunci băncuțele...Mi-am promis că le voi vizita mai des...Ele ascund o taină...taina unei aflări...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu