O...teamă...

Când gândurile vii se-adună în a mea minte
Mă simt înlăunțuit...și nu mai am cuvinte...
Și parcă-un vuiet zgomotos dinlăuntru se-aude
Și-o teamă nefirească mă pătrunde...

Privesc cu ochii mari spre oameni
Sperând că vor pricepe suferința mea
Dar...mă înșel ca-ntotdeauna
Căci și-al lor suferință e la fel de grea...

În noaptea rece dintre clipe
Mă văd cum sper....să vină răsăritul
Dar eu doar stau...crezând că infinitul
Este-ncuiat în existența mea...

Și totuși simt că-n lumea asta
Atât de crudă uneori
Găsesc în mine o putere ce nu-i a mea
Și îmi ridic privirea înspre zori...

O, frate-al meu iubit
De-ai știi cât de profund tu m-ai rănit
Eu știu...și tu ești ca și mine
Căci sarcina ce-o porți e grea...

Dar... să privim cu ochii milei
Spre fiecare fiu al zilei...
Căci fiecare săgeată aruncată
Se-oprește-a Lui inimă curată...

Îi simt curatele suspine
Și le aud cum freamătă în mine
Și mă cutremur de-a Lui iubire
Ce ne-o revarsă spre sfințire...