Cugetarea

Adesea gândul meu alunecă în jos
Crezând că poate-i de prisos
Să tot grăiască către Sus
Și să primească doar apus...

Adesea cugetarea-mi slabă
Rănită în suflarea ei firavă
Își picură din ochii ei cei mari
Lacrimile reci de rouă...

Și doar atunci când Sus privește
Și doar spre El când îndrăznește
A-I spune toată rătăcirea
Spre-a-și limpezi nedumerirea...

Ea doar atunci se poate liniști
Când numai Cerul învață a privi...

Poveste

Un chip senin,
O voce lină
O inimă ce-i
Plină de lumină...

Un suflet cald
Ce vibrează a iubire,
Un drum spre mântuire
Ce stă deschis...

Așa te-am cunoscut
Când Domnul Sfânt
Te așezat în calea
Vieții mele...

Și azi ca ieri

Și ca și mâine
Nu vor mai fi dureri
Căci fiind tu lângă mine...

Vei știi să mângâi,
Vei știi să crezi,
Vei știi să nu mai pleci,
Vei știi să fii aici...

Și tu și eu,
Și noi cu El fiind împreună,
Vom auzi acolo, Sus,
Un cânt de slavă
Pentru veșnicie...

Crucea

Un călugăr avea în chilie o fereastră în formă de cruce, încât nu vedea, uitându-se afară, decât prin această cruce. Fiecare dintre noi poate avea în inimă o asemenea chilie cu o astfel de fereastră în care să se retragă. Când ne plecăm genunchii în rugăciune, să-L rugăm pe Domnul să nu ne lipsească de nimic din cele vremelnice și din cele veșnice; să ni le dea pe toate ca pe o cruce de purtat. Toate cele ale pământului și ale cerului să le primi cu evlavie și să le închinăm cu semnul Crucii Mântuitorului. Atunci toate ale noastre-cugetele, simțămintele, simțirile, întărite cu semnul Crucii, vor fi întru slava lui Dumnezeu.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu)

Să nu cutezăm să deznădăjduim

Să respectăm cu strictețe două reguli de viață: să nu deznădăjduim niciodată și nici să nu-i facem pe alții să deznădăjduiască. Să nu cutezăm să deznădăjduim, pentru că starea noastră sufletească se poate răsfrânge și asupra celor din jur și gândurile noastre negre i-ar putea face să=și piardă speranța în viitor și puterea de a lupta cu ispitele. Mai bine să tăcem, decât să dăm glas temerilor noastre. Dacă inima ne este plină de bucuria speranței, ne vom putea spune cu glas tare credința și bucuria ce ni s-a dat de la Domnul, ceea ce se va răsfrânge, ca o binecuvântare, asupra celor din jurul nostru.

Deseori oamenii își încrucișează mâinile a disperare, văzând că munca le este zadarnică, că roadele întârzie să se arate. că secerișul este departe. Când pune stăpânire pe noi o asemenea stare de spirit, să ne aducem aminte de tăria și tenacitatea cu care S-a trudit Hristos pe pământ. Nădejdea nu L-a părăsit niciodată, deși nu a câștigat o biruință vizibilă, iar strădaniile Lui puteau să rămână zadarnice.

Să purtăm mereu în inimă acest exemplu minunat, să nu uităm că, într-o zi mohorâtă, în spatele norilor strălucește soarele și, așteptând cu răbdare, ca el să apară din nou pe cer, să nu ne îngăduim niciodată să cădem în disperare. Disperarea ne retează orice avânt, ne face să ne simțim slabi. Să privim cu curaj înainte, căutând mereu un punct luminos. Domnul ne va călăuzi speranțele, iar viața din jurul nostru ni se va părea mai veselă, mai luminoasă și mai frumoasă.

Gând

Spre Înălțimi îmi ridic
Privirea
Sperând să-mi potolesc
Nedumerirea,
Ce se naște în al meu suflet
Când stau și cuget...
Că totul merge înapoi
Că nu mai e nimic spre bine
Pentru noi...
Dar gândul meu înșelător
Spre rău e lesne lucrător
Și iată că de Sus ajunge
O șoaptă blândă
Ce răspunde
Nedumeririi mele
„Spre Cerul dinlăuntru
Să privești
Când ești cuprins
De gânduri nebunești!”

Chiar dacă...

Chiar dacă viața v-a speriat...
Ce mult te-a iubit...
Chiar dacă...

Atenție la egoism!!!

Postarea aceasta va fi una fără introducere...nesistematică, poate pe alocuri incoerentă. Am ajuns la o concluzie ce mă doare puternic...lumea asta în care ne mișcăm, respirăm, căutăm, plângem, ne bucurăm, ne simțim singuri sau nu e infectată de un virus extrem de contagios și periculos ce poate provoca chiar moarte...EGOISMUL. Fără să vrem de multe ori poate suntem extrem de egoiști. Nu ne pasă de modul în care cuvintele, privirile, atitudinile, faptele îi rănesc pe ceilalți. Adesea punem etichete. Și mai grav este că și credem ceea ce gândim, adică ca și cum ne-am crede Dumnezeu Care știe inimile oamenilor...Facem milostenie nu pentru a milui, a ajuta un suflet ci pentru că NOI sunt centrul acțiunii, NOI milui....deci puțin contează persoana căreia i-am dat ceva ci faptul că NOI am dat...subtil și trist...Mergem la biserică nu pentru că l-am căuta sincer pe Dumnezeu, nu pentru că El este centrul spre care converg toate ci pentru că NOI Îl căutăm...Vorbim frumos despre prietenii noștri nu pentru iubirea ce le-o purtăm ci pentru că NOI „apreciem” calitățile și faptele lor...Iubim pentru a fi iubiți...altfel ne simțim foarte lezați în sentimente cerând cumva dreptate și autocompătimindu-ne...Ne plângem de singurătate dar singuri Îl izgonim pe Dumnezeu de lângă noi...Și atunci stau să mă întreb: câți dintre noi suntem sinceri cu noi înșine în primul rând? Egoismul și iubirea aceasta de slavă, de fi centrul universului îmi par a fi cele mai iritante păcate...Prin urmare, frate, ai grijă la egoism, nu-l hrăni pentru că într-o zi vei cunoaște adevărata față a iubirii de sine ...

*Notă: Noi=eu

Te caut

Te caut știind că de undeva
Ai sa apari iubirea mea...
Îți caut chipul cel senin
Și sufletul cel cald și blând
Și-aștepta nemaiputând
Mi-am amintit de șoapta sfântă
Ce mi-a promis că ai să vii...
Iar dacă-ar fi să nu ajungi
Am să te iert
Crezând c-acolo Sus
Întru lumina cea de nepătruns
Ai să m-aștepți c-un zâmbet lin...
CELINE DION-Pour que tu m'aimes encore

Asculta mai multe audio diverse

Mi-e dor de voi

Mi-e dor sa fiu alături lângă voi
Mi-e dor să fiu ferit de ploi
Mi-e dor să vad în chipul vostru drag
Al vieții pline de-ncercări șirag

Mi-e dor să vă strâng în brațe
Mi-e dor de zile călduroase
Ce lânga voi am petrecut
Întrega viață ce-am avut...

Mi-e dor s-aud cuvinte dulci

Mi-e dor sa știu că la rascruci
Sub brațul tău iubit părinte
Sunt purerea ferit de neputințe...

Mi-e dor s-aud cuvântul ce m-a încălzit
Când de dureri fost-am biruit
Mi-e dor sa fiu mereu alături lângă voi
Mi-e dor de voi, parinții mei...
Stefan Hrusca - Enigmatici si cuminti

Asculta mai multe audio diverse

Priviți cu ochii credinței

La Domnul nimic și nimeni nu se pierde. Apropiații noștri, care s-au mutat la El, sunt acolo, nemaifiind de nimic amenințați, de nimic vătămați. Trăsăturile unui chip iubit, rămase neșterse în adâncul inimii noastre, prind viață, an după an, înaintea ochilor noștri, redându-ne imaginea celui răpit de moarte. Când vom fi ceea ce sunt ei acum, ni se vor descoperi și nouă tainele vieții veșnice. Domnul ne va primi la Sine și ne va uni pe vecie cu cei după care am plâns pe pământ. Atunci, în fericirea cea nesfârșită, vom uita toate necazurile de pe pământ.

Prindeți curaj voi, bieților truditori, istoviți de apăsarea poverii care vi s-a dat de purtat! Continuați-vă fără teamă drumul; curând va bate și pentru voi ceasul izbăvirii. Puneți-vă nădejdea numai în Cel ce vă cunoaște ca nimeni altul, când va veni vremea să vă cheme, zicând: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puțin ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău”( Matei 25, 21)! Uitați-vă cu ochii credinței la cei pe care i-ați iubit și care acum se odihnesc de truda lor, așteptându-vă în Patria noastră cerească, unde v-a pregătit Domnul loc, pentru că trebuie să fim și noi împreună cu El unde este El.

Nu v-au mai rămas multe zile de trudă și suferință și vă veți un și voi în veci cu cei pe care îi plângeți. Veți fi uniți cu ei acolo, unde nu va mai fi nici spaimă, nici lacrimi, nici păcat, nici despărțire, unde Hristos va fi „totul în toate” în vecii vecilor și unde vă veți găsi pentru totdeauna adevărata și nestrămutata liniște.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu)

Rodul cel bun al muncii

Omul trebuie să-și înalțe gândurile către ceea ce este dumnezeiesc și sfânt, să pătrundă în adevărul profund al cuvântului lui Dumnezeu și să aibă mereu în față ceva ca un cer deschis. Atunci, cucerit de conștiința măreției lui Dumnezeu, se va înflăcăra de iubire pentru Creatorul său.

Dar când nu ne este dat să simțim în noi flacăra acestei iubiri, atunci trebuie să o aprindem și să-i întreținem focul cu fapte de milostenie, grăbindu-ne să-i ajutăm pe semenii noștri,chiar și atunci când ni se pare că o facem de formă, cu o inimă nepăsătoare,rece. Domnul ne va judeca intențiile, ne va prețui efortul și va face ca, odată cu faptele noastre, să apară și căldura simțirii.

Cei trei Apostoli au trebuit să părăsească muntele Schimbării la Față pentru a-și relua îndeletnicirile. Așișderea și noi. Orice nevoință de iubire și de jertfire de sine este paharul cu apă dat în numele lui Hristos, „Tăierea voii”, ca biruință asupra noastră înșine, face cât toate bucuriile și tot talazul unei vieți exclusiv contemplative. Roadele bune, după care se cunoaște pomul cel bun, sunt faptele izvorâte din credința noastră.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu)

Încercarea rodește nădejde

Pe măsură ce trec anii, unul după altul, s-ar părea că ar trebui să devenim mai buni, mai vrednici. chiar dacă vom fi suferit dezamăgiri în visele noastre am înțeles mai bine ce putem și ce nu putem face. Chiar dacă entuziasmul din tinerețe ne-a mai scăzut, i-a luat locul o mai fermă stăpânire de sine; chiar dacă ne-am mai pierdut din sensibilitate, am căpătat alte calități: puterea voinței, „pragmatismul”, o aplecare reală către aproapele nostru. Chiar dacă puterea fizică începe să ne părăsească, sporește puterea morală. Am mai putea spune că necazurile nu ne sunt de niciun folos? Firește că nu! Prin ele am câștigat mai mult decât am pierdut, dacă în timpul încercărilor am avut în noi duh de la Dumnezeu. „Necazul rodește răbdare, iar răbdarea, încercare, iar încercarea, nădejde”. Nădejde în Cel ce ne-a ținut până acum nevătămați ne va ține și de acum încolo, și ne va duce mai departe. Cel ce, prin încercările prin care am trecut, ne-a învățat și ne-a pregătit inima nu numai pentru noi încercări, ci și pentru noi bucurii. Altele decât cele de care am avut parte în copilărie și până acum; mai profunde, mai luminoase, al căror sens îl înțelegem pe an ce trece tot mai mult.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu)