Cătăm prin vremi sa-nveșnicim
A noastre umbre
Și adesea toți uităm să mai iubim
A Sale urme...
Dorim să fim mereu spre slava lumii
Cei deșarte
Și-uităm să ne numim stăpânii
Acestei cărni uitate...
Și-alergăm pentru-a cuprinde-n brațe
Un vânt tăios ce vine din departe
Și ne lăsăm goliți de-a Lui speranțe
Purtând în noi inimi-ntunecate
Dar totuși să credem cu tărie
De mai avem în noi o licărire
Și să chemăm cu dor a Sa iubire
Spre-a fi chemați intru a Sa înveșnicire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu