Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

marți, 19 ianuarie 2010

Suflete înghețate


Cad...mă ridic...cad....mă ridic ...și tot așa...și parcă uneori resimt o oboseală...mă bucur...dar de multe ori simt dezamăgire...pentru că întâlnesc atâtea suflete înghețate...plâng pentru că unii frați Te resping...și atunci parcă mă doare...cu atât mai mult pe Tine...și mă întreb: De ce? Te-am așezat în mâinile mele și Te-am întins, ca Dar, însă am primit un răspuns sec și o privire...”sătulă”...”Mda...am văzut..”...cu alte cuvinte un crunt ”Nu mă interesează!”de ce?...Oare de ce refuzăm pe Singurul Care ne iubește?...De multe ori...m-aș așeza...cum , unde, ...nu știu...pur și simplu să mă rog, să plâng, să mă rog...Unde o fi dispărut credința?iubirea? deschiderea...cu siguranță că este și aici o taină, un sens, o logică...sau supralogică...Dar până să ajung acolo...sufletul meu plânge...pentru că o dată cu încălzirea...globală...inimile noastre se răcesc...îngheață...

2 comentarii:

  1. Adevar spus ... la mine in clasa multii colegi nici macar nu se straduies sa se roage cum trebuie la religie.

    RăspundețiȘtergere
  2. E foarte trist...cunosc situatia prea bine...
    La ce liceu inveti tu?

    RăspundețiȘtergere