Prietenia...ce cuvânt frumos...chiar dumnezeiesc...căci Însuși Mântuitorul i-a numit pe ucenici prietenii Săi, descoperindu-le taine pe care ceilalți nu le puteau pătrunde...Ce frumos să ai un prieten drag care să iți asculte tic-tac-urile inimii, care să fie acolo, care să nu te părăsească în clipa în care nu mai reprezinți un interes( material, intelectual, sufletesc). Dar totuși atât de dureros când un prieten se dovedește a fi (fost) neprieten...sau prieten de ocazie...câți nu trecem prin aceasta...și deși chestiunea se repetă ne legăm de un „alt prieten”...și aceeași poveste...Citind din cartea parinteleui Savatie Baștovoi, „A iubi înseamnă a ierta”, privirea mi-a rămas asupra unui citat...atât de...revelator...Să fi prietenul tuturor și totuși al nimănui...În fapt, mă gândesc că de multe ori am rănit la rândul meu fără să conștientizez...Parcă rana făcută de tine în sufletul altuia doare mai mult decât cea pe care ți-o fac ție oamenii... Din toate gândurile venite în cascadă peste minte unul bănuiesc că singur autentic...când toți vor fugi de tine să nu uiti că El va fi acolo, lângă tine, gata sa-ți lege rănile, când totul în jurul tău se va prăbuși( vise, speranțe, dorințe...)să știi că El va fi acolo lângă tine pentru a te ajuta să te ridici și te naști din nou, când nu vei mai avea nimic( prieteni, sănătate, frumusețe, bogăție, strălucire) și când nu îți va mai rămâne decât El, fii fericit Omule, căci deși le-ai pierdut pe acelea...ai câștigat cea mai Mare Bogăție...prietenia și iubirea Lui...Și omule drag să nu refuzi mâna pe care El ți-o întinde...dar poate și așa lacrima Lui Sfântă va face să rodească în tine o simțire ...lină...și acest fior curat și gingaș e mugurele Iubirii care va crește în tine...
Așadar, iubite om, când nu îți rămâne decât El...să te bucuri...și vei simți în suflet o suflare duioasă...zâmbetul Lui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu