De o vreme privesc cu bucurie și interes anumiți oameni care ... trăiesc. Mă uit de asemeni și la mine care încă ... nu trăiesc. Paradoxal...deși funcțiile vitale merg bine totuși parcă nu trăiesc...Și mă uit la cei care respiră, care pășesc, care vorbesc, care privesc...dar nu oricum ci în Duhul Domnului...și îi simt că ... trăiesc. Simt cum vibrează,prin vocea lor, prezența Lui. Simt privirea care dezvăluie o taină...a întâlnirii intime cu El. Nu o afirmă ei...nici nu e nevoie de cuvinte...Și rămân uimită...e acea uimire care te face să plângi dar să te și bucuri în același timp...și care te ...”activează”...Așa că imi doresc și vreau să învăț să respir, să privesc, să pășesc, să ating, să vorbesc, să ascult...să învăț să trăiesc... Cum voi învăța? Nu știu...Luminează-mă Tu, Doamne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu