Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

luni, 28 decembrie 2009

Suflețel


Odată, demult, pe când oamenii cugetau mai mult la cele de Sus decât la cele de Jos, un tânăr frumos și luminos, pe nume Suflețel a vrut să afle care este pricina mâhnirii sale. Se hotărî să meargă la Biserică, căci acolo se afla o Oglindă preaminunată care îți arăta înfățișarea așa cum era ea în realitate. Oglinda se numea Spovedania.Din moși strămoși se spunea ca această oglindă fusese lăsată lor, ca un odor neprețuit, chiar de Fiul Împăratului Ceresc. Oamenii o păzeau cu sfințenie și veneau foarte des să o privească. Se știa că oglinda aceasta spunea numai adevărul. Dar poporul de rând nu putea să citească cele ce se arătau în oglindă. Numai un om, cel mai cinstit și mai vrednic dintre ei putea face aceasta. El primea acest dar de la Însuși Împăratul Ceresc. Numele lui .... Preotul sau Părintele cum îi spuneau cei mai evlavioși dintre oameni. Iată-l și pe Suflețel pășind în Biserică. Părintele îl întâmpină cu drag:
- Fiule Suflețel, ce gând te aduce pe aici?
- Părinte, iată, de la o vreme,sunt tare întristat și aș vrea să știu pricina pentru care sufăr aceasta...
- Om vedea fiule. Haide să ne rugăm împreună Domnului iar mai apoi să-mi mărturisești cele făcute și gândite.
Ceea ce nu v-am spus e că Suflețel ajunse la vârsta când trebuia să-și găsească Aleasa. Și de la o vreme nimeni nu-l mai scotea din acest gând.
După ce au rostit împreună rugăciunile, Suflețel, s-a așezat în genunchi în fața icoanei Domnului Iisus Hristos( căci așa se numea Fiul Împăratului Ceresc), sub veșmântul strălucitor al părintelui. Poate nu știați dragii mei dar, acest veșmânt este preaminunat, căci , o dată ”ascuns” sub el, vrăjmașul lui Suflețel, Necuratul, nu mai putea auzi nimic din cele istorisite.
- Ia spune , fiule, ce mâhnire întunecă Chipul tău?
- Părinte drag iată ce gând îmi veni și de care nu mă pot dezlipi. Știi că-s la vârsta la care trebuia să aflu pe Aleasa. Eu am întâlnit mai multe fecioare frumoase ce păreau că purtau acest nume. Dar când credeam că le-am prins mână ca prin farmec s-au risipit, ca fumul. Tare rău m-am mâhnit de fiecare dată. Și acum mă gândesc că poate Domnul a uitat să-i dea suflare Alesei, sau poate Domnul din vreo pricină anume s-a mâniat pe mine și vrea să mă pedepsească ascunzându-o pe Aleasă de mine nevrând să mi-o mai facă vreodată cunoscută. Și aceste gânduri părinte drag așa de rău mă mâhnesc că nu-mi dau o clipă de pace. Oare ce se întâmplă?
- Ei fiule, pe semne că ai uitat câtă dragoste ți-a arătat ție Domnul! Îți mai amintești când Necuratul îți intindea cursele acelea pe care ochiul nu le vedea iar Domnul te lumina să le cunoști?
- Da părinte, cât de aproape am fost ca să o pățesc!
- Să nu te mai îndoiești de dragostea Domnului, fiul meu! Oare dorința ta de o găsi pe Aleasa e cu totul curată și neprihănită?
Suflețel simți cum o săgeată îl străpunse...așa era ... un început de patimă( o rană cumplită ce nu avea un leac la fel pentru toți) îi apăru într-un colț al ființei sale...și din ochii senini ai lui Suflețel se ivi un diamant...Lacrima pocăinței, leacul pentru patimă.
Suflețel înțelese atunci că mâhnirea sa nu era pricinuită de negăsirea Alesei ci de rana apărută pe el.
- Fiul meu, spuse părintele, Domnul îți va da să o cunoști pe Aleasa când veți gata amândoi pentru această găsire. Să nu te aștepți să vină din depărtări , ea poate că se află și lângă tine dar ochii tăi sunt ținuți să nu o vezi acum ci la vremea de Sus Rânduită. Dragul meu Suflețel...ia hăinuța aceasta, se numește Răbdare,..vei avea nevoie de ea întrega viață. Să nu o lepezi nici când vei dormi. Și nu uita Suflețel că Domnul te iubește. Să nu te mai îndoiești de asta în veci! După ce îi dădu dezlegarea ( o rugăciune sfântă) Suflețel se simți așa de bucuros și ușor...Dar mai presus de asta înțelese că nu trebuie să lepede vreodată hăinuța ce-o primise de la părintele.
Tu, ai înțeles, Suflețel, ce trebuie să faci?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu