Suflet zbuciumat

În zeghe grele al meu suflet zace
Și gândul zbuciumat nu îi dă pace.
Alerg spre nicăieri în mine
Crezând că într-un departe
Am să te găsesc pe Tine...

Viața-mi pare-a fi o zi senină
Și doar lumina Ta tristețea îmi alină
Căci nu știu Doamne cum să fac
Năvalnicul meu suflet să împac...

Pe drumuri depărtate visez să merg
Și tot mereu cu mintea spre-ele-alerg
Neștiind că-n adevăr e-atât de-aproape
Lumina sfântă ce-alungă a tarelor noapte...

Și cutezând a crede-n visuri preamărețe
Mă-ndepărtez treptat de-a Ta blândețe
Și cad răpit de răi tâlhari
Ce îi credeam ai mei prieteni tari...

Ce înșelare! Stau și cuget
Venind 'napoi în al meu suflet!