Iarna

Cad fulgii mari, albi, zâmbitori
Când desprinzând-se din nori
Doresc pe glie să se-așeze
A noastră lume să o lumineze.

Și după ei un soare cald și bun
Trimis de Blândul nost' Stăpân
Pe cer își pune al scaun de căldură
Dăruindu-ni-se mereu fără măsură.

Un vânt adie din departe
Gonind cu mult curaj a vieții noapte
Și cânturi line din păduri se-aud
Adâncul din adânc de-ndată pătrunzând.

Și sufletul cu dor și întărire

Plecând dintru a cărnii fire
Spre Sus se-nalță cuvios
Curat, senin, blând și sfios.

Și vede-n înălțimi înalte
A Mirelui iubit cetate
El...e chiar acolo, în fața sa
Înconjurând pe toți cu dragostea.