Mărturisire

Când viața se golește de lumină,
Când inima se umple de cumplita vină,
Când nu mai pot în sus privirea s-o ridic,
Când nu mai sunt și simt nimic,

Când numai norii sunt pe al meu cer,

Când mult aș vrea să pot să sper,
Când vorba goală multă este,
Iar sufletul mi se golește

Revin din nou în sinea mea;

Aștept ca să revăd privirea Ta.
Și dinlăuntru-mi întunecat
Aștept să vii...să mă ridici iar
Din păcat...

Și inima-mi suspină iarăși mult
Și-ar vrea să mai audă acel Cuvânt
Ce-a vindecat-o de-atâtea ori
Și-a izbăvit-o din nevoi.

Cum aș putea ca firea să-mi îmblânzesc
Trăind în neamul cel prea lumesc?
Aceasta este mai mult decât pot eu
Și mă îndrept spre bunul Dumnezeu

La El toate cu putință sunt
El poate să ne ridice din adânc
Spre El și eu mult ticălosul om
Căzut în prea profundul somn

Îndrept cu umilință ochii
Aștept să îmi trimită vindecare
Și să mă-nvețe ce-i iubirea
Să-mi dăruiască-nveșnicirea...

( de la cineva)