Aşa trebuie prietenul adevărat să iubească, încât şi sufletul, dacă îi este cerut, să nu refuze a-l dacă, dacă îi este cu putinţă. Dar ce zic eu: dacă îi este cerut? Chiar el trebuie să alerge cu sârguinţă să-l dea. Căci nimic, nimic nu este mai dulce decât această dragoste şi nimic întristător nu este în ea. Cu adevărat prietenul credincios este leacul vieţii. Cu adevărat prietenul credicios este scăpare tare. Ce nu face prietenul adevărat? Câtă dulceaţă nu aduce? Cât folos? Câtă siguranţă? Chiar dacă mi-ai vorbi de mii de comori, nimic nu se compară c prietenul adevărat. Să spunem mai întâi câtă dulceaţă aduce prietenia. Când prietenul vede pe prietenul său, se luminează şi se revarsă din sine, se topeşte, se împleteşte cu acela cu o împletire care conţine o dulceaţă sufeltească negrăită şi tainică. Şi chiar dacă numai îşi aduce aminte de el, îi învie şi i se întraripează mintea. Iar acestea le spun despre prietenii cei adevăraţi care sunt de un suflet şi care aleg să şi moară unul pentru altul şi care se iubesc cu căldură.
( Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu