Tăcerea

Când cuvintele din inimi ne dispar
Când gânduri multe-n minte ne apar
O singură putere ne este de folos
Tăcerea...
Când suferința îți este mult prea grea
Când crezi c-a merge mai de parte
Nicicând nu vei putea
Păstrează înlăuntrul tău
Tăcerea...
Când vrei s-atingi iubirea
Și ea pare a fi o utopie
Nu te-adânci prea mult în nebunie
Păstrează în adâncul tău
Tăcerea...
Când multe lovituri primești
De la prieteni pe care îi iubești
Păstrează în al tău glas
Tăcerea...
Și-n fața Lui curat vei fi
Vădind ce-nseamnă a iubi
Căci ai păstrat cu dor nespus
Tăcerea...

Corul Ison - Sub milostivirea ta

Asculta mai multe audio diverse

Fecioara astăzi

Pentru al meu Soare

Privesc adesea de pe lângă drum
Și mă întreb de ce acum
Nu e lumină pe cărare?
De ce nu vine al meu Soare?

El este numai unul și nu pot fi
Doi Sori pe cer în aceeași zi
Și știu că în lume undeva
El nu-ncetează a mă căuta...

Și el suspină ca și mine
Adesea glasul ridicând spre Tine
Dar Tu al nost' Stăpân iubit
Între lumini mai strălucit

Vei știi cum alături să ne-aduci
Iar când la răscruci
De vieți ne vom găsi
Pe Domnul împreună
Neîncetat Îl vom slăvi!

Smerenia Domnului

Acum mai bine de 2000 de ani în urmă într-o peșteră sărăcăcioasă de la marginea orașului Betleem, încălzită numai de suflul făpturilor, S-a născut Împăratul Cerului și al Pământului...ce taină!Tocmai El...El Care putea alege să Se întrupeze într-un mod strălucitor...dar nu... El alege smerenia unei peșteri...ce ne spune nouă oamenilor de azi întruparea Lui? Alegerea Lui de a veni pe acest pământ, pentru mântuirea noastră, în cel mai umil loc? Unora nimic...pe alții însă îi pune pe gânduri conștientizând că urmarea lui Hristos, prin ascultarea și împlinirea cuvintelor Sale, înseamnă de fapt căutarea smereniei și a iubirii, cu care El a învins răutatea iadului...cu adevărat și iadul societății consumiste, pătimașe, iubitoare de slavă deșartă, egoiste de azi nu va putea fi învins decât cu înfrânare, smerenie, iubire, credință și nădejde neclintită în Dumnezeu...Să rugăm pe Bunul nostru Mântuitor să ne dăruiască și nouă duhul smereniei și al iubiri care liniștesc sufletele zbuciumate. Să avem răbdarea pe care El ne-o arată de fiecare dată așteptându-ne să ne întoarcem și să fim oameni vii, cu viață sfântă înlăuntru!

Nașterea Domnului să va umple inimile cu smerenia și iubirea Sa!

Binecuvântată fii închisoare

Să nu fii tulburat iubite frate
Când ai să simți cândva aproape
A nopții moarte!
Poate vei fii lovit fără de milă
De cel mai bun amic și fără silă
Să îi arăți a ta iubire
Și-așa cu el vei merge către mântuire!
Poate că inima îți va fi-nchisoare
Purtând închis adânc un Soare
Să-L liberezi îndată ce-ai să simți
Și tot adâncul îți va lumina
Preasfântul cu iubirea Sa!
Și multe întrebări în suflet vei avea
Să nu îți părăsești nicicând credința!

„Niciodată nu m-am simțit mai aproape de Dumnezeu ca în închisoare!”
BINECUVÂNTATĂ FII ÎNCHISOARE!

O taină

E bucurie și e dor de Sus
Când sufletul de har
Se lasă-a fi pătruns...
E pace și e taină-n cuget
Când mintea știe cum să tacă.
Și omul care-n mine locuiește
Spre Cer acum privește
Căci sinea lui atât de mult luptată
Și-aflat credința cea cu zel cătată...
E-aceea pentru care-ai săi strămoși
Martiri, domni, cuvioși
Vărsat-au a lor scump sânge...

Mă doare

Mă doare inima cea rece
Ce vrea pe toți ca să îi plece.
Mă doare gândul cel nebun
Ce vrea să fie tot acum.

Mă doare când ajung prea sus
Și nu mai pot să fiu pătruns
De umilința sfântă
Ce inima o face blândă.

Mă doare când să aud nu pot
Cuvinte dulci ce cad de sus.
Ma doare când să mai suport
Îmi spun că e presus.

Mă doare greaua lenevire
Ce-adesea inima-mi cuprinde.
Mă doare știind că a mea fire
Nu vrea să Te iubească doar pe Tine.

Mă doare adesea și neștiind de ce
Alerg să aflu calea
De bucurie plină
Ce mă va umple de a Ta lumină...

E liniște

E liniște în casa lui acum
Și nicio umbră nu-i pe drum
Iar candela frumos aprinsă
Îi da lumina cea nestinsă

În colțul sfânt de rugăciune
În locul sfânt de plecăciune
Stă în semn de întrebare
Un suflet plin de căutare

Și lacrimi line-i curg șiroi
Gândind la al zilei greu război
Ce duce-n gânduri ne-ncetat

Spre Chipuri sfinte el ridică
Privirea ce i-a fost atinsă
De-un înger alb în rugăciune...

Doamne, fie voia Ta!

Gânduri, vise și speranțe...și ziduri înalte după care nu vede lumina...care este taina acestui prag existențial...o șoaptă se aude în mintea cugetătoare „de la Dumnezeu să nu așteptăm mai puțin decât imposibilul, de acolo începe lucrarea Lui!” Inima, îmbrăcată în rouă de tristețe nefirească, se încordează căutând să lase aceste cuvinte să pătrundă înlăuntru : Doamne, fie voia Ta!