Să respectăm cu strictețe două reguli de viață: să nu deznădăjduim niciodată și nici să nu-i facem pe alții să deznădăjduiască. Să nu cutezăm să deznădăjduim, pentru că starea noastră sufletească se poate răsfrânge și asupra celor din jur și gândurile noastre negre i-ar putea face să=și piardă speranța în viitor și puterea de a lupta cu ispitele. Mai bine să tăcem, decât să dăm glas temerilor noastre. Dacă inima ne este plină de bucuria speranței, ne vom putea spune cu glas tare credința și bucuria ce ni s-a dat de la Domnul, ceea ce se va răsfrânge, ca o binecuvântare, asupra celor din jurul nostru.
Deseori oamenii își încrucișează mâinile a disperare, văzând că munca le este zadarnică, că roadele întârzie să se arate. că secerișul este departe. Când pune stăpânire pe noi o asemenea stare de spirit, să ne aducem aminte de tăria și tenacitatea cu care S-a trudit Hristos pe pământ. Nădejdea nu L-a părăsit niciodată, deși nu a câștigat o biruință vizibilă, iar strădaniile Lui puteau să rămână zadarnice.
Să purtăm mereu în inimă acest exemplu minunat, să nu uităm că, într-o zi mohorâtă, în spatele norilor strălucește soarele și, așteptând cu răbdare, ca el să apară din nou pe cer, să nu ne îngăduim niciodată să cădem în disperare. Disperarea ne retează orice avânt, ne face să ne simțim slabi. Să privim cu curaj înainte, căutând mereu un punct luminos. Domnul ne va călăuzi speranțele, iar viața din jurul nostru ni se va părea mai veselă, mai luminoasă și mai frumoasă.
Când cuvintele din inimi ne dispar
.jpg)
