Atunci când omul se află în grele încercări, vrăjmașul, pândind starea firavă a credinciosului, se năpustește asupra lui aducându-i în minte cele mai cumplite și mai urâte gânduri. Omul acesta, slăbit duhovnicește, depărtat fiind de Hristos nu mai poate desluși între propriile gânduri și cele aruncate din afară cu atâta ură. Se simte cel mai josnic dintre ființe și asta nu face decât să-l tulbure profund. Cei din jur știindu-l altfel încep a-și pune și a-i pune întrebări despre starea lui. Dar ei nu știu că îl afundă și mai mult pentru că tulburarea este pentru acest suflet și mai mare. Un astfel de om nu are nevoie în clipa aceasta de sfaturi, de teorii, de nimic ...numai de dragoste, înțelegere și rugăciune. Cine poate înțelege sufletul ca Tine? Cine poate îmbrățișa o inimă însingurată decât numai Tu? Și tot Tu îl ridici pe om din starea de paralizie duhovnicească la o minte și o inimă noi. Apoi, sufletul găsind puțină verdeață în pustia lăuntrică, odihnind la umbra Duhului se întreabă pentru ce ai îngăduit o astfel de cugetare? Îi vine un răspuns...pentru că a dat drept vrăjmașului asupra lui prin împrăștiere, prin depărtarea minții de la Tine, prin vorbirea cu gândurile! O, gândurile...de-ar tăcea...sau dacă nu am mai grăi cu ele și am grăi cu Tine. Vorbește Tu cu noi ca să nu mai auzim niciun gând al vrăjmașului!
„Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!” Scăparea mea este Fiul...scăparea noastră este Fiul...
În furtuna vieții numai El ne poate conduce spre limanuri bune...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu