Toamna...culorile pământii, cerul acoperit cu nori de plumb... dinspre sus cad lacrimi...ale cerului...vântul dezbracă copacii de veșmântul verde...e oare toamnă și la tine în gând...să nu fie!nu de mult în mintea mea s-a culcușit o idee: că tu nu exiști de fapt...că în zadar mă zbat să te aflu...că am obosit căutându-te acolo unde nu ești...că de fapt tu ai fi ... doar o utopie...
Au fost zile când debordam de optimism gândind...multe...au fost doar iluzii euforice...
Știi ce sunt de fapt gândurile care depărtează sufletul de la drumul drept? Diavoli...pare poate absurd pentru unii...pentru alții ... superstiție...nebunie ...
dar tind să cred că e real...vorbind cu aceste gânduri vorbim de fapt cu ..., consecința? tulburarea inimii, a minții, a ființei tale celei mai intime...Gândul trebuie să ne rămână simplu, liber, curat de orice patimă, de orice rău...oare de ce ne complicăm viața cu atâtea gânduri? pentru ce nu avem inimile bune, sincere, iubitoare? de ce ne punem piedici nouă înșine?
Dacă nu exiști ( cât de absurd sună poate pentru unii monologul/dialogul acesta) aș vrea cumva să aflu , să-mi dau seama și să încetez a te mai căuta sau a te aștepta...poate că tu ești doar un gând...un gând din acele gânduri...fără existență concretă...poate că...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu