Evenimentul recent al morții Mădălinei Manole în mod cert a răscolit multe suflete...de ce? poate nu pentru artista Mădălina Manole ci pentru omul din ea. E cutremurător când un om ajunge în pragul disperării la modul la care să-și pună capăt zilelor...Câți dintre noi nu am trecut prin crize existențiale? Câți nu ne-am frânt aripile în zbor? De câte ori sufletele noastre nu au plâns cu amar pentru visele zdrobite, pentru spatele întors? De câte ori nu ne-am simțit sufletele goale? Inimile noastre nu pot decât să plângă în acele clipe, neștiute de nimeni...numai de Dumnezeu! Dar pentru noi, creștinii, acest tragism existențial are vindecare. Unde? Nu la oameni ci la DUMNEZEU. El este scăparea noastră. Părintele Arsenie Papacioc spune că „În creștinism nu există nu se poate. Cu Hristos toate sunt cu putință!” ȘI SUNT! Când sufletele noastre plâng să ne îndreptăm privirile spre Cer! Chiar dacă suntem dezamăgiți de indiferența celor din jur, chiar dacă suntem neîmpliniți sentimental, profesional, chiar dacă dorul ne secătuiește inima, chiar dacă toate astea și mai multe decât atât să nu uităm că sensul vieții noastre este mai înalt, să nu uităm că pentru suferința noastră mai decât suferim noi suferă Dumnezeu, alături de noi plânge și El. Sensul vieții noastre este comuniunea cu El și cu toții oamenii, implicit! Dacă vom putea să ne asumăm acest gând, al căutării Lui viața noastră se va transfigura, va căpăta altă valoare...Grăiesc prin aceste rânduri pentru mine și pentru tine, iubite frate! Mai presus de toate: carieră, familie, iubit, iubită, succes trebuie să punem iubirea pentru Dumnezeu. Și trebuie nu pentru că este obligatoriu ci pentru că așa ne vom simți împăcați cu noi înșine, ne vom accepta așa cum suntem, ne vom înțelege rostul vieții!
