E liniste si la tine?

Liniste...in suflet...in minte...in trup...ce voce duioasa are linistea...Tu, Omule drag...ce mai faci? ma intreb daca esti bine? Fii incredintat...ma rog mereu pentru tine! Uneori imi lipsesti atat de mult...si ma intreb oare cum arati? oare cum esti? Uneori am impresia ca mai am putin si cad in teoria predestinarii...nu, nu cred in ea...Doar simt ca pentru mine nu poti fii decat tu, sufletul meu nu vrea sa iubeasca decat un singur tu...adica pe tine...stiu sigur lucrul acesta...tu esti numai unul...Nu uita, Om drag, sa te rogi mult, tare mult si pentru mine. Te-am numit ''soare'' pentru ca vei fi pentru mine, am incredere in Domnul, una din razele de caldura si lumina prin care coboara in inima mea Iubirea Tatalui nostru ceresc. Ma intreb daca totul e o visare...unii poate ma judeca ca ''nu actionez'' concret...dar cum sa fac asta? Mi-e teama...sa nu te confund...si nu as vrea sa te privez de iubirea mea deplina, pe care am pastrat-o pana acum pentru tine.Poate ca nu vei citi aceste randuri dar stiu ca totusi, acolo, in adancul inimii tale...auzi si inima mea cum bate de dor...

O...teamă...

Când gândurile vii se-adună în a mea minte
Mă simt înlăunțuit...și nu mai am cuvinte...
Și parcă-un vuiet zgomotos dinlăuntru se-aude
Și-o teamă nefirească mă pătrunde...

Privesc cu ochii mari spre oameni
Sperând că vor pricepe suferința mea
Dar...mă înșel ca-ntotdeauna
Căci și-al lor suferință e la fel de grea...

În noaptea rece dintre clipe
Mă văd cum sper....să vină răsăritul
Dar eu doar stau...crezând că infinitul
Este-ncuiat în existența mea...

Și totuși simt că-n lumea asta
Atât de crudă uneori
Găsesc în mine o putere ce nu-i a mea
Și îmi ridic privirea înspre zori...

O, frate-al meu iubit
De-ai știi cât de profund tu m-ai rănit
Eu știu...și tu ești ca și mine
Căci sarcina ce-o porți e grea...

Dar... să privim cu ochii milei
Spre fiecare fiu al zilei...
Căci fiecare săgeată aruncată
Se-oprește-a Lui inimă curată...

Îi simt curatele suspine
Și le aud cum freamătă în mine
Și mă cutremur de-a Lui iubire
Ce ne-o revarsă spre sfințire...

Tu...cel cautat

Tu...poate inca esti departe

Si viata noastra-i inca noapte

Dar am cerut de Sus rabdare

Spre-a fi iubirea mea mai mare...

Eu te-am chemat adesea langa mine

Atatea lacrimi curgand doar pentru tine...

Crezand ca poate esti fum ce piere cu lumina

Si umbrele ce se iveau pe inserat

Credeam ca esti tu...cel cautat..

Dar nu...de fiecare data...m-am inselat...

Si cate vise, cate doruri neimplinite

Cu fiecare inselare erau zidite

Iar zilele adesea imi erau nefericite...

Dar am cerut de Sus lumina multa

Iar sufletu-mi de astazi Il asculta

Pe Domnul ce-mi poate da...nadejde multa...

Si astazi...eu sufletu-mi l-asez

In mana Lui cea tare

Si tu, om bland cu inima senina

Lasand in urma ta ne-buna vina

Il cata de-astazi ca si mine

Caci numai El ne este intalnire

Pe drumul sfant spre mantuire

Un pas spre Tine...

Un pas spre Tine e-un pas spre Infinit
Un gand curat 'naltat la Ceruri
Ne poarta permanent spre Rasarit
Iar Rasaritul se strecoara-n suflet
Sadind in noi o bucurie fara de sfarsit....

Cand mintea este Sus la Tine
Nu mai exista lacrimi, nici suspine
Caci orisice suspin amar
Este de-acum incolo in zadar
Primind noi bucurie sfanta-n dar...

Iar darul pogorat din inaltime
Este chemat sa fie mult prin Tine
Caci bucuria mea de fi in viata
Esti Tu, Cel ce rersi speranta
In sufletu-mi ce-adesea-ngheata...

De astazi inainte asez in fata Ta
Si trupul meu si inima...
Si mintea-ntreaga ca s-o sfintesti
Tu Doamne, Cel Care lumea Ta iubesti...

Eu m-am născut să Te iubesc

Adesea-n gândul meu se naște o-ntrebare
De ce m-am născut eu oare?
Și clipele ce cad consecutiv
Mă-ndeamnă ca să aflu un motiv...

Eu m-am născut...ca să privesc spre cer
Eu m-am născut ca ne-ncetat să sper
Eu m-am născut să Te slăvesc...
Eu m-am născut...să Te iubesc...

Eu m-am născut ca să zâmbesc
Și prin credință să trăiesc
Eu m-am născut să Te găsesc
Eu m-am născut...să Te iubesc...

Eu m-am născut pentru-a renaște
Și pentru ca orișice suspin
Să fie-o șoaptă spre Divin
Eu m-am născut să Iți slujesc
Eu m-am născut ... să Te iubesc!

Viata....

Viata mea... o vad in mine cum se naste
Cand simt iubirea ta curata si senina
Si-n jurul meu zaresc numai lumina
Caci tu si El sunteti al meu Paste...

Viața mea...adeseori cercată
Te cată doar pe Tine să fie nepătată
Iar tu să fii alături lângă mine
Pe drumul cel spre veșnicie

Viața mea...o clipă de tăcere
Sleită adesea de a iubirii vrere
Ea poate respira doar în lumină

Chiar si atunci cand se face din nou tina...

Românie!

Românie dragă, patrie străbună

Unde-ți sunt romanii?

Bogăție sfântă, fără de măsură

Ți-ai uitat tu astăzi sfinții și străbunii?

Respiră din adâncuri,ridică-te române!

Trezește-te la viața ta dintâi

Și strigă:„O, Domnul meu, Stăpâne

Adu-mă iar la Tine, să nu mai fiu al nimănui!”

Românie sfântă și țară de Lumină

Îți cheamă astăzi fiii cei rătăciți pe drum

Redă-le iarăși sânge în trupul cel de tină

Prefă-le totul în binele străbun!

Desteapta-te romane ! !! - Corul Armatei

Asculta mai multe audio diverse

A mai trecut un an...

A mai trecut un an si tu esti tot departe
A mai venit o zi dar este inca noapte
O alta iarna s-a asternut pe glie
Dar eu...astept de la Cuvant ''sa fie''

Privind spre zarile-nghetate
Astept ca sentimentele-ntrupate
Sa fie-atinse de a mea mana
Mai inainte de a ma-ntoarce in tarana

Dar oare ce-ai vrea Tu sa cautam
Pacate intru care sa ne ingropam?
Si-atunci un gand se-aseaza lin in mine
Cand toata-a mea nadejde o-ndrept spre Tine...

Doar...un singur glas

Adesea sufletu-mi zâmbește în lumina
Și cu adânca multumită Ți se-nchină
Si este pace-n casa lui atunci
Caci e ferit de relele naluci

Dar cand dintru ascuns umbre se ridica
Se sperie, si plange cu amar de frica
Caci sunetele de neiubire ii slabesc
Puterea si elanul sufletesc

Si unde sa se ascunda el in acea clipa
Caci lumea-o simte rece, ne-mblanzita
El nu mai poate respira si striga
Ca Cineva sa il salveze din ispita

Si cine sa-l auda parca nu mai este
Se simte-nsigurat...dar far' de veste
Dintru adancul sau neimpacat
Aude un Cuvant ce-L simte-apropiat

Un singur glas il poate alina
Si-o singura Lumina-l poate lumina
Desi e singur in lumea mult prea grea
Doar El mai poate sa patrunda in lumea sa...

Caci toti sunt atata de departe
Si nimeni nu-i mai poate asculta
Suspinele...nenumarate
Doar Sus mai poate nazui
Catre o pace ce-l poate mantui..
The Prayer - ANDREA BOCELLI & CELINE DION

Asculta mai multe audio diverse

Fragment din om

Când sufletul mi se oprește din alergare
Iar cerul nu mai e pictat cu soare
La mine în adânc eu mă retrag
Gândind la Domnul meu cu drag...

Încerc să mă culeg din căile străine
Dar ochii nu îndrăznesc să-i mai ridic spre Tine
Căci știu că sunt mult prea departe
Și viața mea e doar o noapte

Și-aș vrea să vreau să fug de lume
Să port în mine-un singur Nume
Și să mă las în ale Tale brațe
Cu-ncredere și cu speranță...

Și vad în mine ca într-o lumină
Preagreaua și cumplita vină
Căci Tu mă chemi la nemurire
Iar eu nicicând n-ascult de Tine...

Ridică-mă din neputință, Doamne
Învață-mă să Te iubesc, Părinte
Și curațește-mi mintea, Sfinte
Și dă-mi să te ascult, Cuvinte!

Cine ești?

Șezând în inima curată
Firava, sfântă, ne-ntinată
Un om ce cauta lumină
Un om ca noi, făcut din tină
Se odihnea de greul zilei
Cu dor voind sa fie
Fiul milei
Și mintea lui mereu în gânduri
Se plimba
Iar sufletul dorind a-l adăpa
Adesea Sus spre Cer privea
Deși în fiecare clipă
Știa că inima îi bate-n piept
Simțea că-n viața lui nu e prezent
Și totuși el năzuia să afle taine
Ce nu pot fi cuprinse
Dar, într-o zi, un gând întrebător
De mintea lui se prinse
„Dar cine sunt?
Și care este a mea chemare?
Căci toți ma văd un om prea mare
Iar eu ma simt legat de tare
Și Tu...Tu Cel ce mă îmbrățișezi
În taină fără de-ncetare
Tu, Doamne, Cine ești?
Să fii iubire? să fii iertare?
Ești Tu lumina ce-n veci nu moare?
Ești zâmbet și ești viață?
Cine ești...Tu...Doamne?

Soulmate?

O, câtă bucurie!

O, câtă bucurie

În Ceruri s-a făcut

Căci multă mântuire

Prin Fiul s-a adus

Iar îngerii toți astăzi

Sunt prăznuiți cu dor

Și inimile noastre cântă

Cu sfânt și preacurat fior

Și azi...cât de frumos

E soarele pe Cer

Și ce lumini curate

Dintr-însul izvorăsc

Iar tot ce până astăzi

Credeam că nu cunosc

Se pune înainte

Nemaifiind mister...

O, Doamne câte lacrimi

Din ochii mei azi curg

De multă bucurie,

Adânc azi mă pătrund

Și parcă cresc din mine

Aripi de dor curat

Și sufletul de astăzi

Deloc nu e pătat

Preabunul meu Părinte

Stăpâne și Cuvinte

Mi-ai ascultat de-a pururi

Fierbintea rugăminte

Genunchii-i plec la Tine, Doamne

Ca să reverși în mine

Prealina împăcare

Iubitul meu Părinte

Coboară-Te întru a mea sine

De astăzi înainte

Să viețuiești cu mine...

Să moară eul meu lăuntric

Și să grăiesc Cuvinte:

„De astăzi înainte nu mai trăiesc în mine

De astăzi înainte eu m-am născut în Tine!”

Zâmbește!

Când te trezești de dimineață

Și simți că ești din nou în Viață

Zâmbește!

Când soarele îți răsare sub privire

Și te pătrunde cu lină strălucire

Zâmbește!

De te-ntristează gândurile-ntunecate

Și ți-ai dori să fie mai curate

Zâmbește!

Când te cuprinde dorul de-a pleca departe

Și vrei să fugi dintru a ta cetate

Zâmbește!

Zâmbește căci cu tine este Domnul

Ce te iubește și-n veci te va iubi

Zâmbește și vei face să picure în tine

Doar gânduri bune și stropi de fericire!

Șoaptele inimii

Spre lăsarea serii, adică în ceasul în care lumina se amestecă cu întunericul, sufletele căutătoare de Dumnezeu pornesc spre locul de întâlnire. O cameră pe care sunt pictate Chipuri și Asemănări învăluite de o lumină curată, lină, discretă. Ei sau ele stau de veghe înconjurând cu iubirea lor pereții Bisericii...De la strană se aud încet vocile monahilor care și-au dedicat existența lui Dumnezeu...ce frumos!ce tainic!nu găsesc cuvintele care să-mi explice ce simt fiind într-o asemenea încăpere...Mă gândesc la curajul monahilor...să lași tot ce ai și tot ce ești pentru El...iar eu...eu încă sunt la linia de start...Îmi adun gândurile umblătoare și mă apropii...în încăperea aceasta minunată nu suntem, afară de monahi,decât trei sau patru persoane...În această liniște profundă îmi aud gândurile cum pășesc prin minte, de colo colo, aud sunetul sângelui care îmi curge prin vene, aud cum inima bate...de dor, de bucurie, de neputință, de...lipsă dar și de bucuria de a fi acolo...și mai mult decât atât o aud cum îmi șoptește tainic un Cuvânt ce dezleagă izvorul lacrimilor tocmai din adânc... Inima mi-a șoptit că...nu, nu pot să spun ce mi-a șoptit pentru am promis că voi păstra atât cât voi putea taina ei...Ce minune...în liniștea înserării, la ceas de toamnă târzie am început să aud cum delicat inima șoptește taine...

Să ierți!

Să ierți...înseamnă a iubi adânc
Și să iubești înseamnă a ierta profund...
Să ierți îți cere a fi un cuget preasmerit
Și-un suflet tare...de vremuri ne-ndoit

Să ierți...ce taină sfântă
Se ascunde înăuntru?
Și ce lumini de dor curat
Se vad in omul ce Te doreste ne`ncetat?

Ce taină oare se ascunde în iertare?
Ce poți să faci atunci când „tu” te doare?
Și cum să ierți când ești cuprins de tare
Ce te supun...și te îndeamnă spre neiertare?

Și câtă pace se revarsă prin iertare?
Și oare cum e ruga în inima curată
Ferită de păcate și ne`ntinată
De neputința de a iubi, de neiertare?

Cand ploua

Cand ploua cerul plange si suspina

Caci soarele care rasare prin lumina

E prea departe....

Sau poate ca nu-l vede

Caci ii este atat de sete

De caldura....

Si lacrimile lui ce-i curg neincetat

Mi-arata ca nicicum nu poate fi mai bucurat

Decat de soarele cel inaltat...

Si-acum el, cerul, asteapta o minune

Ca Tu sa vii, si sa rasari in el

Si sa ii umpli a existentei goliciune...

Si el te cheama mereu pe Tine

O, Doamne sfinte si Stapane

Coboara-te din nou la mine...

Dorire

Si sufletu-mi se raneste asa usor

Cand vrea prea mult si e topit de dor

Iar inima ar vrea sa fie mai curata

Si adesea pare-a fi mult prea-ntinata

Iar gandul...gandu-mi zboara peste nori

Acolo unde-n Ceruri e-nconjurat de-atatia sori

Ar vrea sa taca si-ar vrea sa simta pace sfanta

Sa fie iar cu patruns de raza Ta cea blanda...

Dar sufletul asteapta-un suflet cald si tare

Ce poate sa-l trezeasca din uitare...

Din nou...de mine

Am invatat ca fericirea picura din cer

Am invatat ca trebuie sa-nvat sa sper

Am invatat ca doar prin ruga pot respira

Si doar prin pocainta pot a ma aduna...

Am inteles ca poti grai prin ganduri

Am inteles poti citi si printre randuri

Am inteles ca Lumina te poate ridica

Din umbra intru care lumina ta zacea...

Am adunat in mine-adesea doar durere

Am adunat si lacrimi si lipsa de putere

Am adunat nimic, nimicuri prea desarte

Ce m-au purtat spre cai atat de departate...

Ai rasarit in mine cuvinte dulci de Sus

Ai rasarit in mine Tu Soare fara de apus

Ai rasarit in mine nadejdea fara de-ndoiala

Si mi-ai facut adancul sa se rifdice din greaua amorteala...

Ai picurat in mine a Ta suflare

Ai picurat si sfanta Ta iertare

Ai picurat curajul de a ma duce inainte

Si mi-ai deschis a Tale brate, al meu Cuvinte...

Tu ai pictat in mine asemanarea spre sfintire

Si m-ai chemat sa vin din nou spre Tine...

Si-acum eu ratacind pe cai straine

Indura-te, te rog, din nou, de mine...

Lumină și rugăciune

Lumina si albastrul cel din suflet
Aduc pe chipuri intristate zambet
Si tot ce e-nautru se preface
In sfanta bucurie si in pace...

Și soarele cel zâmbitor

Ce odihnește peste tine

Coboară cu putere înspre mine

Căldura lui și razele senine

Iar lacrimile de pocăință

Acum rodesc iertare

Și tot cel ce a fost în suferință

Acum e vesel și e tare...

Și inima se adâncește-n rugăciune

Căci doar în ea se poate regăsi pe sine

Și doar în ea învață să trăiască

Și doar prin ea învață să iubească...

Dor...

Mi-e dor sa simt in suflet dorul
Mi-e dor de pace si Cuvantul
Mi-e dor sa fiu in mine iara
Sa fiu departe de tot gandul
Ce in adanc ma impresoara....


Mi-e dor sa vad in mine-un cer senin
Mi-e dor sa aud Cuvantul cel blajin
Ce imi graia candva neincetat
Dar azi....de El m-am departat...

Si El ma cheama si acum
Dar eu departe sunt de Drum
Dar tot aud o soapta lina
Si in adanc El dorul imi alina...

Aripi și Dor...

Și sufletul meu ce zboară
Ar vrea să șadă pe un nor
Iar gândul către jos coboară
Lovit fiind de dor...

Și dorul către Sus pornește
Știind ca-acolo Sus primește
Un nor curat și alb din zâmbet
Ce se topește-n cuget...

Și cugetul se uită-n zare
Și se întreabă oare care
Este dorința spre urcare
Din tot ce se naște-n mine...

Și eu simt dorul cum ma prinde
Și-aș vrea să-l să plece...
Dar și mai tare mă cuprinde
Căci lumea i se pare mult prea rece...

Și-l las să fie pururi lângă mine
Căci el și eu zburăm spre Tine...

Pentru tine...

Nu știu de când nu ți-am mai scris...poate că am încercat să nu mă mai gândesc la tine, așa cum ți-am promis mai demult...însă amintirea ta revine în inima mea...și atunci simt că în mine locuiești și tu...ai un loc al tău pus deoparte...adesea mă întreb unde ești...dacă ești...mă gândeam că poate ar trebuie să plec „acolo” însă dacă locul meu este „aici” aș avea nevoie să vii, să mă întărești, să-mi vorbești...să fii prezent în viața mea...concret...Chiar dacă întârzi pe drum...eu am să te aștept pentru că știu că numai iubirea ta mă poate aduce mai aproape de iubirea Lui...Dacă ai să simți uneori un dor lin în suflet...să știi că e gândul meu care vine la tine...sufletul meu te simte...ești undeva...și cred că și tu te gândești la mine...simt uneori...vreau să știi, dacă cumva aceste cuvinte ajung la tine, că deși nu am siguranța că ne vom întâlni în viața asta...dincolo pătrunși și îmbrățișați de iubirea lui Doamne ne vom vedea și recunoaște...pentru a împlini ceea ce amândoi ne-am fi dorit încă de aici...Îl vom slăvi pe Dumnezeu...și ne vom bucura veșnic...de prezența celuilalt, a celorlalte suflete mântuite, a sfinților, a Sfintei Maici și mai ales de prezența Lui...și, dragul meu, nu se va sfârși niciodată pentru că vom fi pe tărâmul veșniciei...

.............

Adesea îmi doresc ca noi să fim doar una

Dar teama care stă în mine nu mă lasă

Și golul ce se naște-n mine mă apasă...

Aș vrea să pot să ies din gândul care

Mă poartă către visul ce mă doare

Căci pare a fi doar ... o visare...

Și totuși zăresc în fața mea privirea

Cea blândă și senină

Ce cată printre „ele” mântuirea...

Iar când privirea cu sufletul ating

Mă îndoiesc să cred că e reală

Și simt cum iar ma sting...

Și vin din nou la mine înlăuntru

Și-aștept ca să aud Cuvântul

Ce îmi zâmbește cu căldură...

...omul...

Viața omenească...cu lacrimi încercată
Așteaptă ca prin Tine să fie iar salvată
Cândva eram om tare, puternic în război
Știam că am tăria de-a-nvinge orice ploi...
Dar astăzi zac...rănit de-amarele cuvinte
Rostite de suflete cu grele pătimiri rănite

Privesc pe lângă mine și-aștept o mână să coboare

Și-ai mei sunt lângă mine...dar inima mă doare...
Îi văd și-aștept ca să m-aline
Le simt și sfintele suspine
”Nălțate către Ceruri pentru mine

Dar mâna lor ...la mine nu ajunge...

O, Doamne Sfinte coboară iar în taină
Și-mi curățește gândul

Și-mi dă nădejdea care topește vântul

Rece ce vine din Apus...

Și ochii mei înalț spre Dânsul

Căci Singur știe a-mi preface plânsul

În bucurie sfântă și senină

Și inima cu dragoste-o alină....

Salutare

Salutare om bun și cald!Știu...de mult timp nu ți-am mai scris nimic. Am crezut că te voi putea da uitării...și totuși simt că undeva, prin preajma mea ești și tu...poate numai cu gândul și inima. Și pentru acest motiv te caut printre umbre...și de foarte multe ori am impresia că umbra ești „tu”, și mă las păcălită...dar Domnul este lângă mine și mă luminează...Uneori mă gândesc: Oare și „el” mă caută? poate că simțirea mea e semnul căutării tale...Când vei veni să fii, te rog, delicat, pentru că sufletul meu este foarte sensibil și e posibil să nu te primesc în el...Om frumos și iubitor de Dumnezeu să nu renunți să mă cauți, nu voi renunța nici eu...și Domnul văzând gândurile surori va așeza în viață găsirea...
Aș avea multe să îți spun...dar mă voi opri căci celelalte necuvinte nu se pot rosti...doar transmite...

Când Domnul promite

Există clipe când Domnul răspunde cu o promisiune: „că în viitor va face lucrul cerut. Sutașul l-a rugat sa-i vindece sluga bolnavă, iar Domnul i-a promis:„Voi veni!” Oare nu se petrece același lucru și cu noi? Când cererile pentru care ne rugăm nu se împlinesc îndată, simțim că Domnul ne va da totuși un răspuns. Ceva ca o presimțire ne apare în inimă, care ne dă un curaj neobișnuit și care pare a fi chezășia fericirii ce va veni.

Atunci cuvintele „voi veni” ne răsună în suflet ca ciripitul primei rândunici care vestește primăvara. Sa fim recunoscători pentru aceste clipe. Chiar dacă ele nu ne vor aduce ceea ce am cerut, le putem lua drept semnul unor vremuri mai bune. Să prețuim și acea liniște care ne cuprinde în clipele de așteptare. Însăși așteptarea ne face să ne simțim bine, știind că vom primi un răspuns.

Multi au trecute prin asemenea clipe fericite și rodnice. Să ne aducem aminte că Avraam și-a părăsit țara și casa părintească, bizuindu-se doar pe promisiunea lui Dumnezeu. Această promisiune i-a dat forța de a se urca pe muntele Moria și de a rezista la proba supremă a credinței sale. Această putere i-a fost dată prin cuvintele „Voi veni!”

Să căutăm și noi sprijin în ele!Și noi am pornit în greaua și lunga călătorie a vieții. Să avem în inimi speranța că rugăciunile noastre vor fi cândva ascultate și îndeplinite cândva.

Nu există nicio suferință pe care nu o poate vindeca Hristos. Nu există viață de om pe care să nu o fi cercetat, mai devreme sau mai târziu, ca răspuns la chemarea sinceră a unui suflet istovit. Ținând minte aceasta să fim tari în încercări, când poate ni se va cere și supremul sacrificiu. Lacrimile noastre vor prevesti slava ce va sa vină; vom auzi atunci, în plină și aspră iarnă, cuvintele pline de bucuria presimțirii apropiatei primăveri, înțelegând că Domnul ne spune: „Voi veni!”

( Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu, 29 iunie)

Nădejde

Când printre inimi vântul bate rece
Si lacrimi multe vor sa ma înece
Eu cred totul este o năluca
Si las prea-raul gând ca sa se ducă...

Si știu ca lângă mine-i Domnul
Ce-adesea își revarsă dorul
Ce-l poarta intru Sine...

Si simt cum lacrimile Sale sfinte
Coboară ușurel în mine
Si vad cum mana Sa atât de tare
Ajunge lângă mine...

Si blând culege intru al Sau suflet
Amarele-mi suspine
Si-apoi privind cu dragoste spre mine
Preface în lumina al meu cuget...

Iar eu întind firavele-mi brate
Spre ajunge lângă Dansul...

Despre iubire

Ma așez în taina inimii mele din când în când pentru a mă putea privi, pentru mă putea observa dar și pentru a contempla lumea minunată în care Domnul ne-a adus. Și stând acolo mă privesc...și mă întreb oare de ce ochii mei fizici și sufletești de multe ori văd diferit lumea și oamenii din ea? De ce oare ne lăsăm atât de copleșiți de frici cu picioare de păianjen? De ce oare ne este atât de greu să privim Cerul? Și până la urmă evenimentele din viața noastră au cert o parte pozitivă oricât de negative ar părea...Important este să ne raportăm pozitiv la viața și evenimentele din ea...Și totuși nu prea avem puterea...Sigur puterile ne sunt slabe pentru avem puțină iubire în inimi sau poate nu avem deloc...Ce mare dar este iubirea! Iubirea față de orice ființă și mai mult iubirea față de Dumnezeu șterge ceața de pe ochii sufletele noastre! Iubirea dezgheață sufletele...Iar dacă întâlnim un suflet de gheață care nu a fost iubit și care nu poate iubi și nici nu se lasă iubit să-l încălzim în modul cel mai discret cu iubirea din inimile noastre, pe care Domnul o va înmulți pe măsură ce este împărțită! Și să nu uităm că noi, oamenii din lumea aceasta, vom fi „salvați” de răul care ne înconjoară tot prin iubire...
Așadar nu ne rămâne decât să iubim necondiționat chiar dacă riscăm să fim răniți...va fi și acest risc o asceză a iubirii sincere, curate, dumnezeiești...

Clipe

Cad clipe una dupa una
Si lacrimi ude rand pe rand
Si ma intreb: ''o, Doamne cand
Vei stinge toata ura?
Si pace cand are sa fie pe pamant?''
Si gandul meu se-treaba oare
De ce caram in spate-atatea tare?
Si zile mor si altele se nasc

Dar noi nicicand gustam dintru al Tau Cuvant

Si-as vrea si eu sa fiu alt om

Sa las in urma cumplita pizmuire

Sa gust de-aici din sfanta nemurire!

Privesc spre Chipul bland

Dintru a Ta icoana

Si-mi simt profund cumplita vina

Si ma ridic ...dar cad din nou...

Si iarasi vreau sa fiu intru a Ta lumina

Iar Tu acolo esti sa ma ridici...

Culoare

Privesc spre-albastrul cel fara de cuvinte
Strigand spre Inima ce nu ma minte
Privesc spre verdele ce-mi da racoare
Ma simt patrunsa de culoare

Ma mangaie lumina calda si senina
A Soarelui ceresc, si ma alina
Curatul aer dintre seara
Ce imi trezeste a sufletului amorteala

Si vad cum cerul isi picteaza chipul
Punand pe sine alte chipuri sfinte
Dorind la fel inalt o rugaminte
Pentru ca iubirea sa mi se-nfierbiente

Si vreau ca Duhul sa coboare inlauntru
Si simt cum nu mai este trupul
Caci El Se-ascunde printre inimi
Ce vor sa isi afle drumul

Si Duhul cata prin adancuri
Un loc curat unde sa sada
Dar Eul cel ascuns din mine
Nu poate ca sa-L vada…

Copilule senin din mine

Mi-e dor să fiu copil senin
Ținut de maica mea în brate
Aș vrea să am iar chipul cel blajin
Ce înnoda neîncetat speranțe

Copilaria pură eu cat s-o regăsesc
Să las preamultele grijiri ce mă mâhnesc
Să fiu din nou acel gând curat
Ce dintru-nceput în mintea Lui a stat...

Copilule smerit din al meu suflet
Ridică-te degrab’ și îmi zâmbește
Revino iar întru al meu cuget
Și inima îmi potolește

Copilule frumos din mine
Alunga-n depărtare amarele suspine
Și-nvată-mă din nou ca să iubesc
Adâncul cel adânc să împlinesc...

Și totuși...

Cătăm prin vremi sa-nveșnicim
A noastre umbre
Și adesea toți uităm să mai iubim
A Sale urme...

Dorim să fim mereu spre slava lumii
Cei deșarte
Și-uităm să ne numim stăpânii
Acestei cărni uitate...

Și-alergăm pentru-a cuprinde-n brațe
Un vânt tăios ce vine din departe
Și ne lăsăm goliți de-a Lui speranțe
Purtând în noi inimi-ntunecate

Dar totuși să credem cu tărie
De mai avem în noi o licărire
Și să chemăm cu dor a Sa iubire
Spre-a fi chemați intru a Sa înveșnicire!

Adâncul din...adânc...

În lumea asta mare
Mă odihnesc în așteptare
Tu..ești în umbra mea...dar eu
Mă îndoiesc ... mereu.

Și vreau să fug, să nu-mi mai fie dor
Si vreau sa scap de-al meu fior
Ce inima-mi cutremura neincetat
Si mintea …ce ganduri multe a umblat

Ma simt stingher , de fratii mei uitat
Ma simt un las, ce repede a renuntat
A mai lupta, si- a mai spera

Si vad naluci ce se inalta langa mine
Si le aud cumplitele suspine
Si vocile lor tremurande
Ce vor cumplit sa ma scufunde…

Si totusi acolo... in adancul cel adanc
E o lumina si o iubire ce ma patrund
Este-un indemn spre cele ‘nalte
E o putere…ce ma ajuta…
Sa merg…tot mai departe.

Suflet

Ce poate fi mai greu de suportat

Decât un suflet-ntunecat

Ce vrea mereu să aibă-n mână

Doar lucruri zămislite din țărână...

Ce poate fi mai lesne de ucis

Decât un suflet ce s-a stins

Căci a-ndepartat treptat

Lumina ce mai înainte l-a-ndreptat...

Ce poate fi mai înspăimântator

Decât un suflet înghetat de dor

Să tot plece înapoi

Să se afunde în noroi...

Ce poate fi mai greu de dus

Decât un suflet ce în păcat s-a pus

Ai fi mereu slugarnic credincios

Pentru-a primi doar bunuri de prisos...

O!Suflete al meu atât de înghețat

O! Omule mereu în doruri înecat

Privește de acum către Lumină

Și vei găsi acea odihnă

Ce-ai căutat...

Cursa vietii: fuga dupa vant

Frații mei...poate sună fals, asta pentru că nu simt atât de multă iubire în inima mea încât să îi consider pe toți oamenii frații mei...greu lucru pentru un suflet iubitor de sine...În urma unei conversații avute cu cineva un gând s-a lipit de mintea mea, cel puțin pentru noaptea aceasta...noi oamenii, cei mai mulți dintre noi, ne-am înscris într-o cursă, cursa vieții care are o singură proba...alergatul/fuga după vânt. Toți vrem să îl prindem de picioare ca mai apoi să ne fălim în fața celorlalți cu prada din mâinile noastre...Câtă înșelare...Să stăm o clipă, nu mai mult, doar o clipă, noi în fața noastră, noi în fața morții ( sună pesimist, sună sumbru, sună a om frustrat sau mai știu eu cum...asta contează cel mai puțin)...cum o fi? Mă încearcă un sentiment de teamă asta pentru că inimele noastre au fost golite...de harul lui Dumnezeu. La ce mi-ar folosi frumusețea, care trece cât ai clipi, la ce mi-ar folosi toate cele pur trupești când mi-am golit sufletul de sensul existenței...și atunci grăiesc în sine mea: „O, Doamne Tu chiar ești! Dar...Cine ești...? Teoretic știu...dar experențial sunt cu totul pe dinafară” Cum ar putea un suflet iubitor de slavă să afle răspunsul la întrebarea asta?Utopie....
Te rog acum oprește-te puțin din fuga asta nebună...da, știu vor trece alții pe lângă tine arătându-ți că ei mai au puțin și prind vântul și poate te vor ironiza pentru oprirea ta...că ești nerealist, că ești învechit, că de fapt....nu-i asculta... măcar de data asta...Vezi că înlăuntrul tău e cineva către care nu te-ai mai deschis de multă, foarte multă vreme...ești chiar tu...da, tu! Bietul Tu din tine...„Tu” încă mai așteaptă să-l hrănești din când în când cu harul lui Dumnezeu sau mai bine zis să-l lași pe Dumnezeu să te mai viziteze...să te mai hrănească....
Acum...ești liber să continui cursa după vânt sau să te oprești și să alergi în altă direcție...spre adâncul ființei tale...spre tine...

Marian, copilul pe care il poti ajuta si tu

http://observator.a1.ro/campanii-observator/Marian-copilul-bolnav-de-leucemie-are-nevoie-de-aj_31273.html

http://bebemarian.wordpress.com/

Tu...

Tu...ești un om cald cu suflet blând. Acesta este unul dintre lucrurile pe care le apreciez cel mai mult la tine.
Tu...când zâmbești,ai un chip transfigurat...parcă din altă lume în care mă transpui și pe mine.
Tu ... știi să cânți frumos...cântările psaltice pe care le interpretezi cu atâta dăruire mă aduc cu inima mai aproape de El. Îți mulțumesc pentru asta!
Mâinile tale, când mă cuprind în îmbrățișare, mă fac să ma simt protejată și ferită de orice rău și primejdie...
Aud adesea înlăuntrul meu vocea ta caldă...aud cum mă chemi...și știu că și tu auzi cum te chem eu...
Așteaptă-mă...am să vin curând...sunt pe drum...

Știu...simt...văd

Știu...mai e puțin și-ai să ajungi
Iarna-ntreagă ai să alungi.
Simt...doar inima îmi spune
Că undeva prin lume
Ești tu...și mă aștepți să vin
Ca sufletul să-ți fie plin.
Văd...uneori curate lacrimi curg
Alunecând ușor până-n adânc
Aș vrea să pot să ți le șterg...
Dar eu...mai am puțin
Și am să vin...

Am înțeles

Am înțeles cuvintele nespuse
Deși-ți păreau o noapte pentru mine
De mintea mea erau pătrunse
Și-ți adunam amarele suspine...

Adesea îți ascultam bătând
Neputinciosul suflet
Iar ochii ce-ți simțeam plângând
Mă pătrundeau până în cuget...

Și inima cândva zâmbi curat
Crezând că ai să lupți neîncetat
Dar într-un ceas neașteptat
Tu...te-ai întors... și ai plecat...

Alerg spre soare

În fiecare dimineață caldă
Răsare-n gândul meu căutător
Un soare cald, mângâietor

Și mă las de el purtată
Spre visuri și lumină
Spre alte zări de care
Încă sunt străină...

Iar când vreun nor îl prinde
Întru a sa capcană
Alerg să-l liberez de-ndată...

Și fără de cuvinte
Zâmbesc spre el cu bucurie
Căci simpla lui privire
Adunce-n al meu gând iubire...

Dar când întunecata noapte
Îi fură sfânta libertate
Alerg cerând cu îndurare
Să libereze al meu soare...

Iarna

Cad fulgii mari, albi, zâmbitori
Când desprinzând-se din nori
Doresc pe glie să se-așeze
A noastră lume să o lumineze.

Și după ei un soare cald și bun
Trimis de Blândul nost' Stăpân
Pe cer își pune al scaun de căldură
Dăruindu-ni-se mereu fără măsură.

Un vânt adie din departe
Gonind cu mult curaj a vieții noapte
Și cânturi line din păduri se-aud
Adâncul din adânc de-ndată pătrunzând.

Și sufletul cu dor și întărire

Plecând dintru a cărnii fire
Spre Sus se-nalță cuvios
Curat, senin, blând și sfios.

Și vede-n înălțimi înalte
A Mirelui iubit cetate
El...e chiar acolo, în fața sa
Înconjurând pe toți cu dragostea.

Suflet zbuciumat

În zeghe grele al meu suflet zace
Și gândul zbuciumat nu îi dă pace.
Alerg spre nicăieri în mine
Crezând că într-un departe
Am să te găsesc pe Tine...

Viața-mi pare-a fi o zi senină
Și doar lumina Ta tristețea îmi alină
Căci nu știu Doamne cum să fac
Năvalnicul meu suflet să împac...

Pe drumuri depărtate visez să merg
Și tot mereu cu mintea spre-ele-alerg
Neștiind că-n adevăr e-atât de-aproape
Lumina sfântă ce-alungă a tarelor noapte...

Și cutezând a crede-n visuri preamărețe
Mă-ndepărtez treptat de-a Ta blândețe
Și cad răpit de răi tâlhari
Ce îi credeam ai mei prieteni tari...

Ce înșelare! Stau și cuget
Venind 'napoi în al meu suflet!