Nădejde

Când printre inimi vântul bate rece
Si lacrimi multe vor sa ma înece
Eu cred totul este o năluca
Si las prea-raul gând ca sa se ducă...

Si știu ca lângă mine-i Domnul
Ce-adesea își revarsă dorul
Ce-l poarta intru Sine...

Si simt cum lacrimile Sale sfinte
Coboară ușurel în mine
Si vad cum mana Sa atât de tare
Ajunge lângă mine...

Si blând culege intru al Sau suflet
Amarele-mi suspine
Si-apoi privind cu dragoste spre mine
Preface în lumina al meu cuget...

Iar eu întind firavele-mi brate
Spre ajunge lângă Dansul...

Nu pricep Curată

Ce mare taină se ascunde oare in spatele acestor înlănțuiri de gânduri, de fapte, de gesturi? În mod sigur există o logică pentru care ele s-au întâmplat și se întâmplă...Poate că răspunsul la întrebarea ”De ce?” îl voi afla într-o zi... într-o zi când sufletul îmi va fi curat, smerit și iubitor...Într-o zi când voi fi vindecată de boala în care zac...Stau, privesc spre mine, mă gândesc...și aștept...aștept raza aceea de lumină care să-mi cadă în inimă și să mă slobozească din starea de întrebare...și de răzvrătire...aștept să-mi picure în suflet lacrimile de curățire...aștept să pot pricepe iubirea Lui și a Maicii, să le pot primi și dărui...

Hristos a înviat,Bucuria mea!

De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
(Cuvânt de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur la Învierea Domnului)

Căutare

Sufletu-mi suspină adesea
După cele ce n-au fost
În viața mea
Cum se poate așa ceva?
Se poate ca un dor
După-un nesecat izvor
De Viață.
Să pot-atinge-aș vrea,
Să pot vedea,
Să pot simți,
Lângă ființa mea
Prezența Sa.
Mă istovesc
Pe dinlăutrul meu
De dor
După frumoasa liniștire.
Mă prăbușesc pe Cale
Dar El ma poartă
Pe părinteștile
Brațe ale Sale.
Alerg să prind lumina,
S-o rog să vină
Să-mi lumineze drumul.
Alerg prin existență
Să mă găsesc pe mine...
O Sfântă luminare!
Răsari în strâmta mea cărare
Să nu mă pierd pe Cale...

În chipul Crucii

Crucea...în vremurile cele mai îndepărtate un obiect de tortură...cei mai mari răufăcători erau pedepsiți prin ”spâzurare” pe cruce pentru ca păcatul, vina, să le fie vădită. Azi...crucea, prin jerfa Mântuitorului, este o armă asupra diavolului. Prin cruce, „semnul vieții” ne-a venit izbăvirea și împăcarea. Dar ce este crucea? Este semn al iubirii, al biruinței, căci iubirea înseamnă biruință, al vieții, căci ea din iubire, a făcut să izvorască din ea iubirea. Omul însuși este o cruce în clipa în care arată iubire față de aproapele său...prin gestul simplu al îmbrățișării. Hristos Își dă sufletul pe cruce în mâinile Tatălui, îmbrățișând umanitatea. Și chiar adevărat este că prin îmbrățișare iubirea față de „altul decât tine” crește iar iubirea aduce după sine și bucuria. Fiecare dintre noi „avem o cruce de dus”, unii o crucea mai grea, alții una mai ușoară după puterea sădită în inimi de Stăpânul. Asumarea Crucii fără cârtire naște smerenia, iubirea și bucuria.
Crucea...pecetluire a omului de către Domnul...
Crucea...scară la cer a sufletului smerit...
Crucea...simplitate...
Crucea...teologhisire...
Crucea...iubire...
Crucea...deschidere spre infinit...
Crucea...Viață veșnică...
Crucea...Hristos, un „tu”, un „eu”, „noi”, comuniune...
Crucea...mântuire...

Asculta mai multe audio Evenimente

Tăria sincerității

În întreaga mea viața m-am întrebat dacă e bine sau nu să fi sincer, dacă e bine sau nu să spui tot ce crezi, ce simți, ce vrei. Oare trebuie trasată o limită a sincerității? Dacă da, care ar fi aceasta sau cum poți să-ți dai seama că ești în pragul ei? Și totuși a fi sincer până la urmă este o vedere a ființei tale așa precum este. Domnul Hristos a fost sincer cu noi și ne-a învățat să facem și noi asemenea: ceea ce este Da să fie Da iar ceea ce este Nu să fie Nu, ce e mai mult e de la vrăjmașul.
„Viața noastră e plină de contradicții și de sensuri denaturate. În lupta de toate zilele sinceritatea este luată drept prostie,așa cum șiretenia și ipocrizia sunt luate drept inteligență.
Se socotește om inteligent omul șiret, omul care știe păcăli și exploata pe fratele său,în timp ce acela care se mișcă sincer față de sine și de alții, acela are inocența florilor,este socotit prost. De ce? Pentru că,în lupta ce se dă între oameni,acesta din urmă este un învins,este o victimă.
Aci este în fond o mare iluzie,care îi hrănește pe cei ce se cred prea „deștepți”,încercând să fure vieții plăceri și rosturi personale. Cine vrea să ascundă,să lucreze în întuneric,nu creează, nu câștigă nimic,ci dimpotrivă. Iluzia naște din sensul material al luptei lor, nu din acel spiritual.
Totul, totul în lumea aceasta se descoperă,totul se petrece la câmp deschis,acolo unde este lumina cade masiv și vertical. Ascunzișurile nu duc la biruință,ci numai la proprie înșelare a celor ce le știu și folosesc; ele arată cât de slabi și temători sunt acești oameni dacă li-e frică de adevăr. Sinceritatea are tăria luminii și rodnicia apelor vărsate.Totul trebuie împlinit fără înconjur,fără păcatul înșelăciunii,fără rătăcirea dinainte hotărâtă. Omul sincer lovește lucrurile în inima lor și le cucerește. Omul este tare prin această atitudine directă.După cum inteligența este cuprindere largă a vieții,este înțelegere până în sensul moral al cuvântului,tot astfel sinceritatea este depășire,este dăruire,este puritate și lumină care taie în trupul masiv al întunericului.
Sinceritatea este o mare forță morală,cale sigură în câștigarea binelui căutat atât de trudnic de către noi toți.”
Ernest Bernea, Îndemn la simplitate