Cine ești?

Șezând în inima curată
Firava, sfântă, ne-ntinată
Un om ce cauta lumină
Un om ca noi, făcut din tină
Se odihnea de greul zilei
Cu dor voind sa fie
Fiul milei
Și mintea lui mereu în gânduri
Se plimba
Iar sufletul dorind a-l adăpa
Adesea Sus spre Cer privea
Deși în fiecare clipă
Știa că inima îi bate-n piept
Simțea că-n viața lui nu e prezent
Și totuși el năzuia să afle taine
Ce nu pot fi cuprinse
Dar, într-o zi, un gând întrebător
De mintea lui se prinse
„Dar cine sunt?
Și care este a mea chemare?
Căci toți ma văd un om prea mare
Iar eu ma simt legat de tare
Și Tu...Tu Cel ce mă îmbrățișezi
În taină fără de-ncetare
Tu, Doamne, Cine ești?
Să fii iubire? să fii iertare?
Ești Tu lumina ce-n veci nu moare?
Ești zâmbet și ești viață?
Cine ești...Tu...Doamne?