„Luminează-mi sufletul și lumina de simțit"

Nu pricep Curată

Ce mare taină se ascunde oare in spatele acestor înlănțuiri de gânduri, de fapte, de gesturi? În mod sigur există o logică pentru care ele s-au întâmplat și se întâmplă...Poate că răspunsul la întrebarea ”De ce?” îl voi afla într-o zi... într-o zi când sufletul îmi va fi curat, smerit și iubitor...Într-o zi când voi fi vindecată de boala în care zac...Stau, privesc spre mine, mă gândesc...și aștept...aștept raza aceea de lumină care să-mi cadă în inimă și să mă slobozească din starea de întrebare...și de răzvrătire...aștept să-mi picure în suflet lacrimile de curățire...aștept să pot pricepe iubirea Lui și a Maicii, să le pot primi și dărui...

De vorbă cu băncuțele

Băncuțele(acelea despre care v-am povestit acum ceva vreme), văzând că mă tot plimb pe lângă ele, au început să se întrebe pentru ce le vizitez așa de des. Motiv pentru care s-au hotărât să vadă ce-i cu mine. În cele din urmă le-am dezvăluit adevărul...cum că le auzisem povestind despre „el” și „ea” și că mă interesa să aflu mai multe. Băncuțele, dragele de ele, au zâmbit către mine cu drag și mi-au spus:
- Draga noastră, pentru ce se frământă inima ta așa de tare?
- Păi...v-am spus...ca și „ea” și eu aștept un „el”!
- Și de unde știi că el nu e prezent în viața ta?
- Să fie oare adevărat? Să știți că m-am gândit la asta...deși credeam că îmi închipui.
Băncuțele priviră una către cealaltă chicotind. Mi s-a părut cam straniu...
- Pentru ce mă priviți așa?
- Draga noastră...noi am fost de multă vreme martore la asemenea frământări...privește cerul! mi-au spus. Ce vezi?
- Văd o lume pașnică, cu lumină, cu stele, cu lună...cu bucurie.
- Ai văzut steluța aceea firavă care stă mai deoparte?
- Da! E tare gingașă...deși îmi pare cam timorată...oare ce o fi pățit?
- Îi este teamă!
- Teamă? De ce?
- Îi este teamă ca stelele cele mai mari să nu o izgonească, așa că preferă să stea la margine!
- Adevărat?
- Da! Așa și unor oameni...le e teamă să iubească ca să nu fie răniți!
- Și nu au dreptate?
- Privește spre dreapta ta! Ce vezi?
- O biserică!
- Ce este deasupra bisericii?
- O cruce!
- Exact! Semnul iubirii supreme! El nu s-a temut de respingere! A iubit până la capăt!
- Și ce să înțeleg eu de aici!
- Să înțelegi că inima ta trebuie lărgită!
- Lărgită?Cum?
- Să torni în ea mai multă încredere și iubire!
- Și credeți că se va schimba ceva?
Băncuțele îmi zâmbiră senin...dar eu iarăși a trebuit să plec...
Dar înainte băncuțele mi-au spus:
- Copilă deschide ochii și vei vedea! Mântuirea e mai aproape decât ți-ai putea imagina! Și nu uita să te bucuri de fiecare om care îți iese în cale!
Tare mult m-au bucurat atunci băncuțele...Mi-am promis că le voi vizita mai des...Ele ascund o taină...taina unei aflări...

Doamne miluiește

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pe noi!

Toate Puterile cerești și toți Sfinții rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Big city life

Viața marelui oraș...adică a capitalei (oricărei țări)...este una foarte... cosmopolită , ca să nu o numesc o mare harababură. Într-o capitală vei găsi tot felul de oameni, tot felul de contraste aproape la orice pas. Voi scoate în prim-plan o observație făcută de ceva vreme în ceea ce privește viața Bucureștiului. Piața Unirii...oră de vârf...șosea hiperaglomerată, poluare, claxoane, oamenii nervoși, stresați,grăbiți, îngrijorați...Aceeași Piață Unirii...aceeași oră de vârf...mănăstirea Radu-vodă...pace, liniște,flori, natură, rugăciune, oameni cu probleme( ca toți din ziua de azi) dar cu nădejde în Dumnezeu, bucurie tainică ( mulți nu o observă). Același loc...Piața Unirii...un deal și o vale...în vale oameni...pe deal tot oameni...diferența dintre ei sunt năzuințele...cei care urcă dealul (Patriarhiei) se duc să-și ”umple coșul ” inimii cu iubirea lui Dumnezeu , pentru a avea cu se să-și hrănească sufletul înfometat de Dumnezeu...în vale...Unirea Shoping Center...un hiper magazin care îți oferă iluzia unei „plinătăți” ( nu știu de ce natură). Tot aici în această „agora” a Bucureștiului poți fi șocat de contraste izbitoare: lângă lanțul de magazine cosmetice „de calitate” stau înșirați cerșetori, vânzători ambulanți, bătrâni care stau cuminței într-un colț așteptând la mila trecătorilor, oameni care vorbesc: unii în română, alții în țigănește, alții în engleză, italiană...nu departe un om care cântă la vioară,la o anume distanță o altă persoană sprijinită de zidul și fereastra unui restaurant fast-food cerând să fie miluită.
Și modul oamenilor de a se îmbrăca exprimă același contrast: unii cu haine după ultima modă, par a fi personaje decupate din revistele de modă trendy...și alte genuri sau expresi pe care nu le cunosc...în paralel sunt alții ( cerșetorii) care fie iarnă, fie vară îî vezi desculți sau cu hainele rupte...(din fericire se găsesc și oameni cu haine „normale”)...
Și câte ipostaze de acest gen se mai găsesc... știm și vedem fiecare...Cred că important e să ne dăm seama de ceea ce se ascunde în spatele tuturor acestor acțiuni și reacțiuni ale oamenilor cu care ne întâlnim...și să nu judecăm.Părintele Steinhardt spunea că între un om gras și grăsimea lui există o legătură tainică...așa și între acești frați și ceea ce „s-a depus” pe sufletele sau trupurile lor (noastre).
Și totuși oamenii aceștia sunt frumoși...o mare de oameni...fiecare unic, irepetabil, fiecare un potențial sfânt...fiecare un chip al lui Dumnezeu meritând iubire și atenție într-un mod cât mai sincer cu putință...

Ostrov...tăcere...

Undeva...un departe...un aproape...un suflet...Domnul și un ostrov. În liniștea pustiei se aud bătăiile inimii mai tare ca nicăieri. În departele pustiei, în departele de lumescul personal, se simte mai bine o Prezența Sfântă. În ”aproapele de Cer” al pustiei liniștea ”vibrează” până la cel mai mic element al ființei. Câte suflete nu s-au depărtat de lume și au ales pustia? Și te întrebi de ce? Oare mântuirea nu și-o puteau dobândi printre semeni? Sigur că puteau!Mântuirea înseamnă comuniune cu oamenii, cu semenii...o comuniune în duh! O comuniune care te face pe tine, subiect uman, să te deschizi plenar față un „altul” decât tine, o comuniune care te face să cuprinzi în tine pe celălalt cu iubire sfântă...Dar...ce minune!Iubirea aceasta, a sfinților, de care cei mai mulți suntem străini, întrucât cerem fără să dăm mai întâi, este și ea un mare dar! Ei, ne-voitorii de cele lumești, au ales pustia...acolo s-au regăsit,în duh, cu Domnul,cu frații lăsați în lume și cu ei înșiși ...Și au reușit, prin putere de Sus și prin curatele lor rugăciuni, să ne apropie și pe noi, cei slabi, de Dumnezeu, de acolo...din pustie...
În pustie sufletul e mai ușor, dobândește apripi duhovnicești, se înalță mai ușor...
În pustie...e tăcere...și în afară și înlăuntru...în afară singurul ”zgomot” este cel al micilor zburăroare, freamătul pădurii sau unduirea delicată a apelor...în inimă singurul glas care se mai poate auzi este cel al rugăciunii...
Pustia este...tăcere...

Simfonia primăverii

Primăvara...
Glas de rândunele...
Șirag de viorele
Câmpuri înverzite
Livezi învăluite
De mireasmă cerească...

Râuri cristaline,
Sunete divine,
Făpturi înseninate
Și turme liberate
De noaptea hibernării...



Și oameni...
Oamenii înveșmântați
În iubire Sfântă,
Ce lumea o inundă
Cu ființa lor plăpândă

Și Domnul...
Domnul Care știe
Să facă bucurie
Orice-ntristare
Cu dragostea Lui
Cea mare...