Ce frumos

Ce frumos când doi oameni se iubesc
Și împreună spre Cer privesc.
Ce frumos când de mână ei se țin
Și își aud orișice suspin.

Ce frumos când frații se ajută
Și copilașii de părinți ascultă.
Ce frumos când sunt duhovnici buni
Ce țin de datina bunilor străbuni.

Ce frumos când soarele răsare
Și nu mai e nicio-ntrebare.
Ce frumos când pe cer sunt stele
Ce dau din multa lor putere.

Ce frumos când e cu noi Preablândul
Și inima îi cântă slava.
Ce frumos când se găsește doar iubire
În sufletele noastre toate.

Bucură-te Fecioară, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi

Ce aș putea vorbi despre Maica Domnului? Îi vom închina acest imn de preamărire pentru dragostea ce ne-o poartă și pentru binefacerile dăruite!Ei să-i încredințăm sufletele noastre ca celei care mijlocește pururea la Fiul ei și Dumnezeul nostru pentru mântuirea noastră!

Promit

Am învățat să ne iubim frumos...Promit că nu te voi uita și dacă n-ai să fi cu mine vei exista în viața mea și-am să mă rog să-ți fie bine...Peste ani ne vom (re)găsi și vom înțelege viața cum e ea...

Asculta mai multe audio Muzica

Lumina

O nouă zi a răsărit
Un soare cald
Pe cerul dinlăuntru-mi
Cu bucurie a venit!

Și nici un nor
Nu se zărește-n orizont
Și nici un dor
Nu-și mai găsește loc.

Și peste tot lumina
Mă cuprinde
Și simt cum se desprinde
Întunericul ce mă ținea...

Adie împrejur mireasma dulce
Ce vântul de la răsărit aduce
Un zâmbet lin
Cald și senin
Și liniște în jur...

Iubirea

Respir, privesc, ating...exist; cuget, simt...trăiesc; ce face ca un om să fie viu? ce îl poate determina pe un om să vibreze prin toată ființa lui?ce poate schimba viața unui om într-atât încât orice ar veni asupra sa să primească cu bucurie? Ce încălzește inima înghețată a unui om? Cred că e atât de simplu și la îndemâna oricui să răspundă la această întrebare...IUBIREA. Cel mai nobil, mai viu, mai curat, mai dumnezeiesc simțământ. Ochii ei strălucesc... inima iubirii bate delicat, discret dar în același timp atât de tare. Un om care a învățat să iubească a deschis poarta sufletului său prin care se intră în rai...adică în Împărăția Cerurilor...acolo unde i-a adunat laolaltă pe toți frații, pe sfinți dar mai întâi pe Dumnezeu. El acolo își face sălaș...în casele zidite pe temelia iubirii...
Un tânăr când iubește se transformă...se trezește din adormire, își poate auzi acum inima bătând și își dă seama că este într-adevăr viu, că într-adevăr trăiește! Nu se mai teme de nimic, nu îi mai pasă de răni, de trădări...ci pur și simplu se dăruiește total, se jertfește la modul cel mai profund...fără să aștepte să primească ceva în schimb...sau cel puțin așa îmi închipui că se întâmplă. Dacă este adevărată presupunerea mea atunci în mod cert omul este plămădit din gând iubitor, cu mâinile iubirii. Se dospește, crește la căldura iubirii. Trăiește, respiră...veșnic prin iubire...
Dacă iubirea reușește să-l facă pe om viu, să-l apropie de Dumnezeu, să fie bucuros, să se deschidă către ceilalți...atunci și eu doresc ca Domnul să facă să crească iubirea sădită în sufletul meu la aducerea mea din neființă...

Bucură-te

Bucură-te om frumos

Căci Domnul tău, Hristos

De-a pururi pune-n inima Ta

Marea iubire a Sa

Bucură-te suflet drag

Căci se adună în sirag

Clipele din viața ta

Legate de iubirea Sa

Bucură-te a lui Dumnezeu făptura

Căci prin a Sa natură

El iti grăiește că nu te va lăsa

Nicicând în viața ta

Bucură-te iubite frate

Căci pe El Îl ai aproape

Atunci când ești întristat

Și sufletul îți e nemângâiat

Bucură-te bucuria mea

Când auzi un sfânt cant

Căci Domnul Sfânt

E-atunci lânga inima ta

Bucură-te când de toți ești departe

Căci pe El atunci Îl ai aproape

Alunga întristarea înăbușitoare

Spre El e a ta scăpare

Oriunde-ai fi iubite om

Deschide lăuntrul Tău

Primește-acolo pe Preabunul

Și nu te teme de nimic

Căci tot ce este rău

De El a fost de-a pururi biruit.

Când sufletul plânge

Evenimentul recent al morții Mădălinei Manole în mod cert a răscolit multe suflete...de ce? poate nu pentru artista Mădălina Manole ci pentru omul din ea. E cutremurător când un om ajunge în pragul disperării la modul la care să-și pună capăt zilelor...Câți dintre noi nu am trecut prin crize existențiale? Câți nu ne-am frânt aripile în zbor? De câte ori sufletele noastre nu au plâns cu amar pentru visele zdrobite, pentru spatele întors? De câte ori nu ne-am simțit sufletele goale? Inimile noastre nu pot decât să plângă în acele clipe, neștiute de nimeni...numai de Dumnezeu! Dar pentru noi, creștinii, acest tragism existențial are vindecare. Unde? Nu la oameni ci la DUMNEZEU. El este scăparea noastră. Părintele Arsenie Papacioc spune că „În creștinism nu există nu se poate. Cu Hristos toate sunt cu putință!” ȘI SUNT! Când sufletele noastre plâng să ne îndreptăm privirile spre Cer! Chiar dacă suntem dezamăgiți de indiferența celor din jur, chiar dacă suntem neîmpliniți sentimental, profesional, chiar dacă dorul ne secătuiește inima, chiar dacă toate astea și mai multe decât atât să nu uităm că sensul vieții noastre este mai înalt, să nu uităm că pentru suferința noastră mai decât suferim noi suferă Dumnezeu, alături de noi plânge și El. Sensul vieții noastre este comuniunea cu El și cu toții oamenii, implicit! Dacă vom putea să ne asumăm acest gând, al căutării Lui viața noastră se va transfigura, va căpăta altă valoare...
Grăiesc prin aceste rânduri pentru mine și pentru tine, iubite frate! Mai presus de toate: carieră, familie, iubit, iubită, succes trebuie să punem iubirea pentru Dumnezeu. Și trebuie nu pentru că este obligatoriu ci pentru că așa ne vom simți împăcați cu noi înșine, ne vom accepta așa cum suntem, ne vom înțelege rostul vieții!