Anul Nou

Anul nou- Vasile Militaru

Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.

Şi-n clipiţa-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Şi cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă.

Îmbrăcaţi al vostru suflet
În veşmânt de sărbătoare
Şi primiţi cu imn de slavă
Noua veşniciei floare.

Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himera,
Nici un dor n-o să se frângă.

Răspuns....posibil

Poate că o astfel de postare ar părea la prima vedere nepotrivită pentru un blog ce are ca antet icoana Mântuitorului...dar mă gândesc (în neștiința mea) ca din moment ce cauți răspunsuri și pui întrebări cu sinceritate, necăutând altceva decât ce e de folos și plăcut Lui, nu va fi luat în deșert numele Domnului...
Mai jos sunt versurile unei melodi laice dar care exprimă o stare de întrebare ce m-a însoțit multă vreme și mă însoțește incă...dar nădjduiesc că în curând se va face lumină pentru că viața (sau poate zic greșit viața, mai bine evenimentele din viață) m-a învățat ca SINGURUL care A FOST, ESTE ȘI VA FI MEREU langă noi este Dumnezeu.
(Versurile aș vrea să i le dedic lui Suflețel- deocamdată nu mi-am dat seama cine e dar simt că se află undeva pe aproape...)
Life
It can twist your heart
Put you in the dark
I was cold and lonely

Doubt
It can close you in
Build the walls within
I let fear control me
I let go
Didn't know
Where the answer would be

Right in front of you
Right in front of me
We were looking
But somehow, some way
We couldn't see
That the love was always there
It's been around us everywhere
I had to fall to finally see
That you were right in front of me

Faith
It can lift you up
And if got enough
To reach a new beginning

Love
Can withstand a storm
In the final hour
We'll find the joy in living
Don't let go
'Cause that I know
Pretty soon you will see

Right in front of you
Right in front of me
We were looking
But somehow, some way
We couldn't see
That the love was always there
It's been around us everywhere
I had to fall to finally see
That you were right in front of me

You are my tomorrow
There's safety in your arms
Where you'll go, I'll follow
'Cause you're the world where I belong

Right in front of you
In front of me
Somehow we couldn't see
Right in front of you
I had to fall to finally see

Right in front of you
Right in front of me
We were looking but somehow, some way we couldn't see
That the love was always there
It's been around us everywhere
I had to fall to finally see you

Right in front of you
Right in front of me
We were looking but somehow, some way we couldn't see
That the love was always there
It's been around us everywhere
I had to fall to finally see
That you were right in front of me

I finally see, yeah

I had to fall to finally see,
That you were right in front of me

Nevedere

Suflețel

Odată, demult, pe când oamenii cugetau mai mult la cele de Sus decât la cele de Jos, un tânăr frumos și luminos, pe nume Suflețel a vrut să afle care este pricina mâhnirii sale. Se hotărî să meargă la Biserică, căci acolo se afla o Oglindă preaminunată care îți arăta înfățișarea așa cum era ea în realitate. Oglinda se numea Spovedania.Din moși strămoși se spunea ca această oglindă fusese lăsată lor, ca un odor neprețuit, chiar de Fiul Împăratului Ceresc. Oamenii o păzeau cu sfințenie și veneau foarte des să o privească. Se știa că oglinda aceasta spunea numai adevărul. Dar poporul de rând nu putea să citească cele ce se arătau în oglindă. Numai un om, cel mai cinstit și mai vrednic dintre ei putea face aceasta. El primea acest dar de la Însuși Împăratul Ceresc. Numele lui .... Preotul sau Părintele cum îi spuneau cei mai evlavioși dintre oameni. Iată-l și pe Suflețel pășind în Biserică. Părintele îl întâmpină cu drag:
- Fiule Suflețel, ce gând te aduce pe aici?
- Părinte, iată, de la o vreme,sunt tare întristat și aș vrea să știu pricina pentru care sufăr aceasta...
- Om vedea fiule. Haide să ne rugăm împreună Domnului iar mai apoi să-mi mărturisești cele făcute și gândite.
Ceea ce nu v-am spus e că Suflețel ajunse la vârsta când trebuia să-și găsească Aleasa. Și de la o vreme nimeni nu-l mai scotea din acest gând.
După ce au rostit împreună rugăciunile, Suflețel, s-a așezat în genunchi în fața icoanei Domnului Iisus Hristos( căci așa se numea Fiul Împăratului Ceresc), sub veșmântul strălucitor al părintelui. Poate nu știați dragii mei dar, acest veșmânt este preaminunat, căci , o dată ”ascuns” sub el, vrăjmașul lui Suflețel, Necuratul, nu mai putea auzi nimic din cele istorisite.
- Ia spune , fiule, ce mâhnire întunecă Chipul tău?
- Părinte drag iată ce gând îmi veni și de care nu mă pot dezlipi. Știi că-s la vârsta la care trebuia să aflu pe Aleasa. Eu am întâlnit mai multe fecioare frumoase ce păreau că purtau acest nume. Dar când credeam că le-am prins mână ca prin farmec s-au risipit, ca fumul. Tare rău m-am mâhnit de fiecare dată. Și acum mă gândesc că poate Domnul a uitat să-i dea suflare Alesei, sau poate Domnul din vreo pricină anume s-a mâniat pe mine și vrea să mă pedepsească ascunzându-o pe Aleasă de mine nevrând să mi-o mai facă vreodată cunoscută. Și aceste gânduri părinte drag așa de rău mă mâhnesc că nu-mi dau o clipă de pace. Oare ce se întâmplă?
- Ei fiule, pe semne că ai uitat câtă dragoste ți-a arătat ție Domnul! Îți mai amintești când Necuratul îți intindea cursele acelea pe care ochiul nu le vedea iar Domnul te lumina să le cunoști?
- Da părinte, cât de aproape am fost ca să o pățesc!
- Să nu te mai îndoiești de dragostea Domnului, fiul meu! Oare dorința ta de o găsi pe Aleasa e cu totul curată și neprihănită?
Suflețel simți cum o săgeată îl străpunse...așa era ... un început de patimă( o rană cumplită ce nu avea un leac la fel pentru toți) îi apăru într-un colț al ființei sale...și din ochii senini ai lui Suflețel se ivi un diamant...Lacrima pocăinței, leacul pentru patimă.
Suflețel înțelese atunci că mâhnirea sa nu era pricinuită de negăsirea Alesei ci de rana apărută pe el.
- Fiul meu, spuse părintele, Domnul îți va da să o cunoști pe Aleasa când veți gata amândoi pentru această găsire. Să nu te aștepți să vină din depărtări , ea poate că se află și lângă tine dar ochii tăi sunt ținuți să nu o vezi acum ci la vremea de Sus Rânduită. Dragul meu Suflețel...ia hăinuța aceasta, se numește Răbdare,..vei avea nevoie de ea întrega viață. Să nu o lepezi nici când vei dormi. Și nu uita Suflețel că Domnul te iubește. Să nu te mai îndoiești de asta în veci! După ce îi dădu dezlegarea ( o rugăciune sfântă) Suflețel se simți așa de bucuros și ușor...Dar mai presus de asta înțelese că nu trebuie să lepede vreodată hăinuța ce-o primise de la părintele.
Tu, ai înțeles, Suflețel, ce trebuie să faci?

Jerfă din iubire

FILM
Vezi mai multe video din Film
Preluat de pe Trilulilu

Din Cerul Sfânt

Din Ceru-nalt și sfânt
S-a pogorât azi pe pămant.
Un Domn cu chipul blând,
Un prunc plăpând...

El a venit cu drag la noi
Ca sa ne scape din nevoi,
Ca să ne dea in dar
Iubirea Sa.

Și Chipul Său senin,
Duios, curat și lin
A luminat adâncu-ntunecat
Al omului alunecat.

De-atunci si noi,
Neputincioșii robii Săi,
Îl lăudăm neîncetat,
Căci pentru noi
El S-a-ntrupat.

Iubirea

Părtași suntem multor iubiri
Una singură e implinire
Celelalte numai presimțiri
Până dăm în inima de Mire

Împodobit cu-nfățișarea Lui
Dinspre înviere răsărindă
Pe cât în lacrimile orișicui
Voi râvni iubirea să-și aprindă

Ce există să iubesc nespus
Oceanul stingerii de sine
Să rodească-n cele care nu-s
Răsăritul ce le aparține.
(Ioan Alexandru, Iubirea)

Amintiri din viitor

Când te-ai ivit în calea vieții mele,

Eram cu totul în intuneric

Orbită fiind de gânduri grele

Căci nu puteam să văd lumina.

De multe ori am cugetat

Că Domnul Sfânt a și uitat

Curata rugăminte

Ce către El-nălțam fierbinte,

În fiecare ceas.

Dar nu...Preabunul

Îți pregătea cărarea

O curăța de spinii

Întunecatelor patimi;

Pentru ca găsirea noastră

Să fie-nfășurată

De dragostea divină

Adâncă, caldă, lină.

Și când ți-am întâlnit privirea,

Curată și senină,

Simțit-am cum înlăuntru-mi se năștea

Un simțământ duios

Ce-mi amintea

De Cel ce-i bucuria mea.

Și când gigaș ținut-ai mâna mea

Am cunoscut că... te-am aflat...

Bucuria simplității

De Crăciun

Bucurie, bucurie, la apus și răsărit,

Căci a lumii mântuire,

Iată, iată, a sosit!

Din părinți fără avere,

Într-un sat necunoscut,

Un copil sărman și gingaș,

Azi, în iesle s-a născut!

Omenirea prăznuiește,

Cântă îngerii în cor,

Iar Fecioara fericită,

Blând admiră al ei Odor.

http://www.youtube.com/watch?v=637G6m-pqTo&feature=related