Când te-ai ivit în calea vieții mele,
Eram cu totul în intuneric
Orbită fiind de gânduri grele
Căci nu puteam să văd lumina.
De multe ori am cugetat
Că Domnul Sfânt a și uitat
Curata rugăminte
Ce către El-nălțam fierbinte,
În fiecare ceas.
Dar nu...Preabunul
Îți pregătea cărarea
O curăța de spinii
Întunecatelor patimi;
Pentru ca găsirea noastră
Să fie-nfășurată
De dragostea divină
Adâncă, caldă, lină.
Și când ți-am întâlnit privirea,
Curată și senină,
Simțit-am cum înlăuntru-mi se năștea
Un simțământ duios
Ce-mi amintea
De Cel ce-i bucuria mea.
Și când gigaș ținut-ai mâna mea
Am cunoscut că... te-am aflat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu