Ca o dulceață minunată de psalm,
dragostea lui Dumnezeu ne împresoară.
Ca o cântare îmbalsămată,
de peste tot bucuria vieții ne înfășoară.
Și inimile noastre însetoșate
sorb din adânca înfiorare,
ca peștii în apele afundate,
muzica binecuvântării Sale.
(Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)

Cautati si ...veti afla

sâmbătă, 29 mai 2010

Flori de tei

În parcul cu băcunțe goale
Ce-au obosit de lunga așteptare
Se simte coborând din zare
Mireasma tare
A forilor de tei.

Și ploaia rece
A timpului de vară
Topește în căderea-i lină
Neliniștitoarea îndoială.

Cu fiecare picătură
Înaltul Cer suspină
Căci inima de necredință plină
Îndurerează a Sa odihnă.

El vrea ca sufletul să ia aminte
Nu în zadar să se frământe
Să vadă împrejurul lui
Parfumul și lumina
Din florile de tei.

Tu, suflet cald
Răcit de vremi..
Și de loviri adânc îndurerat
Privește către florile de tei
Ce-ascund adânca taină
A sfintei liniștirii...



luni, 24 mai 2010

Apel la aducere-aminte

O cântare dedicată trădătorilor de neam...
Sfântul Constantin Brâncoveanu să îi lumineze căci glasurile văduvelor și orfanilor asupriți se ridică la Cer!


duminică, 23 mai 2010

Trei povestioare de suflet folositoare



Dragostea nu o vezi cu ochii trupului ci ai sufletului!
Liniștea sufletească




Trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduiește pe toate. Știe Dumnezeu ce e mai bine Încrederea



Bunătatea naște bunătate. Oriunde și oricând poți face numai bine. De tine depinde.
Despre bunătate

sâmbătă, 22 mai 2010

Sèches tes pleurs

D’accord il existait
d’autres façons de se quitter
Quelques éclats de verre
auraient peut-être nous aider
Dans ce silence amer,
j’ai décide de pardonner
Les erreurs qu’on peut faire
à trop s’aimer
D’accord la petite fille en moi
souvent te réclamer
Presque comme une mère,
tu me bordais, me protégeais
D’accord je t’ai confié
tous mes sourires , tous mes secrets
Mêmes ceux, dont seul
un frère est le gardien inavoué
À bout de mots, de rêves
je te priai :
Sèches tes pleurs ,
je ne partirais pas
Il m’en faudrais
bien plus que ça
Pour tout détruire,
anéantir à ça
Sèches tes pleurs
et refais moi l’amour
Te souviens tu
de cet enfant
Que tu voulais
me faire chantant
Je t’aime encore si fort
Sèches tes pleurs,
le temps nous attendra
Nous nous sommes perdus
dans tous ça
Il n’y a plus de raison
d’avoir peur, je crois
Sèches tes pleurs
on est tellement plus fort
Que toutes ces heures.
Tous ces remords
vont s’oublier
On avait tort
Je t’aime encore si fort
Sèches tes pleurs…

marți, 18 mai 2010

E scris în stele


Asculta mai multe audio Muzica



Deși încă nu te (re)cunosc știu că vei veni...în curând...

vineri, 14 mai 2010

Ruga

Sufletele noastre
Adesea incercate
Inimile sarace
Adesea inecate
In lacrimile amare
Ale intristarii
Adapa-le cu apa vie
A milostivirii Tale.
Din iadul neputintei
In Raiul biruintei
Aduna-le pe toate
Si umple-le cu bucuria
Iubirii Tale.
Aduna-ma pe mine
Cel departat de Tine
Invata-ma sa pot,
Invata-ma sa vreau,
Arata-mi cum se simte
Iubirea si-adanca umilire
Si inima sa-mi cante
Acum si-n totdeauna
Un imn curat de slava
A indelugrabdarii Tale!

sâmbătă, 8 mai 2010

Prietenie

Prieten adevarat sau de ocazie.....imi pare ca vorbeste un om trist, intristat, poate adesea ''tradat''...Mereu m-am intrebat ce este, cum este o prietenie adevarata...cum ar trebui sa se comporte prietenii intre ei? Ce rol au oamenii care intra in viata noastra la un moment dat si mai apoi se retrag? Asta nu am putut pricepe niciodata: de ce intram in viata celorlalti si apoi ne retragem fara sa ne gandim ca am putea rani prin ignorarea lor? Oare e firesc sa cunoastem oameni noi, sa-i consideram prieteni o vreme si apoi sa-i uitam? Care sa fie sensul ? Marturisesc ca ma straduiesc sa-l pricep de multa vreme dar nu pot sa ajung la nici un raspuns...Pe de alta parte de ce durere atunci cand crezi ca un ''prieten'' te ''tradeaza''? Oare nu e un egoism din partea ta? Oare esti tu un prieten adevarat? Pentru ca iubirea adevarata fata de oricine nu asteapta raspuns...ea daruieste fara sa astepte iubire...Atunci poate e o iubire mai mult egoista...si tu care treci prin asta trebuie sa iei o astfel de ''tradare'' ca un exercitiu de Iubire, sa te gandesti mai intai ca ceea ce simti/patesti tu e infim pe langa ceea ce Hristos ''pateste'' zi de zi, ceas de ceas chiar din partea ta, a celui ce te plangi...
Ma mai gandesc ca poate e o nevoie de iubire, de afectiune...spunea cineva ca a cautat toata viata lui afectiunea...si a trecut prin toate religiile posibile care nu-i dadeau decat surogate...pana intr-o zi cand Hristos i-a vorbit si atunci a cunoscut ca ''Hristos este iubirea pe care a cautat-o toata viata...''
Poate intr-acolo ar trebui sa privim si noi...poate ca ne-ar fi de mare folos sa invatam sa iubim cu adevarat...atunci vom accepta si vom asuma tot ceea ce vine in viata noastra...si sa nu mai uitam niciodata ca HRISTOS A INVIAT...