Flori de tei

În parcul cu băcunțe goale
Ce-au obosit de lunga așteptare
Se simte coborând din zare
Mireasma tare
A forilor de tei.

Și ploaia rece
A timpului de vară
Topește în căderea-i lină
Neliniștitoarea îndoială.

Cu fiecare picătură
Înaltul Cer suspină
Căci inima de necredință plină
Îndurerează a Sa odihnă.

El vrea ca sufletul să ia aminte

Nu în zadar să se frământe
Să vadă împrejurul lui
Parfumul și lumina
Din florile de tei.

Tu, suflet cald
Răcit de vremi..
Și de loviri adânc îndurerat
Privește către florile de tei
Ce-ascund adânca taină
A sfintei liniștirii...