Mesaj

De azi înainte nu mă voi mai gândi la tine...nu te voi uita...dar am să te las în grija Lui. Și te rog și pe tine, oriunde ai fi să faci la fel. De azi înainte să ne gândim împreună mai mult la Domnul și El se va îngriji să ne ajute să ne întâlnim într-o zi luminoasă, senină și cu soare cald și blând. Și tot El ne va ajuta să ne ridicăm atunci când ne vom împiedica pe Cale. Să ai un post ușor cu mult folos sufletesc. Rămâi cu bine! Doamne ajută!

Epicleza

Doar atât...restul sunt necuvinte, tăcere, liniștire, bucurie, smerire...

Rugăciune

Doamne, Cel bun și mult-milostiv, Care cunoști adâncurile inimilor noastre, Care știi dorirea și nevoia fiecărui suflet, Care iubești întreaga ta făptură, dar mai presus pe omul pentru care ai luat și trup omenesc, auzi rugăciunea noastră pe care cu umiliță o ridicăm spre tine. Luminează-ne mintea ca să cunoaștem și să pricepem voia Ta cea sfânta cu noi , învață-ne să trăim în Duhul Tău Cel Sfânt, ca să plăcem ție și nu lumii, arată-ne prin harul Tău cum să ne purtăm unii față de ceilalți, așa încât să nu rănim pe nimeni prin cuvânt sau faptă, dăruiește-ne duhul împăcării pe care să-l revărsăm peste frații noștri aflați în tulburare, povățuiește-ne pe Cale,să nu ne abatem pe drumuri străine Bisericii Tale sfinte ca astfel să fim lispiți de harul și iubirea Ta. Doamne, bucuria vieții noastre și dorirea sufletelor nostre, învată-ne smerenia și iubirea Ta, cum să sporim în virtute și cum să voim a face mai mult binele decât răul. Privește, Doamne, spre sufletele slăbite de păcat și întărește-le cum numai Tu singur știi, spre cei bolnavi revarsă milostivirea Ta, pentru ca să înteleagă rostul suferinței și să slăvească numele Tău Cel sfânt, aducând vindecarea în trupurile și sufletele lor. Celor întristați dăruiște-le, Bunule, să guste adevărata bucurie, aceea a prezenței Tale liniștitoare. Celor tineri și copiilor insuflă-le duhul curăției și al înțelepciunii ferindu-i de cursele vrăjmașului pierzător de suflete. Pe cei adormiți, știuți și neștiuți, cu pace sau în tulburare după nesfârșita Ta iubire judecă. Iar nouă, păcătoșilor , iartă-ne indrăzneala, căci nici o faptă nu ne îndreptățește a grăi cu cerere către Tine. Așa, primește-ne pe noi, care cu umilițăm cădem înaintea Ta, primind și mulțumirea pentru iubirea și binefacerile revărsate neîncetat spre noi ca să Te slăvim cu dor sfânt și bucurie neîncetată, pe Tine Dumnezeul Cel Unul în Ființă, pe Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
(De la Anonim)

Tăria sincerității

În întreaga mea viața m-am întrebat dacă e bine sau nu să fi sincer, dacă e bine sau nu să spui tot ce crezi, ce simți, ce vrei. Oare trebuie trasată o limită a sincerității? Dacă da, care ar fi aceasta sau cum poți să-ți dai seama că ești în pragul ei? Și totuși a fi sincer până la urmă este o vedere a ființei tale așa precum este. Domnul Hristos a fost sincer cu noi și ne-a învățat să facem și noi asemenea: ceea ce este Da să fie Da iar ceea ce este Nu să fie Nu, ce e mai mult e de la vrăjmașul.
„Viața noastră e plină de contradicții și de sensuri denaturate. În lupta de toate zilele sinceritatea este luată drept prostie,așa cum șiretenia și ipocrizia sunt luate drept inteligență.
Se socotește om inteligent omul șiret, omul care știe păcăli și exploata pe fratele său,în timp ce acela care se mișcă sincer față de sine și de alții, acela are inocența florilor,este socotit prost. De ce? Pentru că,în lupta ce se dă între oameni,acesta din urmă este un învins,este o victimă.
Aci este în fond o mare iluzie,care îi hrănește pe cei ce se cred prea „deștepți”,încercând să fure vieții plăceri și rosturi personale. Cine vrea să ascundă,să lucreze în întuneric,nu creează, nu câștigă nimic,ci dimpotrivă. Iluzia naște din sensul material al luptei lor, nu din acel spiritual.
Totul, totul în lumea aceasta se descoperă,totul se petrece la câmp deschis,acolo unde este lumina cade masiv și vertical. Ascunzișurile nu duc la biruință,ci numai la proprie înșelare a celor ce le știu și folosesc; ele arată cât de slabi și temători sunt acești oameni dacă li-e frică de adevăr. Sinceritatea are tăria luminii și rodnicia apelor vărsate.Totul trebuie împlinit fără înconjur,fără păcatul înșelăciunii,fără rătăcirea dinainte hotărâtă. Omul sincer lovește lucrurile în inima lor și le cucerește. Omul este tare prin această atitudine directă.După cum inteligența este cuprindere largă a vieții,este înțelegere până în sensul moral al cuvântului,tot astfel sinceritatea este depășire,este dăruire,este puritate și lumină care taie în trupul masiv al întunericului.
Sinceritatea este o mare forță morală,cale sigură în câștigarea binelui căutat atât de trudnic de către noi toți.”
Ernest Bernea, Îndemn la simplitate

Pași prin suflet

Pășesc cu hotărâre
Prin casa sufletului meu
Să mă regăsesc,
Să mă-ntâlnesc
Cu Bunul Dumnezeu...
Aud un sunet lin
Ce vine dinlăuntrul meu
Să fie oare Dumnezeu?
Aud un glas duios
Ce inima-mi încântă
Să fie oare Maica Sfântă?
O voce blândă
Din inimă-mi răsună.
O mână delicată
Ce-mi prinde cu tărie
Voința mea plăpândă.
O licărire sfântă,
Dintr-o privire caldă
Spre mine se îndreaptă!
Vai!câtă bucurie
Se naște-atunci în mine
Când simt că Tu,
Preasfinte,
Mă privești pe mine.
Rămâi in sinea mea
Golită
De bucuria vieții!
Rămâi să îmi redai
Nădejdea și putința
De a iubi,
De privi cu bucurie,
De a stărui
În bine!
Rămâi cu mine Doamne
Să pot găsi în mine,
Un sens,o cale căre Tine
Rămâi cu mine Sfinte
Căci dacă Tu
Te vei lăsa gonit
De mine
Am să mă sting...
Aud în noaptea lină
A sufletului meu
Un sunet sfânt
Al pașilor pe care
Preablândul Dumnezeu
Îi face
Când se coboară
Sub cerul meu...

Despre bucuria și seninul din ”toate”

Întâlnirea unui altul decât tine ,spunea un părinte, este un adevărat eveniment, o bucurie a vederii și cunoașterii încă unui chip al lui Dumnezeu...și descopăr pe zi ce trece viața din aceste cuvinte. Atât de real și concret îmi răsună răspunsul Sfântului Petru la întrebarea adresată de Domnul ucenicilor: Cine zice lumea că sunt Eu? Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Celui viu. Ce minune! El, deși nu Îl vedem cu ochii fizici, e atât de prezent...Și nu oricum...e cald, e sensibil, e delicat...El știe cum să facă dulce orice întâmplare din viață...Și pentru cel care îl caută sincer nu există întâmplări negative...Viața unui om, și cu atât mai mult al unui creștin, este o biruință din clipa primirii harului Duhului Sfânt. Așa cum spunea părintele Rafail Noica, Hristos nu va birui moartea ci A BIRUIT-O DEJA! Jertfa de pe Cruce a Domnului ne transformă și pe noi în biruitori...De unde concluzia pe care o deduc: nu există evenimente triste, în ontologia lor, în viață pentru acela care Îl poartă pe Doamne oriunde ar fi, orice i s-ar întâmpla! Și orice „pățanie” ce-o suferim, dar cu Domnul, ascunde o bucurie lină și o deschidere către un alt mare dar pe care Dumnezeu i-l dă omului: discernământul duhovnicesc...Așadar să privim spre seninul pus de Domnul în inimile noastre și vedem ”ascunsul” din toate și cu bucurie să-I mulțumim Lui și să-L slăvim pentru aceste ”toate”.

O voce și o stea

Am promis că mă voi reîntoarce în acel părculeț pentru a asculta ce mai șușotesc băncuțele...și așa am făcut...E seară, aerul e rece dar nu mi-e frig...E liniște...pentru că oamenii s-au retras fiecare în casele lor...ici și colo câte un sunet...dar e bine...așa poate voi auzi ce-și șoptesc băncuțele...Merg și aud sub pași zăpada care mă roagă să nu o strivesc prea tare...încerc să merg mai delicat...oare unde sunt cele două băncuțe? Privesc spre dreapta și le zăresc...ele sunt...mă îndrept spre ele...și mă așez...nici un sunet...se pare că băncuțele au adormit...nu plec... rămân totuși...mă așez cu spatele în așa fel încât să pot privi cerul...stele îmi zâmbesc senin...e așa de frumos...nici un sunet...doar liniștea...aș vrea așa de mult ca băncuțele să vorbească din nou...să aud...mai stau o clipă...și aud un glas...duios, gingaș,dulce, blând...ce ciudat...un glas fără sunet și fără cuvinte...un glas ce mi-a șoptit ceva...îmi dă o simțire bucuroasă...nu seamănă cu nimic din cele cunoscute până acum...ce mi-a șoptit? e taina noastră...doar atât pot spune...știu că dacă Îl voi lăsa să mă însoțească pe Cale totul va fi bine, oricum ar fi, căci El va fi acolo mereu lângă mine...apoi am privit din noul cerul...și minune!acolo era o steluță pe care până atunci nu am observat-o...ce gingașă e!ce să fie oare?