O lume minunată

Precum firavul ghiocel scoate căpșorul delicat din cuvertura de zăpadă când iarna dă semne că vrea să plece, așa și omul , ieșind ca prin minune din carapacea mămicii, pus cu grijă acolo de Dumnezeu, se sperie mai întâi de marea necunoscutului în care este adus. El, omul, crește...pășește prin viață...având pusă în sine destinația finală...Tot el, omul, în vremea vieții sale uită...uită cât de minunată este lumea în care l-a adus, din neființă, Domnul. Așa și eu, omul, uit...mă simt pătrunsă pe zi ce trece de o maladie gravă...amnezia sufletească...uit să privesc cerul albastru și senin ce-mi inundă sufletul de bucurie numai văzându-l, uit să las soarele să-mi mângâie chipul lovit de întristări, uit să mă bucur de dansul norilor de pe cer, uit să ating iarba verde, ce-mi poartă mintea spre tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte, uit sa miros florile purtătoare ale miresmei divine, uit să mă trezesc pentru a privi un răsărit de soare, sau în amurg să privesc apusul; uit să simt ploaia iar după ploaie să urc spre cer pe curcubeul-scară de culori...Și mai grav uit să zâmbesc, să mă bucur că pot deschide ochii, că pot păși, că pot respira...uit că am atâtea daruri pentru care nu știu a mulțumi. Și atunci, văzându-mi starea decăzută...se naște în sinea mea un dor...un dor ce mă doare...un dor de a oferi iubire dezinteresată, un dor de a îmbrățișa cu bucurie pe oricine, un dor de a simți că viața e...vie, un dor de simplitate, de smerenie, un dor de...departe și unul de...aproape, un dor de timp...un dor de oameni, de comuniune cu mine, cu El și cu frații toți...
Da, într-avedăr lumea în care ne-a adus Dumnezeu este minunată...și ea și oamenii din ea... și mi-e dor să simt asta...

Rugăciune

Doamne, Cel bun și mult-milostiv, Care cunoști adâncurile inimilor noastre, Care știi dorirea și nevoia fiecărui suflet, Care iubești întreaga ta făptură, dar mai presus pe omul pentru care ai luat și trup omenesc, auzi rugăciunea noastră pe care cu umiliță o ridicăm spre tine. Luminează-ne mintea ca să cunoaștem și să pricepem voia Ta cea sfânta cu noi , învață-ne să trăim în Duhul Tău Cel Sfânt, ca să plăcem ție și nu lumii, arată-ne prin harul Tău cum să ne purtăm unii față de ceilalți, așa încât să nu rănim pe nimeni prin cuvânt sau faptă, dăruiește-ne duhul împăcării pe care să-l revărsăm peste frații noștri aflați în tulburare, povățuiește-ne pe Cale,să nu ne abatem pe drumuri străine Bisericii Tale sfinte ca astfel să fim lispiți de harul și iubirea Ta. Doamne, bucuria vieții noastre și dorirea sufletelor nostre, învată-ne smerenia și iubirea Ta, cum să sporim în virtute și cum să voim a face mai mult binele decât răul. Privește, Doamne, spre sufletele slăbite de păcat și întărește-le cum numai Tu singur știi, spre cei bolnavi revarsă milostivirea Ta, pentru ca să înteleagă rostul suferinței și să slăvească numele Tău Cel sfânt, aducând vindecarea în trupurile și sufletele lor. Celor întristați dăruiște-le, Bunule, să guste adevărata bucurie, aceea a prezenței Tale liniștitoare. Celor tineri și copiilor insuflă-le duhul curăției și al înțelepciunii ferindu-i de cursele vrăjmașului pierzător de suflete. Pe cei adormiți, știuți și neștiuți, cu pace sau în tulburare după nesfârșita Ta iubire judecă. Iar nouă, păcătoșilor , iartă-ne indrăzneala, căci nici o faptă nu ne îndreptățește a grăi cu cerere către Tine. Așa, primește-ne pe noi, care cu umilițăm cădem înaintea Ta, primind și mulțumirea pentru iubirea și binefacerile revărsate neîncetat spre noi ca să Te slăvim cu dor sfânt și bucurie neîncetată, pe Tine Dumnezeul Cel Unul în Ființă, pe Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
(De la Anonim)