Pe măsură ce trec anii, unul după altul, s-ar părea că ar trebui să devenim mai buni, mai vrednici. chiar dacă vom fi suferit dezamăgiri în visele noastre am înțeles mai bine ce putem și ce nu putem face. Chiar dacă entuziasmul din tinerețe ne-a mai scăzut, i-a luat locul o mai fermă stăpânire de sine; chiar dacă ne-am mai pierdut din sensibilitate, am căpătat alte calități: puterea voinței, „pragmatismul”, o aplecare reală către aproapele nostru. Chiar dacă puterea fizică începe să ne părăsească, sporește puterea morală. Am mai putea spune că necazurile nu ne sunt de niciun folos? Firește că nu! Prin ele am câștigat mai mult decât am pierdut, dacă în timpul încercărilor am avut în noi duh de la Dumnezeu. „Necazul rodește răbdare, iar răbdarea, încercare, iar încercarea, nădejde”. Nădejde în Cel ce ne-a ținut până acum nevătămați ne va ține și de acum încolo, și ne va duce mai departe. Cel ce, prin încercările prin care am trecut, ne-a învățat și ne-a pregătit inima nu numai pentru noi încercări, ci și pentru noi bucurii. Altele decât cele de care am avut parte în copilărie și până acum; mai profunde, mai luminoase, al căror sens îl înțelegem pe an ce trece tot mai mult.(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu)
