Suflete înghețate

Cad...mă ridic...cad....mă ridic ...și tot așa...și parcă uneori resimt o oboseală...mă bucur...dar de multe ori simt dezamăgire...pentru că întâlnesc atâtea suflete înghețate...plâng pentru că unii frați Te resping...și atunci parcă mă doare...cu atât mai mult pe Tine...și mă întreb: De ce? Te-am așezat în mâinile mele și Te-am întins, ca Dar, însă am primit un răspuns sec și o privire...”sătulă”...”Mda...am văzut..”...cu alte cuvinte un crunt ”Nu mă interesează!”de ce?...Oare de ce refuzăm pe Singurul Care ne iubește?...De multe ori...m-aș așeza...cum , unde, ...nu știu...pur și simplu să mă rog, să plâng, să mă rog...Unde o fi dispărut credința?iubirea? deschiderea...cu siguranță că este și aici o taină, un sens, o logică...sau supralogică...Dar până să ajung acolo...sufletul meu plânge...pentru că o dată cu încălzirea...globală...inimile noastre se răcesc...îngheață...