Cred că sentimentul/ simțământul despre care s-a scris cel mai mult în literatură și despre care s-a vorbit cel mai mult și despre care se continuă să se vorbească este, evident, Iubirea. A fost descrisă în fel și chip , poate după modul personal al fiecărui om de o trăi, înțelege, de a se raporta la ea. Și pentru ca să fiu și eu în pas cu moda și pentru că am primit un link despre ce înseamnă a iubi m-am decis să fac o mică descriere a propriului mod de a vedea Iubirea dintre un el și o ea. În primul rând, pentru ca iubirea lor să fie frumoasă , trebuie să se raporteze nu numai unul la celălalt ci și împreună la EL. EL să fie mereu acolo, între ei, ca să înnobileze sentimentele lor. El să fie protector, sensibil, curajos dar în cele sfinte, râvnitor spre cele plăcute Domnului, să știe să asculte, să-și arate delicatețea sentimentelor prin gesturi simple, curate...un zâmbet, o privire caldă, o îmbrățișare duioasă. Ea să știe să îi asculte bătăile inimii, să se bucure pur și simplu de prezența lui, să poate să aducă liniștea când furtuni apar în calea lor, să-l însoțească în rugăciune...Fără cuvinte alese...un simplu „te iubesc” care izvorăște din adânc, acolo unde Domnul l-a semănat, și o privire curată...Mă gândesc că iubirea adevărată depășește mult conceptul, cuvântul...Poate că iubirea se trasmite cel mai bine prin tăcere...și e minunat cum aceasta schimba viața sau perspectiva asupra vieții întrucât atunci când iubești și ți se răspunde într-un mod asemănător lumea/ existența lumească își mută ”domiciliul” acolo Sus sau poate omul începe să trăiască în lumea veșnică fiindcă cu trupul încă aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu