Există clipe când Domnul răspunde cu o promisiune: „că în viitor va face lucrul cerut. Sutașul l-a rugat sa-i vindece sluga bolnavă, iar Domnul i-a promis:„Voi veni!” Oare nu se petrece același lucru și cu noi? Când cererile pentru care ne rugăm nu se împlinesc îndată, simțim că Domnul ne va da totuși un răspuns. Ceva ca o presimțire ne apare în inimă, care ne dă un curaj neobișnuit și care pare a fi chezășia fericirii ce va veni.
Atunci cuvintele „voi veni” ne răsună în suflet ca ciripitul primei rândunici care vestește primăvara. Sa fim recunoscători pentru aceste clipe. Chiar dacă ele nu ne vor aduce ceea ce am cerut, le putem lua drept semnul unor vremuri mai bune. Să prețuim și acea liniște care ne cuprinde în clipele de așteptare. Însăși așteptarea ne face să ne simțim bine, știind că vom primi un răspuns.
Multi au trecute prin asemenea clipe fericite și rodnice. Să ne aducem aminte că Avraam și-a părăsit țara și casa părintească, bizuindu-se doar pe promisiunea lui Dumnezeu. Această promisiune i-a dat forța de a se urca pe muntele Moria și de a rezista la proba supremă a credinței sale. Această putere i-a fost dată prin cuvintele „Voi veni!”
Să căutăm și noi sprijin în ele!Și noi am pornit în greaua și lunga călătorie a vieții. Să avem în inimi speranța că rugăciunile noastre vor fi cândva ascultate și îndeplinite cândva.
Nu există nicio suferință pe care nu o poate vindeca Hristos. Nu există viață de om pe care să nu o fi cercetat, mai devreme sau mai târziu, ca răspuns la chemarea sinceră a unui suflet istovit. Ținând minte aceasta să fim tari în încercări, când poate ni se va cere și supremul sacrificiu. Lacrimile noastre vor prevesti slava ce va sa vină; vom auzi atunci, în plină și aspră iarnă, cuvintele pline de bucuria presimțirii apropiatei primăveri, înțelegând că Domnul ne spune: „Voi veni!”
(
Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu, 29 iunie)
Mi-e dor sa simt in suflet dorul
Și sufletul meu ce zboară
Adesea îmi doresc ca noi să fim doar una
Viața omenească...cu lacrimi încercată
Salutare om bun și cald!Știu...de mult timp nu ți-am mai scris nimic. Am crezut că te voi putea da uitării...și totuși simt că undeva, prin preajma mea ești și tu...poate numai cu gândul și inima. Și pentru acest motiv te caut printre umbre...și de foarte multe ori am impresia că umbra ești „tu”, și mă las păcălită...dar Domnul este lângă mine și mă luminează...Uneori mă gândesc: Oare și „el” mă caută? poate că simțirea mea e semnul căutării tale...Când vei veni să fii, te rog, delicat, pentru că sufletul meu este foarte sensibil și e posibil să nu te primesc în el...Om frumos și iubitor de Dumnezeu să nu renunți să mă cauți, nu voi renunța nici eu...și Domnul văzând gândurile surori va așeza în viață găsirea...
