Omul trebuie să-și înalțe gândurile către ceea ce este dumnezeiesc și sfânt, să pătrundă în adevărul profund al cuvântului lui Dumnezeu și să aibă mereu în față ceva ca un cer deschis. Atunci, cucerit de conștiința măreției lui Dumnezeu, se va înflăcăra de iubire pentru Creatorul său.
Dar când nu ne este dat să simțim în noi flacăra acestei iubiri, atunci trebuie să o aprindem și să-i întreținem focul cu fapte de milostenie, grăbindu-ne să-i ajutăm pe semenii noștri,chiar și atunci când ni se pare că o facem de formă, cu o inimă nepăsătoare,rece. Domnul ne va judeca intențiile, ne va prețui efortul și va face ca, odată cu faptele noastre, să apară și căldura simțirii.
Cei trei Apostoli au trebuit să părăsească muntele Schimbării la Față pentru a-și relua îndeletnicirile. Așișderea și noi. Orice nevoință de iubire și de jertfire de sine este paharul cu apă dat în numele lui Hristos, „Tăierea voii”, ca biruință asupra noastră înșine, face cât toate bucuriile și tot talazul unei vieți exclusiv contemplative. Roadele bune, după care se cunoaște pomul cel bun, sunt faptele izvorâte din credința noastră.
(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu)
Te caut știind că de undeva
Mi-e dor sa fiu alături lângă voi
Pe măsură ce trec anii, unul după altul, s-ar părea că ar trebui să devenim mai buni, mai vrednici. chiar dacă vom fi suferit dezamăgiri în visele noastre am înțeles mai bine ce putem și ce nu putem face. Chiar dacă entuziasmul din tinerețe ne-a mai scăzut, i-a luat locul o mai fermă stăpânire de sine; chiar dacă ne-am mai pierdut din sensibilitate, am căpătat alte calități: puterea voinței, „pragmatismul”, o aplecare reală către aproapele nostru. Chiar dacă puterea fizică începe să ne părăsească, sporește puterea morală. Am mai putea spune că necazurile nu ne sunt de niciun folos? Firește că nu! Prin ele am câștigat mai mult decât am pierdut, dacă în timpul încercărilor am avut în noi duh de la Dumnezeu. „Necazul rodește răbdare, iar răbdarea, încercare, iar încercarea, nădejde”. Nădejde în Cel ce ne-a ținut până acum nevătămați ne va ține și de acum încolo, și ne va duce mai departe. Cel ce, prin încercările prin care am trecut, ne-a învățat și ne-a pregătit inima nu numai pentru noi încercări, ci și pentru noi bucurii. Altele decât cele de care am avut parte în copilărie și până acum; mai profunde, mai luminoase, al căror sens îl înțelegem pe an ce trece tot mai mult.
