De câte ori nu am fost, cu toții, în prag de limită? De câte ori nu am simțit nevoia unei îmbrățișări în timpul unei crize sufletești? De câte ori nu ne-am lovit de zidul indiferenței celor din jur? De câte ori nimeni nu a putut simți suferința noastră? De câte ori am dorit să ne naștem din nou? De câte ori nu am simțit acut suferința singurătății? De câte ori inimile noastre nu au fost cumplit rănite? Și atunci, de câte ori ridicându-ne ochii înspre Cer nu am simțit cum Cineva este lângă noi...Palmele pe care le primim de la oameni sunt mângâierile Domnului...Privirile încruntate ale oamenilor ascund sclipirea plină de iubire a lui Dumnezeu...Respingerea din partea oamenilor ascunde brațele lui Dumnezeu care te strâng strâns, strâns...Și atunci tu, omule lovit, vezi că lângă tine este Cel ce nu te va părăsi niciodată, Prietenul tău cel mai bun...Să nu te mâhnești, omule, când noaptea îți cuprinde inima pentru că noaptea ascunde sub învelișul ei Răsăritul și cerul senin și luminat al dimineții...Privește Crucea când plângi și suferi și vei auzi suspinul Lui pentru lacrimile tale...Omule drag, rabdă în suferința ta iar la sfârșit vei primi de la Dumnezeu cununa necârtirii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu