Am încercat....

Am încercat să-ți fiu umăr
Pe care să îți pleci capul
Și am dorit să fiu puternic
Să nu mai cauți altul....
Dar pentru tine a fost doar în zadar
Și-n fiecare clipă vărsam lacrimi cu-amar
Și am dorit să-ți fiu lumină
Să te conduc pe calea cea senină
Dar tu ai vrut să poposești pe lângă drum
Iar eu mă înfior chiar și acum
M-am străduit să-ți fiu aproape
Să te ajut să treci de-ntunecata noapte
Dar tu nu m-ai dorit căci nu eram
Pictat cu ceară și culoare
Eu însă încă te doream
Acum am să te las.....fi liber om iubit
Dar nu uita...să te trezești
Să cați spre infinit...
Poate-ntr-o zi de mine îți vei aminti
Însă va fi mult prea târziu a mă iubi...

Unui om special...

Am sa pastrez de-a pururi intru mine
Caldura ta si dragostea de tine
Caci mi-ai dovedit din plin
Ca viata asta nu este doar venin
Cand ma luai in brate
Si imi spuneai convingator
Ca imi vei fi alaturi
Si tu..m-ai invatat sa zbor...
Mi-ai aratat ca soarele este mereu pe cer
M-ai invatat lupt spre-a castiga
Si-am descoperit treptat ca soarta mea e-n mana Sa
Iti multumesc iubitul meu parinte
Ca m-ai iubit, ca m-ai ferit de suferinte
Ca te-ai jertfit sa-mi fie mie bine
Si uitat sa te traiesti pe tine...
Acolo Sus El vede simtirea ta de tata
Si va raspunde cu dragoste Lui curata

Suntem și noi un cer senin?

Cerul senin al primăverii....atât de curat...nimic ascuns...totul e atât de transparent încât ai sentimentul că din moment în moment pe cer ar trebui sa apară arhanghelii și sfinții...dar noi...suntem și noi un cer senin? sau ar fi oare cu dreaptă socoteală să ne arătăm așa?

Mă uit în Sus...spre cer...dorindu-mi să fiu la fel...am adunat în mine atâtea cuvinte pe care aș fi vrut să le rostesc, am pus înfrânare atâtor gesturi pe care aș fi vrut să le săvârșesc...Și am crezut că aceste cuvinte și sentimente se vor stinge...căci teama și neîncrederea adânc înrădăcinate înlăuntrul meu mi-au șoptit că din adâncul sufletului se vor naște izvoare de lacrimi din cauza rănilor inimii...și totuși nu aș vrea ca cerul dinlăuntrul să fie acoperit de nori...sinceritatea și deschiderea mă fac să gust libertatea, mă fac să simt infinitul născându-se în mine...Mă întreb ce putem face noi, oamenii, pentru a împrăștia norii nesincerității? cum să fim un cer senin? dar oare sinceritatea nu ne-ar face vulnerabili?...poate...dar dacă ne-am încredința cu toată ființa lui Dumnezeu...El ne-ar proteja...cu siguranță...sau ne-ar descoperi că omul are nevoie (și) de suferință pentru a crește și pentru a descoperi adevăratul sens al vieții...
Așadar...suntem și noi un cer senin?

Tu...om

Tu, om firav, adus din neființă
Ce-adesea te-adâncești în neputință
Tu, ce porți în tine Chipul slavei
De ce iubești a fi în suferință?

Tu, om, chemat să fii un Cer prin lume
Și porți spre veșnicie al Său nume
Tu, ce ai puterea de a fi stăpân
De ce te îndârjești să fii deșertăciune?

Tu, om pictat cu raze de lumină
Ce-ai fost dospit prin dragostea divină
Tu, cel viu doar în stare de iubire
De ce alergi spre nălucire?

Tu, cel ce-ai putea și munții să-i ridici
În fiecare zi pe tine-ntâi te minți
Tu, iubite om, privește către veșnicie
Și-ai să-nțelegi că ești...un strop din nemurire...

Recunosc....nu am puterea să te recunosc

„Recunosc...nu am puterea să te recunosc”...cum aș putea să te recunosc printre zecile de chipuri pe care le văd zilnic trecând prin fața mea? Cum aș putea să te recunosc printre sutele de „ei” care apar în viața mea? Cum aș putea să te simt când vei fi intrat în viața mea? De îndată sau treptat? Tu oare ești un alt „eu” sau ești un „altul” care mă completează? Mă întreb de ce mă preocupă atât de mult existența ta...îți dăruiesc o melodie...vorbește destul de clar despre ce simt eu în legătură cu tine...caută-mă tu...

Taxi - Jumatatea mea

Asculta mai multe audio diverse

Mă tem...

Știam să mă ascund de tine
Nu te lăsam să vii la mine
Căci mă temeam de-a ta putere
Ce o credeam a fi durere...

De-atâtea ori de tine am fugit
Căci mă temeam...„voi fi rănit”
Și astăzi mi-e frică să te întâlnesc
Deși mă rog să te găsesc...

Eu tot visez că ai să vii
Și sufletul-mi în mână ai sa-l ții
Dar când te văd în ochii mei
Mă tem că mă vei răni...

E liniste si la tine?

Liniste...in suflet...in minte...in trup...ce voce duioasa are linistea...Tu, Omule drag...ce mai faci? ma intreb daca esti bine? Fii incredintat...ma rog mereu pentru tine! Uneori imi lipsesti atat de mult...si ma intreb oare cum arati? oare cum esti? Uneori am impresia ca mai am putin si cad in teoria predestinarii...nu, nu cred in ea...Doar simt ca pentru mine nu poti fii decat tu, sufletul meu nu vrea sa iubeasca decat un singur tu...adica pe tine...stiu sigur lucrul acesta...tu esti numai unul...Nu uita, Om drag, sa te rogi mult, tare mult si pentru mine. Te-am numit ''soare'' pentru ca vei fi pentru mine, am incredere in Domnul, una din razele de caldura si lumina prin care coboara in inima mea Iubirea Tatalui nostru ceresc. Ma intreb daca totul e o visare...unii poate ma judeca ca ''nu actionez'' concret...dar cum sa fac asta? Mi-e teama...sa nu te confund...si nu as vrea sa te privez de iubirea mea deplina, pe care am pastrat-o pana acum pentru tine.Poate ca nu vei citi aceste randuri dar stiu ca totusi, acolo, in adancul inimii tale...auzi si inima mea cum bate de dor...