Tu...om

Tu, om firav, adus din neființă
Ce-adesea te-adâncești în neputință
Tu, ce porți în tine Chipul slavei
De ce iubești a fi în suferință?

Tu, om, chemat să fii un Cer prin lume
Și porți spre veșnicie al Său nume
Tu, ce ai puterea de a fi stăpân
De ce te îndârjești să fii deșertăciune?

Tu, om pictat cu raze de lumină
Ce-ai fost dospit prin dragostea divină
Tu, cel viu doar în stare de iubire
De ce alergi spre nălucire?

Tu, cel ce-ai putea și munții să-i ridici
În fiecare zi pe tine-ntâi te minți
Tu, iubite om, privește către veșnicie
Și-ai să-nțelegi că ești...un strop din nemurire...