Mi-e dor

Mi-e dor de Tine, mi-e dor sa Te privesc
In lumea rece dintru mine in care ratacesc.
Mi-e dor in zorii zilei sa fii in gandul meu
Asa cum in pruncie Tu ma trezeai mereu.  


Mi-e dor de-a ta caldura ce ma incalzea
Cand sufletu-mi de gheata deplin ma ingheta.
Mi-e dor cu umilinta sa plec genunchii mei
Sa fiu ca unul din cei ce sunt ai Tai.


Mi-e dor sa ascult in noapte Cuvantul Tau duios
Ce auzeam adesea...atat de lin,frumos.
Mi-e dor sa fiu cu Tine,sa te ascult din nou 
Asa cum in pruncie te ascultam mereu.


Trezeste-ma Parinte, trezeste-ma din somn
Deschide-mi ochii Sfinte sa Te privesc din nou.
Si pune intr-al meu suflet sa ploua iar din Cer
Cu roua innoirii, pe sufletu-mi stingher.

O, cata ``intelepciune`` zace-n noi!

Atat de multa ``intelepciune`` zace-n noi
Ca toti suntem mai mari, mai buni, mai drepti
Pacate grele? Acelea nu sunt pentru noi
Desi cand ni se cere mila....suntem statui...

Eu?Mila? In fiecare zi eu miluiesc
Ce mai conteaza daca un gand de moarte
Spre al meu frate la fiece minut nutresc?
E doar un gand ``nevinovat`` dupa a mea parere
Si STIU ce zic doar mintea-MI este
O preaputernica PUTERE!

E preot? Adica uns al Celui Preainalt?
Ce-mi pasa mie ?
Eu doar DREPTATE PURA LUMII VREAU sa fac!
O, cat iubesc aceasta lume
Ca viata pentru ea, eu chiar acum mi-as pune.

Dar sa nu imi iesi in cale si drumul sa mi-l tai
Ca socoteala tu singur MIE ai sa-mi dai!
Sa nu imi tulburi viata cu prezenta ta
Caci fara sa fii mare nu poti sa intri-n ea.

O, Doamne, atata-``ntelepciune`` zace-n noi
Caci sufletele noastre sunt pline de noroi.

Eu, Doamne, unde am sa ma duc?

Eu, Doamne, unde am sa ma duc?

Ca pe orisice carare dorind s-o apuc

Gresita a fi ea se vadeste

Si sufletul adanc se amaraste...

Atatea neputinte zac ascunse-n mine

In ce adanca intristare-as fi

De nu Te as avea pe Tine

Sa-mi faci a mintii noapte zi

Eu, Doamne, cerut-am de la Tine

Sa-mi pui lumina in cararea mea

Tu pus-ai dar eu...nu vad...

Nu vad cum Doamne sa pasesc pe Cale...

O, Doamne, eu unde am sa ma duc?

Nu am vreun om sa ma iubeasca

Si pentru a mele patimi

Toti vor sa ma paraseasca...

Eu, Doamne, unde am sa ma duc?

C-adesea sufletul din mine se rupe in bucati

Acum Tu, Doamne, din intristarea aceasta

Cum ai sa ma scoti?

Si cum ai sa prefaci 

Tu, Doamne, amaraciunea mea

In bucurie sfanta, 

Sa cant din nou si iarasi slava Ta?

Ma duc in jos, Stapane

Nu ma lasa sa pier

Si iarasi Scump Parinte

Cu lacrimi din adacuri izvorate

Doar mila cer...

Fa o minune, Doamne, si schimba viata mea

In dragoste, lumina...si fie voia Ta...

Eu, Doamne, unde am sa ma duc acum?

Ca nu am om, durerea mea sa-i spun?

...acolo...

Desi nu am puterea de a privi mereu spre Sus
Este lumina Vietii Lui eterne ce este mai presus
De orice-adanca rana ce ma strapunge
Si orice suferinta ce-n suflet imi ajunge...

Si caut prin desişul atâtor gânduri multe
Un loc unde tăcerea durerea sa-mi asculte
Şi unde aş putea în lume vieţui
Iubirea, bucuria să-mi fie fel de-a fi?

Mă duc spre oamenii iară cu multă-ncredinţare
Sperând, crezând ca-acolo este a mea scăpare...
Dar iată-mă că-adesea mă-ntorc în locul meu
Căci pacea şi iubirea e doar prin Dumnezeu...

Azi

Azi caut in sufletul din mine sa gasesc
Cuvinte ce mintea inteleptesc
Azi vreau sa vad lumină in adanc
Si-n dragostea divina sa patrund...

Azi vreau sa uit...sa uit ce am visat
Si tot ce inima prea mult a-ndurerat...
Azi vreau sa sterg din suflet toata durerea
Si sa gasesc in taina din adanc...tacerea...

Azi vreau sa imi pictezi pe Chip un zambet
Si sa alungi tot ce e rau din cuget...
Azi vreau sa simt cum libertatea de a fi
Imi curge lin prin vene...

Azi vreau ca ochii mei sa nu mai ploua
Pamantul cel insetat de dor al lor
Sa izvorasca roua...

Azi vreau sa fie soare in fiecare noapte
Si ingerii din ceruri sa ne rosteasca soapte...
Azi vreau sa fie Tu cel care viata imi pulseaza
Si singura Prezenta care privirea insenineaza...

De ai...

De aş avea lumină în privire
Mi-aş linişti neliniştita mea simţire.
De aş avea mai multă dragoste curată în adânc
Mi-aş aminti că lumea ce se vede e doar...pământ.

De aş avea tăria de a răbda durerea născută din tăcere
M-aş ridica din iad, prinzând din nou putere.
De aş avea atentă ascultare
M-aş înălţa mai Sus de astă zare.

De aş căta cu dor eterna veşnicie
Atunci eu aş putea să îţi slujesc doar Ţie.
De mi-ai preface gândurile valuri în iubire
Aş îndrăzni atunci să uit de orice neîmplinire...

Mă întorc...

Şi gândurile toate mi s-au evaporat
Mă-ntorc din nou de unde am plecat
Credeam că am călătorit în viitor
Dar mă întorc acas' cuprins de dor

De dor...şi-adesea de durere
Căci al suflet înveşnicirea cere
Dar trupul îi stă adesea împotrivă
Şi vrea ca sufletului să-i fie frică...

Să-i fie frică şi ....să se teamă de uitare
Dar El nu uită...dar cheamă
Gândul călător spre înfrânare
Pentru a simţi ce-nseamnă a primi iertare

Iertare....cuvând de taină sfântă adânc pătruns
Dar stiu ca doar aceasta nu este de-ajuns
Pentru ca bucuria să fie chiar deplină
Gonind departe ...departe... preagreaua vină...

Şi vină...şi vină şi coboară până în omul cel de taină
Credinţa, pacea, blândeţea şi iubirea
Lumina, frumosul şi căldura...

Cărare către veşnicie...

Privesc  către apus şi văd cum clipele se scurg

Atât de repede şi mă întreb: Eu oare unde am să mă duc?

Şi simt cum viaţa fuge atât de repede de mine

Iar eu nu pot să îmi găsesc drumul către al meu sine...

E atât de lungă cărarea ce duce către al meu suflet

Şi stau şi mă gândesc, şi ne-ncetat eu cuget

Şi mă gândesc la veşnicie...

El unde oare poate să mai fie?

E atâta de departe şi totuşi este aşa aproape

Că-i simţi prezenţa vie în fiecare zi şi noapte

Când inima înalţi către adâncul cel din tine....

Iubirea-Infinit

O, Doamne atatea sute de cuvinte
Si-atatea mii de ganduri strecoara intru noi
Adesea deznadejde si lacrimi care curg siroi...

O, Doamne, cat de adanca poate fi
Fiinta omeneasca ce-si cata sensul de-a trai
Si cate umbre se vor a fi lumini...

Si Chipuri, Doamne...si Chipuri atata de firave
Cu cata usurinta pot ele fi-ntristate
De sorii fara de lumina ai beznei intunecate

Si totusi...desi in lume furtuna e fara de sfarsit
Asa de lin poate patrunde-n noi...Iubirea-Infinit....

Clipă

Clipa...un scurt moment...şi totuşi eternitate
În care soarele se poate-ntuneca...în noapte
O clipă poate fi...o veşnicie...
A cărui taină...singur al tău suflet
Să poată să o ştie...

Aş vrea adesea clipele de bucurie să stea în loc
Şi-n veci în umbra suferinţei să nu mă mai întorc...
Dar aş putea cumva să m-adâncesc în bucurie
Dacă al meu suflet tristeţea şi-apăsarea ei nu ştie?

O, clipă...din care lume neştiută vii?
Când simt atât de-adevărat cum poţi
Fiinţa mea să-nvii?
O, Doamne înveşniceşte-mi
Clipele când pot iubi,
Inundă-mi tot mai des lăuntrul
Cu bucuria de a trăi!

Omida...

A fost o dată demult, sau nu chiar demult, o omidă ca toate celelalte omizi. Numai că ea se deosebea de celelalte prin visele pe care le avea şi prin faptul că niciodată nu se hrănea cu frunzele verzi ale copacilor ci doar cu cele căzute sau uscate. Nimeni nu stia la ce se gandea aceasta omidă când mergea pe drum sau rătăcea pe copacii şi frunzele primăvăratice....Doar atât vedeau celelalte omizii că micuţul şi aproape nedesluşitul său chip se lumina când privea în picăturile de rouă...Oare ce ascundea în sufletul ei această mică omidă? Nimeni nu-şi putea închipui...
Dar într-o zi...omida privind în zare vede o frunză mare...inimioara ei începe să bată din ce în ce mai tare...Urcă în copac şi, deşi inima îi spunea să coboare, urcă mai departe....şi muşcă din frunza în care soarele îşi lăsa să se vadă razele luminate. Deodată se schimbă la chip...
Acum de fiecare dată când se privea în roua dimineţii nu se mai lumina ci începea să plângă şi o lua la fugă...ascunzându-se...Şi aşa o ţinu vreme de câteva luni...aproape că inima ei se stingea...nu mai avea putere  decât să plângă...să plângă...să plângă...să plângă...
Aşa se duceau zilele ei...una după altă...şi ea credea că  se va duce...închise ochii...aproape că nu mai sufla...în timpul acesta fratii s-au adunat în jurul ei...credeau că s-a dus...când deodată deschise ochii...Avea o licărire în privire...
- Am avut un vis, spuse omida...
Acum, de fiecare dată când se privea în roua dimineţii, se lumina...dar se lumina altfel...lumina din ochii ei...părea a fi din altă lume...
Ce vis va fi avut omida nimeni nu a ştiut vreodată...doar atât că omida devenise ea însăşi o lumină...

Aud din ce în ce mai tare

Aud din ce in ce mai tare

Din mine un suflet

Ce strigă că îl doare...

Îl doare dorul de fi iubit

Îl doare gândul

De multe gânduri înrobit

Îl doare dorul de a fi aproape

De cel ce L-a scăpat de noapte

De noaptea-nsingurării...

Îl doare că simte că a fost trădat

De tot ce era mai bun şi mai curat

Se simte a fi fost prădat

Şi îl aud....adesea îl aud cum strigă

Şi atat de tare uneori că mi se face frică

Căci crede că nu mai are vreo scăpare

Căci cel pe care îl iubea îl lasă

Şă zacă în uitare...

Şi sufletul adesea e atât de zbuciumat

Căci doar de către Cuvântul

Se lasă alinat...

Şi sufletul ar vrea să fugă...să fugă

Căci pe toţi cei ce-l înconjoară

Îi simte a fi o umbră...

Şi nu e viaţă împrejurul lui

Şi  simte cum adânc

Adesea se topeşte...de dorul Lui...

O, cât de cumplit îl simt în sinea mea

Tu suflete al meu ridică-te acum

Dintru adâncă durerea ta

Căci nu doresc în iad să mă cufund

Ci imi doresc că scap de chinul meu...profund...

Atât...

Atât de gol
Şi-atâta de nimic
Atâta dor
Şi râvnă spre nimic...
Atâta viaţă ucisă-n fiecare clipă
Atâta dragoste de oameni nimicită
Atâta dar în suflet îngropat
Şi-atâta har...cu multă uşurinţă
De oameni refuzat....
Şi-o viaţă terminată
În fuga spre nimic...
Şi-atata dragoste ce se revarsă
Din preaplin...
Spre inimile noastre
Pătrunse de venin
O, câtă suferinţă Tu încă vei răbda
Şi când spre Tine cu dor
Şi noi vom mai căta?
O, Doamne coboară-Te adânc
Şi fă-ne să fim noi....


 

Pentru tine...

Aş fi vrut să îţi mai pot scrie ceva....dar de ceva vreme nu mai pot...aş fi vrut să îţi mai spun ce simt...în speranţa că aceste rânduri cumva ajung la tine...dar îmi este greu....din ce în ce mai greu...De ce oare?...Mă întreb de multe ori dacă vreodată am să îţi pot simţi în adâncul inimii mele adâncul din privirea ta...mă întreb dacă cumva...prezenţa mea în viaţa ta nu ţi-ar face bine....altfel nu îmi explic de ce tu...Visez...poate...aşa îmi zic mulţi...foarte mulţi...dar inima mea mă roagă să o păstrez curată, luminoasă...pentru tine...şi cu tot imposibilul din prezenta mea existenţă îmi exprim convingerea că pentru mine nu poţi fi decât tu...atât...iar dacă şi tu acolo unde eşti...simţi la fel...ştiu că.... Doar două cuvinte...

O taină...ce se-arată

O mare şi adâncă  taină prin Fiul se arată
Şi sfânta bucurie cuprinde făptura toată
Iar stelele-mpreună lucesc a sărbătoare
Căci Naşterea înseamnă a noastră ridicare...

Se aud cântări aşa de line în noaptea-ntunecată
Iar îngerii rostesc ''Ce veste minunată!''
O, Doamne câtă milă şi câtă umilinţă
Se-ascundă întru a Ta fiinţă!

Curând...foarte curând

Atât de multă suferinţă e astăzi printre noi

Şi atât de mare este durerea...căci suntem goi

Atât de goi...nu e iubire....nici pace... nici  senin

Şi viaţa pare-a fi mai mult... un chin...

Şi ninge...şi ninge...cu alb si cu lumină

Şi ochii ar dori să se prefacă într-o privire lină

Să vadă că dincolo de nori...e lumea cea divină...

Iar fulgii mari sunt semnul că pacea este aproape

Şi în curând are să vină...

Şi-are să vină curând ... foarte curând

Când sunetele line ne vor vesti

Că într-o pesteră un prunc plăpând

E Cel ce are puterea de şterge orice durere

E Cel Ce ne aduce preasfânta mângâiere..

Atâta de firav...şi totuşi atâta de puternic

El va preface tristeţea-n bucurie...

Şi nu doar pentru azi...ci pentru veşnicie...

De câte ori...

De câte n-am încercat să zbor
Dar aripile mi-au fost frânte...
De câte ori n-am însetat de dor
De dorul de a fi...oriunde...


De atâtea ori Tu ai făcut să crească
Alte aripi...mai mari şi mult mai fine...
Ce mă purtau în gândurile-mi line
Spre patria cerească...


De câte ori n-am adormit  visand
Că lumea o voi cuprinde-n braţe...
De câte ori nu m-am trezit plângand
Căci visele se spulberau cu toate...

De atâtea ori Tu îmi arătai
Că eşti Acela Care
Îmi poate da să gust din bucuria
Ce nu este doar visare...

De câte ori nu am crezut adânc
Că soarele eu pot să-l ţin în mână
De câte ori nu am simţit cum mă pătrund
De întristarea cea păgână...

De atâtea ori Tu noaptea
Mi-ai prefăcut-o în lumină...
M-ai învăţat să nu mai fiu doar tină
Ci să pictez pe Chip asemănarea Ta divină...

Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou

De ce plangi?Opreste'te din plans si asculta ce'ti voi spune! Eu sunt Sfantul Efrem. Dragostea pe care tu o cauti-dragostea cea adevarata- o are numai Dumnezeu. El o da tuturor fapturilor Sale, care il iubesc pe Dansul si pe care si El le iubeste. Acum am venit ca sa'ti binevestesc despre dragostea lui Dumnezeu pentru tine. Atunci cand ai aceasta dragoste, nu trebuie sa ti fie frica de nimic, nici macar de moarte! Dragostea lui Dumnezeu poate sa te izbaveasca si sa te fereasca de necazuri si de boli. Ea te poate pazi intocmai ca un zid, pe care nu'l va darama niciun om. SA FII CU MULTA LUARE AMINTE, PANA IN ULTIMA ZI A VIETII TALE, CA SA NU SCHIMBI DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PE IUBIREA OMENEASCA.

(Sfântul Mare Mucenic şi Cuvios Efrem cel Nou. Mărturii ale minunilor săvârşite în zilele noastre)

Aş vrea...

As ca ochii sa ii pot ridica...
As vrea sa pot a nu ma intrista...
Cand vorbele desarte inima-mi strapung...
Si-o fac sa sangereze pana-n strafundul
Cel tainic din adanc...

Aş vrea să pot zambi în orice-mprejurare
Chiar şi atunci când sunt
În suferinţa cea mai mare...

Aş vrea să ştiu, să văd, pe unde-i drumul meu
Cine-i cărarea spre Sfântul Dumnezeu..
Deşi atât de tulbure e lumea în care vieţuim
Şi nu ne dă răgaz spre El să mai privim...

Aş vrea să pot din suflet să primesc
Cele ce Sus în taină
Cu gând curat din veci se întocmesc...

Aş vrea să schimb în mine ce e rău
Să fiu un om cu Chipul neîntinat
De vanitate sau oricare păcat...

Un dar de Sus...

Un dar de Sus în viaţa noastră vină
Căci dragostea din inimi ne e puţină
Şi doar un Soare poate răsări
Iubirea ce inimile toate le ştie încălzi...

Un dar de Sus e ceea ce cu toţi dorim
Dar cum putem pe-ndată să simţim...
Că se coboară dintru Înălţime
Şi nu e-o nălucire ce dintru întuneric vine?