Ca o dulceață minunată de psalm, dragostea lui Dumnezeu ne împresoară. Ca o cântare îmbalsămată, de peste tot bucuria vieții ne înfășoară. Și inimile noastre însetoșate sorb din adânca înfiorare, ca peștii în apele afundate, muzica binecuvântării Sale. (Ieroschim. Daniil Tudor, 30 mai 1953, Sihăstria Neamț)
Când inima de lacrimi Îți este plină Privește Înspre Sus Și se va umple de lumină.
Când simți te cuprinde Un somn adânc Ce sufletu-ți adoarme Spre Cer înalță glasul tău.
Când vezi în a ta cale Numai furtuni Privește înspre Sus Și ai să simți un soare Născându-se în tine.
Când crezi că totul Este negru Privește mai atent natura Și-I vei simți căldura.
Când simți că Zâmbetul din tine A dispărut, Ascultă cum făptura toată Îți șoptește un dulce cânt.
Iubite om nu te-ntrista În singurătatea și durerea ta! Căci stă cu drag chiar lângă tine Preabunul. Iar firavu-ți suflet În sfintele Sale mâini îl ține.
Mă întreb adesea unde ai putea fi, cine ești tu? Poate că te cunosc...ți-am mai spus ...așa am (avut) impresia...Am citit undeva că „bucuriile mari se lasă așteptate”. Este adevărat și faptul că încă nu sunt absolut convinsă de ceea ce vreau și poate de aceea ochii mei nu te pot vedea și recunoaște. Până atunci am să te aștept...cu răbdare și bucurie...