Frații mei...poate sună fals, asta pentru că nu simt atât de multă iubire în inima mea încât să îi consider pe toți oamenii frații mei...greu lucru pentru un suflet iubitor de sine...În urma unei conversații avute cu cineva un gând s-a lipit de mintea mea, cel puțin pentru noaptea aceasta...noi oamenii, cei mai mulți dintre noi, ne-am înscris într-o cursă, cursa vieții care are o singură proba...alergatul/fuga după vânt. Toți vrem să îl prindem de picioare ca mai apoi să ne fălim în fața celorlalți cu prada din mâinile noastre...Câtă înșelare...Să stăm o clipă, nu mai mult, doar o clipă, noi în fața noastră, noi în fața morții ( sună pesimist, sună sumbru, sună a om frustrat sau mai știu eu cum...asta contează cel mai puțin)...cum o fi? Mă încearcă un sentiment de teamă asta pentru că inimele noastre au fost golite...de harul lui Dumnezeu. La ce mi-ar folosi frumusețea, care trece cât ai clipi, la ce mi-ar folosi toate cele pur trupești când mi-am golit sufletul de sensul existenței...și atunci grăiesc în sine mea: „O, Doamne Tu chiar ești! Dar...Cine ești...? Teoretic știu...dar experențial sunt cu totul pe dinafară” Cum ar putea un suflet iubitor de slavă să afle răspunsul la întrebarea asta?Utopie....
Te rog acum oprește-te puțin din fuga asta nebună...da, știu vor trece alții pe lângă tine arătându-ți că ei mai au puțin și prind vântul și poate te vor ironiza pentru oprirea ta...că ești nerealist, că ești învechit, că de fapt....nu-i asculta... măcar de data asta...Vezi că înlăuntrul tău e cineva către care nu te-ai mai deschis de multă, foarte multă vreme...ești chiar tu...da, tu! Bietul Tu din tine...„Tu” încă mai așteaptă să-l hrănești din când în când cu harul lui Dumnezeu sau mai bine zis să-l lași pe Dumnezeu să te mai viziteze...să te mai hrănească....
Acum...ești liber să continui cursa după vânt sau să te oprești și să alergi în altă direcție...spre adâncul ființei tale...spre tine...
