Mi-e dor

Mi-e dor de Tine, mi-e dor sa Te privesc
In lumea rece dintru mine in care ratacesc.
Mi-e dor in zorii zilei sa fii in gandul meu
Asa cum in pruncie Tu ma trezeai mereu.  


Mi-e dor de-a ta caldura ce ma incalzea
Cand sufletu-mi de gheata deplin ma ingheta.
Mi-e dor cu umilinta sa plec genunchii mei
Sa fiu ca unul din cei ce sunt ai Tai.


Mi-e dor sa ascult in noapte Cuvantul Tau duios
Ce auzeam adesea...atat de lin,frumos.
Mi-e dor sa fiu cu Tine,sa te ascult din nou 
Asa cum in pruncie te ascultam mereu.


Trezeste-ma Parinte, trezeste-ma din somn
Deschide-mi ochii Sfinte sa Te privesc din nou.
Si pune intr-al meu suflet sa ploua iar din Cer
Cu roua innoirii, pe sufletu-mi stingher.

O, cata ``intelepciune`` zace-n noi!

Atat de multa ``intelepciune`` zace-n noi
Ca toti suntem mai mari, mai buni, mai drepti
Pacate grele? Acelea nu sunt pentru noi
Desi cand ni se cere mila....suntem statui...

Eu?Mila? In fiecare zi eu miluiesc
Ce mai conteaza daca un gand de moarte
Spre al meu frate la fiece minut nutresc?
E doar un gand ``nevinovat`` dupa a mea parere
Si STIU ce zic doar mintea-MI este
O preaputernica PUTERE!

E preot? Adica uns al Celui Preainalt?
Ce-mi pasa mie ?
Eu doar DREPTATE PURA LUMII VREAU sa fac!
O, cat iubesc aceasta lume
Ca viata pentru ea, eu chiar acum mi-as pune.

Dar sa nu imi iesi in cale si drumul sa mi-l tai
Ca socoteala tu singur MIE ai sa-mi dai!
Sa nu imi tulburi viata cu prezenta ta
Caci fara sa fii mare nu poti sa intri-n ea.

O, Doamne, atata-``ntelepciune`` zace-n noi
Caci sufletele noastre sunt pline de noroi.

Eu, Doamne, unde am sa ma duc?

Eu, Doamne, unde am sa ma duc?

Ca pe orisice carare dorind s-o apuc

Gresita a fi ea se vadeste

Si sufletul adanc se amaraste...

Atatea neputinte zac ascunse-n mine

In ce adanca intristare-as fi

De nu Te as avea pe Tine

Sa-mi faci a mintii noapte zi

Eu, Doamne, cerut-am de la Tine

Sa-mi pui lumina in cararea mea

Tu pus-ai dar eu...nu vad...

Nu vad cum Doamne sa pasesc pe Cale...

O, Doamne, eu unde am sa ma duc?

Nu am vreun om sa ma iubeasca

Si pentru a mele patimi

Toti vor sa ma paraseasca...

Eu, Doamne, unde am sa ma duc?

C-adesea sufletul din mine se rupe in bucati

Acum Tu, Doamne, din intristarea aceasta

Cum ai sa ma scoti?

Si cum ai sa prefaci 

Tu, Doamne, amaraciunea mea

In bucurie sfanta, 

Sa cant din nou si iarasi slava Ta?

Ma duc in jos, Stapane

Nu ma lasa sa pier

Si iarasi Scump Parinte

Cu lacrimi din adacuri izvorate

Doar mila cer...

Fa o minune, Doamne, si schimba viata mea

In dragoste, lumina...si fie voia Ta...

Eu, Doamne, unde am sa ma duc acum?

Ca nu am om, durerea mea sa-i spun?

...acolo...

Desi nu am puterea de a privi mereu spre Sus
Este lumina Vietii Lui eterne ce este mai presus
De orice-adanca rana ce ma strapunge
Si orice suferinta ce-n suflet imi ajunge...

Si caut prin desişul atâtor gânduri multe
Un loc unde tăcerea durerea sa-mi asculte
Şi unde aş putea în lume vieţui
Iubirea, bucuria să-mi fie fel de-a fi?

Mă duc spre oamenii iară cu multă-ncredinţare
Sperând, crezând ca-acolo este a mea scăpare...
Dar iată-mă că-adesea mă-ntorc în locul meu
Căci pacea şi iubirea e doar prin Dumnezeu...

Azi

Azi caut in sufletul din mine sa gasesc
Cuvinte ce mintea inteleptesc
Azi vreau sa vad lumină in adanc
Si-n dragostea divina sa patrund...

Azi vreau sa uit...sa uit ce am visat
Si tot ce inima prea mult a-ndurerat...
Azi vreau sa sterg din suflet toata durerea
Si sa gasesc in taina din adanc...tacerea...

Azi vreau sa imi pictezi pe Chip un zambet
Si sa alungi tot ce e rau din cuget...
Azi vreau sa simt cum libertatea de a fi
Imi curge lin prin vene...

Azi vreau ca ochii mei sa nu mai ploua
Pamantul cel insetat de dor al lor
Sa izvorasca roua...

Azi vreau sa fie soare in fiecare noapte
Si ingerii din ceruri sa ne rosteasca soapte...
Azi vreau sa fie Tu cel care viata imi pulseaza
Si singura Prezenta care privirea insenineaza...

De ai...

De aş avea lumină în privire
Mi-aş linişti neliniştita mea simţire.
De aş avea mai multă dragoste curată în adânc
Mi-aş aminti că lumea ce se vede e doar...pământ.

De aş avea tăria de a răbda durerea născută din tăcere
M-aş ridica din iad, prinzând din nou putere.
De aş avea atentă ascultare
M-aş înălţa mai Sus de astă zare.

De aş căta cu dor eterna veşnicie
Atunci eu aş putea să îţi slujesc doar Ţie.
De mi-ai preface gândurile valuri în iubire
Aş îndrăzni atunci să uit de orice neîmplinire...

Mă întorc...

Şi gândurile toate mi s-au evaporat
Mă-ntorc din nou de unde am plecat
Credeam că am călătorit în viitor
Dar mă întorc acas' cuprins de dor

De dor...şi-adesea de durere
Căci al suflet înveşnicirea cere
Dar trupul îi stă adesea împotrivă
Şi vrea ca sufletului să-i fie frică...

Să-i fie frică şi ....să se teamă de uitare
Dar El nu uită...dar cheamă
Gândul călător spre înfrânare
Pentru a simţi ce-nseamnă a primi iertare

Iertare....cuvând de taină sfântă adânc pătruns
Dar stiu ca doar aceasta nu este de-ajuns
Pentru ca bucuria să fie chiar deplină
Gonind departe ...departe... preagreaua vină...

Şi vină...şi vină şi coboară până în omul cel de taină
Credinţa, pacea, blândeţea şi iubirea
Lumina, frumosul şi căldura...